O carte de colorat pentru copilul din noi

Nici măcar autoarea, o fostă profesoară de desen dintr-un sătuc din Țara Galilor, Millie Marotta, nu și-a imaginat că ”Animal Kingdom”va avea un succes atât de mare printre adulți. ”Tărâmul viselor” e o carte de colorat cu mii de flori, pești, animale, fluturi și păsări, în care copii/ adulți de toate vîrstele și din multe colțuri ale lumii au (re)găsit o bucurie din copilărie, plăcerea și relaxarea de a avea alături o cutie de creioane colorate bine ascuțite și de a ”da viață” unor forme în alb și negru, după  imaginația și creativitatea fiecăruia. O carte de vacanță, de dat și de primit în dar.

sursa foto: http://milliemarotta.co.uk

Millie la lucru în biroul său aflat pe țărmul mării

sursa:http://www.dailymail.co.uk

Luna trecută a apărut și cea de-a doua carte de colorat, ”The Tropical Wonderland”

Și trailerul cărții:

Prin ”Țara Manualelor” nu e de bine

Știam că așa este, era clar pentru oricine a deschis în ultimii (zeci de) ani un manual ”nou”, ”alternativ” de clasele primare, și nu numai. Sunt pline de imagini și texte încremenite în șabloane de gândire (ce răzbat chiar și din cele câteva tentative ce se doresc a fi  mai moderne) care au foarte puțin în comun cu realitatea în care trăiesc copiii de azi.

Când suntem puși însă în fața rezultatelor unei cercetări serioase, ne oprim, analizăm și facem ceva, pentru că mai departe nu putem să mergem tot așa. E prea de tot, iar copiii noștri nu merită asta. Punct și de la capăt.

În călătoria lor prin ceea ce numesc ”Țara Manualelor” pentru clasele primare, o echipă de  cercetătoare și cercetători de la Departamentul de Sociologie și Masterul de Cercetare Avansată (Master of Sociological Research) din Universitatea din București a găsit, din păcate, următoarele:

”Manualele sunt anacronice. Lumea manualelor școlare de ciclu primar este, la nivel de imagini și conținut, o lume a secolului al XIX-lea și al XX-lea. Deși România este puternic informatizată și conectată la tehnologiile moderne de comunicare, acestea sunt rar prezente în manualele școlare. Apar mai des, chiar și în manualele digitale, poze cu tabla de scris și cretă decât computere și videoproiectoare sau tablete. Fetele și femeile din manuale gătesc, cos și țes, bunicii spun povești…  Întâlnim multe scene în timpuri și spații vagi, abstracte – în timp ce ancorarea în prezent este rară iar imaginarea viitorului este cvasi-absentă. Desigur, există diferențe între manuale, unele fiind mai bine ancorate în viața reală de azi – totuși, în ansamblu, copiii nu regăsesc în manualele școlare universul material și imaterial al timpurilor concrete în care trăiesc.

Manualele abundă în stereotipuri și modele dihotomice: Manualele de ciclu primar utilizează excesiv stereotipizarea prezentând o realitate în alb vs. negru, bine vs. rău, feminin vs. masculin, tineri vs. vârstnici etc. Personajele sunt puternic stereotipizate: bunicii sunt sedentari, au ochelari și nu aud bine; femeile sunt mai ales mame care pregătesc masa, învățătoare sau doctorițe – în timp ce bărbații apar într-o diversitate de meserii, dar prea puțin ca tați; oamenii sunt în general fie buni și frumoși (frumusețea fiind relevantă mai ales pentru femei), fie răi și urâți. Există foarte puține propuneri vizuale sau de conținut nonstereotip sau contrastereotip – menite să contribuie la dezvoltarea unei gândiri reflexive și critice legate de lumea reală în care cei mici trăiesc, o lume în permanentă schimbare, plină de nuanțe, contradicții și dileme morale.

Manualele marginalizează sau chiar eludează teme de viață importante: dezvoltarea spiritului antreprenorial și a spiritului civic; dezvoltarea inteligenței emoționale sau a celei interculturale; educația pentru viața privată. Copiii află puține lucruri despre „alții” (mai ales despre cei de altă vârstă, etnie, religie sau naționalitate); ceea ce află este mai curând informație stereotip. Nu se spune mai nimic despre „alți” oameni care fac parte din viața cotidiană a copiilor – oameni romi sau maghiari, chinezi sau turci (din ziua de azi, nu din Imperiul Otoman); oameni grași sau cu ochelari, oameni cu dizabilități, etc. Tăcerea manualelor spune mult despre versiunea despre lume pe care o transmite instituția școlii – și care se regăsește apoi în atitudinile tinerilor față de diverse grupuri minoritare.

Într-o lume a conflictelor și tensiunilor micro- și macro-sociale din societatea contemporană, manualele oferă mai curând o viziune funcționalistă, împăciuitoare asupra rolurilor și relațiilor dintre oameni – în care este totdeauna clar cine are dreptate și cine greșește. Nu sunt abordate deloc conflicte și dileme actuale legate de sărăcie, şomaj, migraţie, sănătate, riscuri online (desigur, probleme care ar trebui inserate cu tact și profesionalism, ținând cont de nivelul specific de vârstă). Nu se încurajează o gândire critică pe teme dintre cele mai actuale şi care ne privesc pe toţi. Nu se încurajează astfel capacitatea copiilor de a-și forma opinii și convingeri (ceea ce e total diferit de încercarea nefastă de a produce convingeri!). Manualele nu manifestă un interes deosebit pentru dezvoltarea spiritului de implicare în viața cetății, spirit care s-ar putea dezvolta de timpuriu. Valoarea civică dominantă este… cumințenia.”

Textul integral al cercetării:aici
Rezumatul cercetării: aici
(sursa citatelor : Contributors)

Pro artă în școli

Prea puțin se vorbește, din păcate, despre cât de puțină artă se face în școli. Despre faptul că nici măcar cele câteva ore de muzică și de desen din curriculum  de multe ori nu se fac la clasele primare, pentru că a mai rămas ceva de predat la română sau matematică sau nu am terminat lecția la științe sau avem de pregătit o testare sau un concurs sau o activitate a școlii. Despre faptul  că nu avem ore de teatru  în curriculum așa cum există în foarte multe țări. Despre cât de puține cluburi de muzică, pictură sau dans există în școlile noastre și cât de  rare sunt ocaziile în care copiii pot să-și descopere vreaun talent participând la activitățile școlare.

Într-o lume în care se pune tot mai mult preț pe creativitate,  pe capacitatea de a inova și de a gândi din multiple perspective, nu numai că ar trebui să acordăm  artelor un loc important în curriculum, dar ar trebui să  vorbim mai mult despre asta, să existe o voce puternică, care să se facă  auzită și să convingă autoritățile educaționale, pe părinți, pe profesori, pe directori că, fără artă în școli, copiii nu vor crește frumos de tot pe dinăuntru și vor descoperi mai greu sau nu vor descoperi niciodată că sunt multe, atât de multe feluri de a vedea și interpreta lumea din jur. 

Cum frumos se sintetizează în filmul de mai jos, arta în școli = încredere, compasiune, mirare, cultură, comunicare, realizări și, desigur, multă imaginație.