sâmbătă, 27 iunie 2020

Vorba de educație - există speranța


Cred că putem folosi criza ca o oportunitate de a schimba modul în care facem educație în școli. 

Noua normalitate, la care sperăm că ne vom întoarce la toamnă, ar putea fi cu un curriculum axat pe formarea de competențe pentru secolul 21 și nu pe memorare și reproducere, cu un mediu școlar incluziv și nu cu autoritarism și șiruri de bănci cu o catedră în față, cu echilibru între metodele tradiționale și cele moderne, cu o evaluare a progresului fiecărui copil și mai puțin cu teste standardizate, cu o pedagogie a relațiilor la ea acasă în fiecare clasă. 

E timpul să îi învățăm pe copii să fie rezilienți, să învețe independent, să rezolve dileme și să își asume responsabilități. Ușor de spus, greu de făcut, dar, există, mereu, speranța.

luni, 22 iunie 2020

A doua cancelarie altfel

Am lansat acum 2 ani aici: https://ancatirca.blogspot.com/…/08/o-cancelarie-altfel.html ideea și provocarea de transformare a spațiului cancelariei într-unul prietenos pentru profesori. Iată acum a doua școală din țară care are azi „o cancelarie altfel” - CN George Coșbuc din București.
(photo credits - CNGC)




vineri, 12 iunie 2020

Vorba de educație - a mai trecut un an școlar


Acum, că a (au) mai trecut un an școlar, cred că se cuvine să le fim recunoscători acelor profesori din școlile noastre care, în ciuda greutăților de tot felul, cu pandemia care le-a schimbat stilul de predare și viața și făcând slalom printre politici educaționale ambigue și propriile credințe și valori, au semnat zi de zi condica în școlile noastre, au intrat la ore și față în față, și online, și-au făcut treaba cum au știut ei mai bine, s-au întâlnit cu copiii României și le-au arătat că le pasă de ei și, cel mai important, au făcut ca sistemul de învățământ să continue, totuși, să funcționeze. 

In fotografie e cununița de absolvire pe care Sorina a făcut-o cu ❤️pentru fiecare elev al său de clasa a II-a și am ales-o pentru că eu cred că e un mod care respectă regulile impuse de pandemie, unul simplu, creativ și nefestivist de a marca finalul de an și pentru că mi-a amintit de ce a spus cândva Mihai Șora, un citat mare cât o carte de pedagogie: „obișnuiesc să spun că orice copil este un mănunchi de posibilități. Iar – pentru ca mănunchiul acela să nu devină mătură ori buchet omagial pentru un stăpân vremelnic, abuziv sau întâmplător – el trebuie să fie, din capul locului, bine închegat, firele lui să rămână laolaltă oricât de tulburi ar fi vremurile, oricât de aspră ar fi istoria prin care trece, care îl zgâlțâie sau îl aruncă în șanț. Să aibă – cu alte cuvinte – conștiința propriei consistențe de mănunchi.”

Vacanță plăcută, dragi profesori și elevi!

marți, 9 iunie 2020

Vorba de educație-lecții învățate


Am vorbit cu mulți profesori și elevi despre perioada de învățare acasă, am urmărit postările de pe facebook și cam ce s-a discutat prin diverse webinarii, am analizat cele câteva rapoarte elaborate la noi și cred că printre lecțiile învățate pentru oamenii școlii pentru perioade de acest gen și pentru deschiderea din toamnă sunt și următoarele:

✏️Școlile trebuie să își articuleze o strategie clară în ceea ce privește învățarea la distanță, cu tot ce ține de adaptarea curriculumului, organizarea internă, comunicarea la nivelul echipei, modalități de monitorizare și evaluare, legătura cu elevii și cu părinții. Aș sugera aici că este nevoie de formarea directorilor pe probleme de managementul crizei și de leadership în situații extreme.

🖥Cu toate că cei mai mulți s-au adaptat prin eforturi proprii acestei schimbări de paradigmă, profesorii au nevoie de formare de calitate în domeniul învățării online, care să facă din aceasta un proces interactiv, motivant și neobositor pentru elevi, cu folosirea, dincolo de aplicații specifice, a unor metode care să permită discuții, dezbateri și dezvoltarea competențelor specificate în curricula disciplinelor de studiu.

👫E nevoie să se asigure accesul la învățare tuturor copiilor, iar pentru aceasta trebuie să se acționeze atât la nivel național, prin programe specifice finanțate de la bugetul de stat, cât și local, prin resursele comunităților, acolo unde acestea există.

marți, 2 iunie 2020

Cum a schimbat pandemia educația


Dacă mă uit la ce (nu) fac universitățile și agențiile de cercetare, e incredibilă viteza cu care lucrează OECD pentru educație. Au ținut ritmul pe toată perioada pandemiei cu analize și sfaturi pentru decidenți, iar azi putem citi acest raport excelent despre educație în vremea pandemiei. Pe scurt, sunt de făcut următoarele și e nevoie de:

1. Pregătire.
2. Să învățăm din prima fază a pandemiei.
3. Proceduri în școli pentru a menține distanța.
4. Crearea unui sistem eficient de învățare la distanță.
5. Întărirea ecosistemului de învățare online.
6. Întărirea formării continue a profesorilor.
7. Dezvoltarea capacității școlilor pentru a face blended learning.
8. Analiza nevoilor elevilor.
9. Recuperarea materiei.
10. Reechilibrarea curriculumului.
11.Dezvolatrea unui sistem eficace de comunicare.
12. Capacitate puternică de a conduce, leadership pentru adaptare și inovație.
13. Echilibru între autonomie și sprijin acordate școlilor.
14. Inovație.
15. Resurse



Raportul poate fi descărcat aici: AICI.