Desprimăvărarea copiilor

foto credits: pagina de facebook a lui Grigore Leșe/Iosif Berman

De mult timp nu am mai citit un text atât de frumos despre copilărie și jocurile ei. Îl public cu gândul la cât de importantă este pentru copii joaca afară, în natură, cu prietenii. Învață să rezolve probleme, să se relaționeze, să găsească soluții, să exploreze. Joaca -”cea mai înaltă formă de cercetare”, cum zice Einstein. Și da, în copilărie, am făcut și eu bărcuțe de hârtie și le-am dat drumul pe apa revărsată pe stradă după ploaie.

”Desprimăvărarea

Primăvara amestecată cu iarna are o frumuseţe nedesluşită. Se întâlnesc atunci tinereţea cu bătrânețea, vechiul cu noul, florile cu cerul, și-ți creează o stare de freamăt, de bucurie nestăvilită, de energie descătuşată. Spre începutul lui martie, gheața de pe valea Dobricului dădea semne că nu mai ține. Se crăpa cu trosnet de surcele uscate și se pornea năvalnic, la vale. De multe ori, apa ieșea din albie și ajungea până în ocolul nostru, la marginea curţilor, dar noi nu ne temeam. Era un lucru firesc. Și-apoi, casele aşa erau făcute, ca să reziste la inundațiile primăvăratice. Noi, copiii, ne făceam bărcuţe de hârtie și le dădeam drumul de pe dâmb, apoi le aşteptam la picioarele podului, unde apa le aduna și le învârtea pe loc. După o zi, două, apele se retrăgeau din curţi. Când m-am făcut mai mărișor, mergeam la râu și pescuiam. După dezgheţ, peştii erau înfometați și nu învingeam să-i scoatem pe haturi: scobari și cleni. Aveam un carneţel în care-mi notam câţi peşti prindeam în fiecare zi. După ce se retrăgeau apele, începea un vânt subţire și rece, care amesteca vălurile primăverii cu cojoacele iernii și înmuia puterea gerului. Se amestecau frigul cu căldura iar pe dealuri rămâneau pete de zăpadă, ca niște cușme uitate de strămoși. Așteptam cu nerăbdare să cânte cucul. De Bunavestire. Nu se întâmpla să cânte mai repede. Eram fericiţi când îl auzeam. Ne căutam prin buzunare să vedem dacă avem vreun bănuț când îi auzim prima oară glasul, să fie de noroc. Era primul semn că primăvara se înstăpânise, de-acum învinsese iarna.” (Grigore Leșe - prelure de pe pagina de facebook a artistului)

Vocea elevilor (IV) - autoevaluare

Scara lui Fletcher (adaptată după cea a participării creată de Hart) poate fi  un bun instrument de autoevaluare pentru Consiliile elevilor din școli și CNE. Ca să știm pe ce treaptă ne aflăm, se analizează activitățile și se măsoară.

Dacă sunteți pe una dintre primele 4 trepte, e clar că nu e nicio voce, căci atunci sunteți fie manipulați, fie sunteți o structură de decor, fie existați doar pentru a se da impresia că tinerii sunt implicați. Nici dacă sunteți informați în legătură cu ce se întâmplă în organizație nu înseamnă că aveți o voce.

Succes!

(despre Consiliul elevilor  și aici:http://ancatirca.blogspot.ro/search/label/vocea%20elevilor)

Pentru o pedagogie a relațiilor

Tendințele actuale din educația timpurie pun accent pe o abordare integrată, în care personalul grădiniței, părinții și comunitatea conlucrează în mod regulat și riguros  pentru dezvoltarea cognitivă și emoțională optimă a copilului de vârstă 0-6/7 ani. 

O comunitate care plasează educaţia printre priorităţile sale este o comunitate care acţionează conştient  în folosul tuturor membrilor săi. Există o serie de modele de bune practici dezvoltate la nivel european ( de ex., cele din Reggio Emilia, Italia, pe care am avut ocazia să le studiez) în care procesul de educație are la bază așa-numita „pedagogie a relaţiilor", care promovează ideea că învăţarea adevărată se realizează făcând conexiuni între lucruri, concepte şi experienţe şi prin interacțiunea cu alte persoane şi cu mediul înconjurător. Prin urmare, un rol esenţial este acordat participării la fiecare nivel atât în ​​cadrul grădiniței (între copii şi între copii şi adulţi), cât şi în afara grădiniței (între familii şi grădiniță, între comunitate şi grădiniță). 

Participarea la educaţia copiilor lor este considerată ca fiind în același timp un drept şi o responsabilitate a părinţilor şi a familiilor, pe principiul că poți avea părinți buni, o educatoare bună și un copil bun, dar dacă ei nu lucrează împreună, puterea pe care ar avea-o ca părți ale unui întreg se pierde și rezultatele nu sunt cele așteptate.

Proiecte la grădiniță

foto credits:http://www.summit.k12.co.us

La vârsta copilăriei timpurii, proiectele apar din întrebările pe care le pun copiii și se dezvoltă în funcție de interesele lor particulare. În loc să le ofere copiilor răspunsuri imediate la întrebările pe care le pun, educatoarea creează situații/ experiențe prin care copiii descoperă ei înșiși răspunsurile, de cele mai multe ori prin vizite în comunitate și prin discuții cu specialiști in domeniu. De exemplu, dacă în clasă copiii se întreabă din ce se fac pantofii, educatoarea organizează  o vizită într-un loc unde ei pot primi răspunsuri la această întrebare de la un specialist, de ex., la o fabrică de pantofi, la o cizmărie sau la un magazin de pantofi. De asemenea, copiii consultă alte surse de informații, cum ar fi cărțile și internetul – în sala de clasă sau acasă cu părinții.  Proiectele se derulează pe o perioadă de câteva săptămâni sau chiar mai mult, în funcție de vârsta și de interesele copiilor. Proiectele urmează un traiect care nu poate fi prevăzut și care se conturează în funcție de interesele particulare ale anumitor copii.

     Etapele unui astfel de proiect sunt următoarele:

Etapa 1: educatoarea stârnește interesul copiilor față de subiectul ales (de ex. mașini, câini, râuri) încurajându-i să împărtășească întâmplări și experiențe personale și îi ajută să formuleze întrebări la care urmează să găsească răspunsuri.

Etapa 2: începe investigația și educatoarea organizează vizite pe teren, discuții cu adulți care sunt experți în domeniu (de ex., fermieri, asistente medicale etc.). Tot în această fază copiii consultă cărți, se uită pe site-uri internet, vizionează filmulețe/ videos etc. Pe măsură ce învață despre subiectul investigat, copiii folosesc forme diverse de a ilustra ce au aflat și împărtășesc noile cunoștinte cu colegii de grupă.

Etapa 3: este cea in care educatoarea ghidează formularea concluziilor și îi ajută pe copii să își finalizeze lucrările. Copiii împărtășesc munca lor cu părinții, copiii din alte grupe, membri ai comunității care i-au ajutat în procesul de investigație.

Ultima fază include și evaluarea făcută de educatoare referitor la ceea ce au învățat copiii prin derularea proiectului:

• toți copiii au aflat date despre subiectul investigat prin proiect ;
• unii copii au învățat mai mult despre anumite aspecte ale subiectului investigat,  de ex. rolul pe care il au adulții în fabricarea unui anumit obiect sau materialele folosite în fabricarea lui ;
• în unele situații, e posibil ca doar un singur copil să ajungă să atingă obiective de învățare precum dezvoltarea  încrederii sau a capacității de colaboreze cu colegii.

(material tradus și adaptat după The Project Approach de Dr. Sylvia C. Chard, profesor universitar pentru educație timpurie la University of Alberta, Canada)

Sir Ken Robinson despre rolul educației

foto credits:Jamie Mcintyre

 ”Firstly; education serves an economic purpose, something which is often disputed. In the history of the philosophy of education, there have been many discourses and arguments about whether education should have any extrinsic purposes or whether it is an inherent good and should be done for its own sake. At every level, people do consider- however- that becoming educated will bring economic advantages to them personally- and that if their kids go to school and do well, they will be in a better economic position than they would have been otherwise. This is one of the reasons why governments invest so much money in education, they (correctly) assume that a well-educated population will be in a better position to contribute to economic prosperity. The big issue of course is to understand what kind of education we need to meet economic purposes these days.

Secondly; education plays an important cultural role. One of the reasons that we educate people- particularly our young people- is to initiate them into the cultural values, traditions and ways of thinking that characterise our communities. This is one of the reasons why there's such a heated contest over the content of a curriculum. Whenever people try to create divisive standards or curricula, it quickly becomes a very heated discussion... Education is a high-stakes cultural process, and this is something we have to recognise given how important cultural identity is in a precarious world; indeed many of the major conflicts that continue to plague humanity have cultural origins rather than economic.

Thirdly; education plays an important social role. We expect education to play a role in helping students understand how their societies work and how they can play a part in them. Particularly within democratic societies, as John Dewey once said, "every generation has to rediscover democracy." I... Education has to pass on the knowledge, understanding and willingness to participate in social institutions, that's not to say that people must accept the status-quo, but more that they must understand the principles upon which our society operates.

The fourth area is personal. Education should be about helping individuals discover their talents, their purpose in life, their sensibilities, their interests and to enable them to live a life that's purposeful and fulfilling in its own right. In America just now, there's been a problem where kids have not been completing high-school- I hesitate to use the word drop-out as this implies they've failed the system where, in fact, it's often the other way round- kids are just disengaging. As soon as we treat education as an impersonal process... a mechanistic and data driven process... as soon as we lose sight of the fact that we're dealing with living, breathing human-beings then education ceases to be anything worthwhile. 
(sursa:http://thoughteconomics.blogspot.co.uk/2014/10/learning-to-be-who-we-are.html)

Sir Ken Robinson despre învățare și educație

foto credits: Sarolta Ban

 Despre învățare, educație și relația profesor - elev, cu Sir Ken Robinson:

”Here's a difference between learning and education. People are always learning, and we learn things everyday without being taught them. Children are born with a voracious appetite to learn which begins even before they're born, they are constantly absorbing information and putting things together. Most of the really remarkable things kids achieve, they achieve with no instruction. Imagine how hard it is to learn how to speak? You encourage them, mentor them, but you don't teach them. Children also pick up all the cultural nuances, patterns and relationships in their world without being told. Education is simply an organised version of this; an organised programme of learning underpinned by the belief that there things students should learn that they may not ordinarily come across and that we can help them to learn more effectively than they would be able to do so on their own. What always interests me is that very often, kids who go to school with a huge appetite for learning, lose that appetite by the time they get a few years into their journey. They become bored and disaffected.

The heart of education is learning, it's not warehousing, discipline or supervision- it's learning. If you think of medicine, that is about helping people be well and get well. If hospitals ended up as centres for disease themselves and contributed to high mortality rates, they would not be doing what they were designed to do in the first place. Schools should be there to help people learn, and at the heart of this is the relationship between the teacher and a learner. The conceit of teaching is that we can help people learn; and we have to focus on the relationship. Much of what has happened in education in recent years has distracted from this relationship and focused on testing, data-driven outcomes and so forth. The consequence has been that the relationship between teachers and learners has become impoverished; this has disaffected teachers and students alike.”

(sursa:http://thoughteconomics.blogspot.co.uk/2014/10/learning-to-be-who-we-are.html)

Dacă e 23 februarie, e Loris Malaguzzi

Astăzi e ziua lui Loris Malaguzzi (23 feb. 1920 - 30 ian. 1994), pedagogul căruia orașul Reggio Emilia din Italia îi datorează o filosofie inovatoare și cel mai bun model de educație timpurie din lume. Iată-l într-unul dintre foarte puținele interviuri pe care le-a dat, în care vorbește despre copilul ca purtător și creator al propriei inteligențe și cercetător înnăscut:


(alte articole despre modelul Reggio Emilia și Loris Malaguzzi aici:http://ancatirca.blogspot.ro/search/label/Reggio%20Emilia)

Dimineață la Pucioasa - breaking through

Dimineață la Pucioasa - breaking through

Ce nu se evaluează în școală

Dacă profesorii nu ar fi atât de presați să lucreze pentru evaluările naționale și examene, ar avea mai mult timp să dezvolte la copii curiozitatea, gândirea critică, empatia, creativitatea, motivația, simțul frumosului, pe scurt, cam tot ce le trebuie pentru a trăi o viață împlinită de adult.  

”Am avut profesori incredibili. Și, dacă mă uit la viața mea de azi, lucrurile pe care le prețuiesc cel mai mult la mine – imaginația, dragostea pentru actorie, pasiunea pentru scris, plăcerea de a învăța, curiozitatea – toate acestea au venit din ce m-au învățat părinții și profesorii.
Și niciuna dintre aceste calități pe care le-am menționat, niciuna dintre aceste calități pe care pun mare preț, care mi-au adus atât de multă bucurie, care mi-au adus atât de mult succes pe plan profesional, niciuna dintre aceste calități care m-au făcut ceea ce sunt azi, ei bine, niciuna nu este evaluată prin teste.”( Matt Damond, actor)

Profesorii care le plac

Că tot încep înscrierile la clasa pregătitoare și părinții caută învățătoare bune pentru copiii lor.

Lecție de la Brâncuși - ideea din spatele lucrurilor

Ne-a spus să îi contemplăm lucrările până le vedem (foto din arhiva personală)

Am mai scris despre asta și reiau, pentru că pe 19 februarie  ne-am amintit din nou de Brâncuși.

Mă întreb de multe ori de ce oare în multe grădinițe și școli, de fapt, în cele mai multe grădinițe și școli de la noi, desenele, posterele și obiectele create de copii sau profesori abundă în figuri de iepurași, ciupercuțe, floricele, Micky Mouse sau Donald Duck și nu se lucrează cu mai multe materiale din natură și făcându-se apel la o simbolistică mai pregnantă, mai simplă, mai firească, care să exprime nu lucrurile în sine, ci ideea din spatele lucrurilor?

Mai ales că Brâncuși, artistul care a eliberat sculptura de preponderenta imitației mecanice a naturii și a refuzat reprezentarea figurativă a realității, e totuși român.  

 

"Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor."(Constantin Brâncuși)