De ce rezultate catastrofale la simularea EN?

Iată că vedem consecințele faptului că ministerul nu a făcut nimic pentru recuperarea pierderilor în învățare cauzate de pandemie, despre care am scris de m-am plicitisit pe acest blog și pe facebook.

Recuperarea acestor pierderi ar fi trebuit să fie obiectiv principal al ministerului, să nu mai lase profesorii singuri, să se descurce. În Marea Britanie, guvernul a conceput și a implementat o campanie în acest sens, care se numește Education Catch –Up Reforms, adică recuperare cât cuprinde. 

 

Sunt țări în care au avut loc schimbări la nivelul curriculumului, care a fost condensat, astfel încât să se focalizeze pe cele mai importante competențe/ deprinderi/ conținuturi, care să permită accesul în nivelul următor.

Toate studiile publicate în ultimii 3 ani (la alții, noi nu avem, universitățile nu cercetează) recomandă ministerelor să se consulte cu toți factorii implicați, să elaboreze planuri naționale de recuperare, să publice materiale resursă și ghiduri pentru școli, să organizeze programe naționale remediale, să acționeze pentru starea e bine a profesorilor și elevilor, să aibă în vedere comunitățile dezavantajate și copiii în situații de risc.

Noi nu am făcut nimic din toate acestea, în schimb am făcut legi noi și proaste.

(am preluat fotografia de la Constantin Lomaca, sunt rezultatele la simularea națională, EN, matematică, disciplină la care, dacă nu înțelegi și rămâi în urmă, acolo stai mult și bine)

Profesori școliți pe tema stării de bine

 

Am citit recent un studiu (Marquez, 2022) care recomandă formarea profesorilor pe tema starea de bine/ wellbeing, ca o condiție esențială pentru a o aduce efectiv și sustenabil în școală și mă bucur că și eu fac acest lucru de trei ani, în contextul în care, deși este o prioritate în cele mai multe sisteme de învățământ, ministerul nostru nu face nimic. Nimeni nu și-ar dori un profesor de matematică, de exemplu, care nu este calificat în domeniu. Așa e și cu starea de bine, nu putem spune că ne preocupă sau că o aducem în cancelarie și în clase, dacă nu știm ce înseamnă acest concept și care sunt direcțiile de acțiune.

Dacă aș lucra la o universitate care formează profesori, aș introduce acest subiect în curriculumul obligatoriu. Suntem la ani lumină de ce se întâmplă în lume în educație, dăm vina pe profesori, îi denigrăm, îi trimitem să dea examene și nu îi sprijinim cu nimic. Meseria de profesor este în topul celor mai stresante din lume, peste 70% dintre directori și profesori răspunzând, în toate cercetările, că sunt epuizați după pandemie ( Forbes, 2022), dar „experții” care nu au predat o oră în viața lor nu știu acest lucru. 

 

În cursul meu „Starea de bine în școală” le spun profesorilor că sunt trei direcții de acțiune:

1.     1. la nivel individual, ai grijă tu, ca profesor și director, de starea ta de bine, mănâncă sănătos, dormi suficient, practică un hobby, valorifică pauzele dintre ore, fă lucruri pentru tine și, mai ales, nu te mai te preocupa acasă de ce se întâmplă la școală ( principala cauză de epuizare a profesorilor, conform Well Being Index 2021). Știu că e greu să vă decuplați de școală odată ajunși acasă, am fost și profesoară, și directoare, dar merită să începeți să faceți asta, merită încercat. Tot la nivel individual, încearcă să ai relații bune cu colegii, colaborează, realizați activități împreună, stați de vorbă, împărtășește bune practici și fă schimb de idei și materiale didactice. Participă la un curs despre starea de bine în școală.

2.     2. la nivel de școală, cum am scris eu ( „Hai cu starea de bine în școală”, 2021, 2022), conducerea să facă din școală o casă a stării de bine, care are la fundație ținte strategice în PDI, o cultură organizațională colaborativă, o bună organizare și planificare, apoi, sprijin, monitorizare și evaluare a stării de bine. Recomand participarea CA al școlii la un curs pe tema stării de bine.

3.     3. la nivel de sistem, ar fi nevoie de politici educaționale pe acest subiect, de bugete speciale alocate pentru a menține sănătatea mintală și emoțională  profesorilor, de un consilier în fiecare școală, de sprijin acordat profesorilor pentru a se perfecționa pe acest subiect, de reducere  a presiunii puse pe ei de inspectorate și de minister, de schimbări făcute cu cap și validate de cercetare și câte altele. Noi nu avem nimic. 

 

 

Ziua Fericirii în școli

 

Azi, 20 martie, este Ziua Internațională a Fericirii și împărtășesc cu voi o bucurie, o dorință de Crăciun de acum 2 ani care s-a îndeplinit - din ianuarie 2022 avem și în România câteva școli cu fericire în curriculum, o oră pe lună la dirigenție sau mai des, la clasele primare.

E o ”𝒐𝒓𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒇𝒆𝒓𝒊𝒄𝒊𝒓𝒆”” în care copiii discută despre emoțiile lor, își stabilesc scopuri pozitive și învață cum să facă față presiunilor de fiecare zi, inclusiv acelora care vin din social media. Învață cum să își mențină sănătatea fizică, cum să se relaționeze cu cei din jur și cum să devină o persoană rezilientă. Am elaborat și o programă specială a acestei ore, cu obiective, conținuturi și activități de învățare, pe care o găsiți în „Hai cu starea de bine în școală!”, Corint, ediția a doua, pag. 22-25.

Sigur că e de dorit ca în toate orele să fie învățare cu bucurie, cum spun eu, dar o oră de fericire ca atare în orarul claselor va crea oportunități elevilor de a parcurge cele 5 teme mari din curriculumul orientativ al orei de fericire pe care l-am creat anul trecut ( poate fi și programa unui curs opțional, în CDȘ) - autocunoaștere și dezvoltarea potențialului, sănătatea fizică, relațiile, implicarea și natura.

Împreună cu Andreea Puiu, am format anul trecut câteva sute de profesori pe tema fericirii la școală și am inițiat un grup pe facebook, din care vă invit să faceți parte, se numește Ora de fericire la școală.

E un început, poate timid, dar avem și noi, România, ceva, în contextul în care nu avem politici educaționale pe acest subiect, așa cum există în alte țări și în care studiile ne demonstrează, de ceva timp de altfel, că elevii învață mai bine atunci când sunt fericiți, iar dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor, precum empatia, curiozitatea, încrederea etc. conduce la rezultate academice mai bune.

Să nu uităm că „în fiecare clasă sunt minți tinere care așteaptă să dea în floare”, așa cum scrie pe ușa din fotografie, primită aseară, târziu, de la Liceul Teoretic German Johann Ettinger din Satu Mare. Gând bun și succes celor care aduceți fericirea la școală!

Încă o cancelarie altfel

  

A 17-a „cancelarie altfel”, într-un sătuc de lângă Cluj, Cătina. Au o școală lângă pădure, cu o scenă mare în aer liber, cu copii cuminți și o doamnă directoare care nu știe ce să mai facă să le fie bine profesorilor. Mi-a spus aseară, după cursul cu ei ( telefonul de feedback), că, atunci când au consiliu profesoral și trebuie să stea cu toții multe ore în școală, gătește o oală cu sarmale și o aduce la școală, să mânânce profii și să stea apoi liniștiți să discute problemele școlii. Au ce le trebuie pentru asta în cancelarie, farfurii, furculițe etc., se vede într-una dintre poze . Cu Adela Mihaela Voivod.

 

Legea Educației nu este Legea României Educate

Tocmai am auzit o jurnalistă la una dintre televiziuni că Legile educației sunt jalon în PNRR și de aceea ar trebui adoptate anul acesta. E fals ce a spus ( de fapt, a preluat din declarațiile decidenților), în fotografie aveți jalonul PNRR, care menționează un pachet legislativ pentru implementarea proiectului „România Educată”, nu pentru schimbarea sistemului de educație din România. Pachetul legislativ pentru RE ar fi putut conține o serie de regulamente, ordine, metodologii, mecanisme, inițiative, directive etc., care să conducă la implementarea textului RE creat în 7 ani, lucru care nu are nimic de a face cu schimbarea Legii educației. E o șmecherie, aș zice, creată de minister, se induce astfel ideea că e neapărat nevoie să se adopte această lege a educației, că iată, ne presează PNRR, pierdem banii etc., ceea ce este fals. 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐞, 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐮𝐢.

Mi s-ar fi părut cinstit ca aceste texte noi de legi să nu se numească Legile educației, ci Legile României Educate sau Regulamentul de implementare a proiectului România Educată sau cum vor dori și cum și le vor asuma, dar să lase în pace educația națională.

Așa cum am mai spus și văd că spun și alții, cele 2 proiecte de legi ar trebui retrase în acest moment și procesul ar trebui reluat, pornind de la studii și analize, pilotare, implicarea specialiștilor și consultarea tuturor părților implicate. Adică, le facem pe îndelete și cu cap. Sau să schimbe titlul documentului, din Legea Educatiei Naționale, în Regulamentul de implementare a României Educate. Sunt două chestii distincte.

De ce și cum ne transformăm școala?

 

De 8 Martie, am făcut cadou directoarelor de școli un mini curs despre de ce și cum să ne transformăm școala. Au fost peste o mie de participanți, dircetoare, directori și profesori și oricine a mai fost interesat. Prezentarea a identificat câteva argumente pentru nevoia de schimbare a școlii, câteva competențe necesare directorilor în acest proces și un model validat de tarnsformare a unei școli din România. La final, le-am spus ce aș face eu azi, dacă aș mai fi directoare.

Înegistrarea este aici https://youtu.be/rPbRA6YjZjA

Ultimul text despre noua lege a educației

 

Deși mi-am propus să nu mai scriu despre noile legi ale educației, care au acaparat agenda publică în ultimul an, în detrimentul unor intervenții în sistem care nu mai suferă amânare - de exemplu, recuperarea pierderilor în învățare (m-am plictisit eu de câte ori am scris despre asta, din 2020 încoace!), în lipsa căreia apar efectele, iată, în 2021, unul din trei elevi nu a terminat clasa a VIII-a - o fac și azi, pentru ultima oară, după ce am citit și varianta Deca a textului.

În loc să fie retrase și regândite, împreună cu toate părțile implicate, legile vor ajunge curând în parlament, unde vor fi votate de puterea actuală, căreia nu-i prea pasă de educația de la noi, pentru că mulți dintre ei au copiii la școli din străinătate.

Au trecut 12 ani de când avem o lege a educației în România, iar așteptările erau foarte mari de a avea un text care să corespundă nevoilor actuale de modernizare a educației, în contextul în care suntem foarte în urmă cu ce se întâmplă în alte țări. Sistemele de învățământ performante au curricula cu aplicabilitate în viața reală și care promovează învățarea cu bucurie, au autonomie a instituțiilor școlare, care iau decizii în funcție de contextul local, au mecanisme de evaluare a progresului fiecărui copil, au condiții de învățare moderne, cu clădiri cu arhitectură îndrăzneață și clase fără pereți, au programe de dezvoltare profesională a profesorilor și a directorilor cu module creative și inovatoare, au politici educaționale referitoare la starea de bine în școli, au stimulente consistente pentru profesori pentru a profesa în zone defavorizate și câte altele.

După 12 ani, avem o lege a educației preuniversitare anostă, mediocră, cu articole ce se referă la administrarea sistemului și la instituții, și nu la schimbări de paradigmă, care să fie infuzate în sistem. Așa cum am mai spus, textul nu are viziune transformatoare, nu aduce abordări noi ale educației, nu mișcă lucrurile înainte, nu provoacă și nu reformează.

Se înființează foarte multe instituții și departamente sub umbrela ministerului, tot felul de centre, consilii și comisii, peste 20, în pornirea asta nebună, de care nu mai scăpăm, de a controla totul, când toată lumea civilizată crește capacitatea instituțională a școlilor de a avea autonomie. În plus, înseamnă resurse alocate și posibilitatea de a controla politic respectivele instituții.

Introducem examenul de admitere în licee, în contextul în care OECD ne-a făcut recomandarea să desființăm și examenul de evaluare națională pe care îl avem în prezent, tocmai pentru că este dat la o vârstă prea mică. Nu contează, mai adăugăm încă un examen, care va adânci inechitatea din sistem și va dezvolta piața meditațiilor.

În loc să facem eforturi pentru a crește calitatea programelor de formare, schimbăm sistemul de credite și ajungem de la 90, la 15 obligatorii pentru profesori. Mă întreb (nu se menționează nimic în text) ce se va întâmpla cu miile de programe acreditate de-a lungul multor ani, care au un număr de credite între 10 și 90. O luăm mereu de la capăt.

În loc să mergem pe principiul sănătos de „puțin și bun”și să îi învățăm pe profesori să lucreze inter și transdisciplinar, vrem, din nou, mult și prost și introducem, de-a valma, în planurile-cadru de învățământ și programele școlare, în mod obligatoriu, „teme de educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică, egalitate de șanse, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă. ”

Cu toate că am avut semnale suficiente și analize ale asistenței tehnice din diferite proiecte, nu am previzionat deficitul de profesori și nu am făcut nimic pentru a-l stopa, dar introducem în lege posibilitatea de a putea angaja, cu statut de cadru didactic asociat, pe perioadă determinată de cel mult un an școlar, în regim de plata cu ora, și absolvenți ai învățământului superior care nu au parcurs formarea inițială, o măsură care a fost foarte contestată în textul Câmpeanu.

Noua lege nu se bazează pe analize și cercetări aprofundate, nu are în spate studii de impact și programe de pilotare. De ce 60% din locurile din licee vor fi ocupate prin examen de admitere și nu 50% sau 70%? Cine a validat acest procent?

Noua lege nu e rezultatul unui efort de echipă din care să facă parte specialiști în științele educației. Noua lege nu are girul profesorilor care o vor implementa în sistem. Noua lege a apărut cu sprijinul unor organizații profitoare și al unor grupuri de interese. Noua lege nu este a educației, este a României Educate, un proiect eșuat, care, după 7 ani, a găsit prin această lege o ultimă formulă de supraviețuire, ce nu va da roade de niciun fel, o să vedem asta în anii care urmează.

Îmi pare foarte rău că am pierdut încă o ocazie de a schimba un sistem de învățământ încremenit în timp. Copiii noștri ar fi meritat altceva.

 

(fotografia este din 2001, de la școala din Pucioasa în care eram directoare și conține mesajul lăsat de Johannes Linn, vicepreședinte al Băncii Mondiale, la finalul vizitei în școală. Era reformă cu adevărat pe atunci, s-au conceput planurile cadru cu cele 7 arii curriculare, a fost introdusă în sistem noțiunea de curriculum, a fost schimbată evaluarea la ciclul primar ( cu calificative), au fost introduse metodele alternative de evaluare și manualele alternative)

Cancelaria altfel, a șaisprezecea

 E inaugurată din septembrie, dar abia acum m-au anunțat. Este la Școala Filipeștii Târg, din Prahova. Au și o bucătărioară.