Vorba de educație - despre minte

Mă bucur să văd că această carte a fost tradusă și la noi, mai ales că una dintre primele postări de pe blogul meu despre educație, acum vreo 4 ani, era despre Carol Dweck și ideile ei, despre distincția pe care, după trei decenii de cercetări serioase, profesoara de psihologie de la Stanford University o face între growth mindset – o programare a minții pentru creștere/ flexibilitate/evoluție și fixed mindset – o programare rigidă/ fixă a minții.

Persoanele care au o minte rigidă consideră că au abilități/ inteligență/ talente cu care s-au născut, că acestea pot fi remarcabile sau, dimpotrivă, pot fi la un nivel inferior, dar că ele nu pot fi schimbate, și, prin urmare, se mulțumesc cu starea de fapt, nu fac nimic să își dezvolte respectivele abilități, evită provocările și obstacolele, ignoră feedbackul, se supără dacă sunt criticate și se simt amenințate de oamenii de succes din anturajul lor. 

Pe de altă parte, persoanele care au o minte flexibilă consideră că au un potențial care poate fi dezvoltat, fac eforturi să își depășească limitele, să învețe lucruri noi și să evolueze, înfruntă obstacolele, acceptă provocări, învață din critică și recunosc și apreciază valoarea oamenilor de succes din jurul lor, de la care se inspiră și cărora le sunt recunoscătoare.

Vestea bună este că putem, ca profesori și părinți, să formăm minți flexibile, dacă, așa cum spune Carol Dweck, vom ști să apreciem procesul de învățare în care sunt implicați copiii și îi vom lăuda pe aceștia pentru progresul făcut, perseverență sau concentrare. Așa cum se întâmplă deja prin unele școli din lume unde elevii care nu trec un test nu primesc nota 4, ci nota ”nu încă”😊, ceea ce îi face să înțeleagă că de fapt se află într-un proces de învățare care tot continuă. Copiii au nevoie să creadă că pot mai mult și această putere ”de a crede că poți mai mult”, spune Dweck, poate fi educată.

Vorba de educație - direcția

Așa mi-ar plăcea să fie și la noi: un text scurt și clar de politică educațională, cadrul general pentru o școală „ great”, cum zice NYC Department of Education, adică o școală bună, ale cărei repere să fie ținte de atins de către toate școlile din sistem. Și nu cele legate doar de rezultatele la examene, cum avem acum. Am dat și eu o definiție a unei școli bune, care poate fi preluată: „o școală bună este aceea în care FIECARE copil progresează, în raport cu backgroundul său social, economic și cultural”.

 Iată cele 6 caracteristici propuse de NYC DE – repere care le arată școlilor DIRECȚIA, către ce să tindă, la ce să se raporteze când își fac și  își implementează strategiile de dezvoltare, când  se reinventează și se reformează: leadership  de-adevăratelea, învățare ca la carte, profesori care colaborează, o cultură organizațională  în care elevii se simt apreciați, legături  strânse cu părinții și comunitatea. Plus,  încredere și respect reciproc, care să facă posibile toate cele enumerate mai sus.

Vorba de educație - comunitatea profesională

Am tot mers prin școli în ultima perioadă și mi se confirmă ceea ce știam și din propria experiență de director. Schimbarea în educaţie se întâmplă doar dacă în școală directorul știe ce are de făcut și cum să lucreze cu oamenii, atmosfera e bună, profesorii lucrează împreună, dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele, au valori comune și colaborează. Cam asta ar însemna o comunitate profesională. La Liceul Carol I din Valea Doftanei se poate.

Vorba de educație - Cercul Curajului

Uite și modelul Native American ! Cred că ce îi învățau amerindienii pe copiii lor e de mare actualitate și când vorbim de educația copiilor de azi: să le fie drag de locul în care trăiesc, să facă bine ceea ce fac, să gândească liber și cu responsabilitate și să le pese de cei din jurul lor (articol semnalat de The Art of Learning, mai multe aici)

Dimineață la Pucioasa - binemirositoare

Lavandă, salvie, caprifoi și trandafiri, toate la un loc

Vorba de educație - o școală bună, din nou

Tot spun de câțiva ani, poate se schimbă și la noi modul în care evaluăm școlile:o școală bună este, după părerea mea, aceea în care FIECARE (și subliniez, fiecare) copil face un pas înainte față de cum a fost când a venit la școală. A venit cu nota 4 și școala l-a ajutat să promoveze, a venit foarte tăcut și școala  l-a învățat să pună întrebări, a venit nesigur pe el și școala l-a făcut încrezător în sine, a venit timid și școala l-a învățat să lucreze în echipă, a venit fără să știe că, de exemplu, poate cânta bine și școala i-a descoperit talentul și l-a făcut o mică vedetă și, da, a venit cu 9, dar școala l-a adus la 10 și tot așa. În business, asta se numește valoare adăugată.E final de an școlar. Am fost o școală bună?

Vorba de educație - empatie cât cuprinde

Suntem tot mai conectați prin tehnologie, dar de fapt tot mai puțin legați între noi și mai puțin empatici. Peste 50% dintre adolescenți ar comunica cu prietenii mai degrabă digital, decât în mod direct. 87% dintre milennials au recunoscut că nu sunt atenți la ce se vorbește pentru că sunt distrași de telefonul mobil. Prin urmare, e nevoie să ne exersăm mai intens și sistematic și „mușchii” empatiei, acasă și la școală. Mai multă literatură, artă și limbi străine, pentru că cei mai buni și cei mai de folos lumii vor fi cei care vor combina tehnologia cu inteligența emoțională. Un articol bun pe World Economic Forum.

Vorba de educație - nu e luna de pe cer

foto din arhiva personală - la un liceu din Ploiești

Pe la firul ierbii, prin liceele cu care am lucrat în această săptămână, la oraș sau la sat, în centru sau la periferie, copiii știu foarte clar ce așteptări au de la școala în care învață – să fie curată și primitoare, cu profesori în care să aibă încredere, cu ore „mai puțin monotone și în care să nu se plictisească” (am citat!), cu mai multe (și mai atractive!) activități extrașcolare și cercuri de teatru, muzică și dans, cu terenuri și săli în care să facă sport în condiții bune, cu laboratoare în care să nu intre doar ca să scrie în caiete, ci să facă experimente „pe bune”, cu computere mai multe și mai noi, la care să aibă acces și după cursuri, cu ore de practică în care să învețe cu adevărat meserie.
Nu ar fi chiar luna de pe cer .

Cât de înalt este cerul – infinitul povestit copiilor

„Am descoperit o poveste minunată pentru copii: ”How high is the sky?” (Cât de înalt este cerul?). Cartea este una subțirică, dar între coperțile ei stă ascuns infinitul universului, la propriu :).
Mi s-a părut o introducere perfectă în zona științelor legate de astronomie și fizică. În opinia mea se pretează copiilor cu vârsta de minim 2 ani, dar probabil că și copilașii mai mici s-ar bucura de ilustrații și de povestea în sine. Am discutat cu fetița mea (2 ani și 3 luni) despre stele și lună (ea fiind deja pasionată de ele), despre planeta noastră și locul mic pe care îl ocupă în univers.
Am introdus cuvântul ”univers” și i-am explicat că acesta reprezintă ”casa” noastră și a planetei noastre. A percutat la ideea că planeta Pământ ”locuiește” în univers. Am încercat să îi explic, în măsura posibilităților, ce înseamnă cuvântul ”infinit”. A reținut cuvântul – o să insist încontinuare cu sensul acestuia, atât cât îl înțeleg și eu.  Am mai discutat despre explorarea cosmosului, despre astronauți și nave spațiale. A reținut ideea că rachetele reprezintă obiectele care pot zbura cel mai sus în spațiu, mai sus decât păsările, avioanele sau baloanele cu aer cald. Cuvintele noi pe care le-a învățat sunt: igloo, rachetă, univers, infinit, albatros.” (textul complet aici)

De 1 iunie

Cele o sută sunt aici

Copilul

e făcut dintr-o sută.

Copilul are

o sută de limbaje

o sută de mâini

o sută de gânduri

o sută de moduri de a gândi.

O sută, întotdeauna o sută

de feluri de a gândi

de a se juca, de a vorbi.

O sută, întotdeauna o sută

de feluri de a asculta

de a se mira, de a iubi

o sută de bucurii

de a cânta și de a înțelege

o sută de lumi

de descoperit

o sută de lumi

de inventat

o sută de lumi

la care să viseze.

Copilul are

o sută de limbaje

(și încă multe alte sute)

dar nouăzeci și nouă îi sunt furate.

Școala și cultura

separă capul de trunchi.

Îi spun copilului:

să gândească fără mâini

să facă fără cap

să asculte și să nu vorbească

să înțeleagă fără a se bucura

să iubească și să se minuneze

doar de Paște și de Crăciun.

Îi spun copilului:

să descopere o lume care deja există

și din cele o sută de limbaje

îi sunt furate nouăzeci și nouă.

Îi spun copilului:

că munca și joaca

realitatea și fantezia

cerul și pământul

rațiunea și visul

nu există împreună.

Și astfel îi spun copilului

că cele o sută nu există.

Dar copilul spune:

Nicicum. Cele o sută sunt aici. 

(traducere în lb. română de Anca Tîrcă - orice preluare a textului se va face doar cu menționarea numelui traducătorului)