Ce s-a întâmplat zilele trecute în
deșertul Atacama din Chile unde, ca urmare a unor ploi din martie, ținutul s-a umplut de o mare de flori
superbe, mi-a amintit de analogia pe care Ken Robinson a făcut-o între un
astfel de fenomen și ce se întâmplă într-o școală. Dacă atmosfera este una
bazată pe încredere, colaborare, respect și apreciere, semințele încolțesc, oamenii lucrează cu plăcere și fac lucruri la care nu
te-ai fi așteptat. Dacă există un climat bun, directori care nu doar comandă și controlează,
ci sprijină și creează oportunități, profesorii ajung să fie creativi și să inoveze, iar
școli aparent amorțite și în care nu se întâmplă nimic interesant se trezesc deodată la
viață și ne uimesc. Ca florile în deșert.
De ceva timp, în fiecare luni culeg flori din grădină și le aranjez
într-o vază. E o măruntă și plăcută provocare săptămânală, micul meu
exercițiu de creativitate, care m-a făcut să privesc cu alți ochi
florile și plantele din jur. Le-am ales azi pe cele mai frumoase, pe
care, în alte vremuri și timpuri, aș fi dorit să le ofer unei persoane
speciale, sofisticate și rafinate, de la care avem multe de învățat despre curaj, patriotism, devotament, frumos, arhitectură, grădini și grădinărit. Buchete cu flori din grădina mea, pentru Regina Maria,
la aniversare, oriunde s-ar afla.Cu prețuire.
Mi-a plăcut că Howard Gardner le pune împreună: dacă vrei să valorizezi inteligențele multiple la clasă și să faci din fiecare copil un ”star”, e nevoie de individualizarea învățării și de varietatea formelor și metodelor de predare. E nevoie să te apropii de fiecare copil și să îl ajuți să învețe cum poate el mai bine și să facă progres, pe de o parte. Iar pe de altă parte,trebuie să nu predai doar într-un singur fel, mereu cu aceleași metode, întotdeauna cu tabla, creta și caietul de notițe, ci să transmiți cunoștințele și să formezi abilitățile cât mai atractiv, folosind tot felul de modalități, mijloace și resurse. Pentru ca lecția să îi placă și copilului care e inteligent muzical și celui care se exprimă cel mai bine prin mișcare și celui care se pricepe la cuvinte și celui care e logic și matematic și celui care iubește natura și chiar și artistului și reflexivului și comunicativului. Cam despre asta e vorba în educație.
Ieri, Președintele a semnat ”Decretul pentru promulgarea Legii privind stimularea participării în
învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate”. Finalul unei povești de succes. O victorie a unei organizații care, de mult timp, nu doar că îi sprijină prin tot felul de activități pe copiii săraci să meargă la grădiniță, ci a inițiat un proiect de lege în acest sens și nu s-a lăsat până ce acesta nu a devenit realitate. Tichete sociale finanțate de la bugetul de stat condiționate de prezența la grădiniță. Pentru copii, până la capăt. Felicitări, OvidiuRo!
”Alteţa Sa Regală Prinţul Charles de Wales le transmite copiilor, în
aceste pagini superb ilustrate, un mesaj esenţial — putem pune capăt
distrugerii mediului înconjurător dacă găsim o cale de a trăi din nou în
armonie cu Natura. În urma preocupării de o viață, Prințul Charles a
ajuns la o concluzie simplă: schimbarea poate surveni numai dacă
integrăm firesc soluțiile oferite de mediul înconjurător în viața de zi
cu zi; nu putem trăi frumos dacă nu ţinem seama de planeta care ne
găzduieşte. Îndemnul Alteței Sale către oamenii din întreaga lume şi de
toate vârstele este să încerce să găsească un echilibru cu Natura,
astfel încât să putem rezolva cea mai gravă criză din istoria modern a
omenirii şi să salvăm Planeta.”(prezentare de pe site-ul LibHumanitas).
Un text recent al lui Sir Ken Robinson care mi-a plăcut atât de mult, încât l-am tradus pe loc, să ne lămurim o dată pentru totdeauna cum e cu echilibrul în alegerea metodelor și mult invocata ”centrare pe elev”:
”Ca și voi, copiii nu sunt născuți într-o lume, ci în două. E lumea din jurul
lor, cea a altor oameni și lucruri, care există independent de ei. Această lume
era acolo înainte ca ei să vină pe lume și va exista și după ce ei nu vor mai
fi. Apoi, e lumea din ei: cea din interior, a conștiinței lor, care există doar
cât vor exista și ei. Ca ființe umane, cunoaștem lumea din exterior prin cea din
interiorul nostru. O percepem prin simțuri și o configurăm prin idei, sentimente și
valori, care constituie viziunea noastră despre lume. Dacă educația e menită să
atingă principiile unei democrații liberale, atunci ea trebuie să îi ajute pe
copii să înțeleaga ambele aceste lumiși cum una este puternic dependentă de
cealaltă. Dacă se procedează astfel, va prelua tot ce e mai bun atât din
abordarea tradiționalistă, cât și din cea progresistă.
Când sunt duse la extrem, metodele tradiționaliste de educație se concentrează apoape în
întregime pe lumea din afară și acordă prea puțin interes lumii interioare a
copilului. Punând preț doar pe abilitățile de ordin academic, aceste metode pot marginaliza
alte forme de a ști și a cunoaște (muzica, mișcarea, atletismul, poezia,
imaginea, practica și restul) și talentele și pasiunile corespunzătoare pe care
copiii le au. Pot marginaliza nevoia copiilor de a-și exprima propriile sentimente și de a
lucra în mod creativ cu colegi de-ai lor.
În variantele lor duse la extrem, metodele progresiste se pot focaliza
aproape în întregime pe lumea interioară a copiilor, acordând prea puțină
atenție nevoii lor de a se implica constructiv în lumea din jurul lor. Prin
faptul că valorizează în principal doar ideile și sentimentele copilului,
aceste metode pot subestima importanța învățării de la alții, a studiului
cunoștințelor și practicilor create de alți oameni, a dezvoltării disciplinei de
gândire și exprimare și a empatiei și autocontrolului în relația cu cei din
jur.
Deși copiii se nasc cu darul de a învăța, mulți dintre ei abandonează școala
înainte de absolvire. Iar motivele principale sunt plictiseala și lipsa de motivație.
Mulți tineri sunt victimele agresiunii și intoleranței. Mulți suferă de depresie
și mulți se sinucid. Toate aceste probleme sunt accentuate (de) și, în multe cazuri, își au originea într-o cultură școlară care ignoră viețile interioare. Iar în
educație asta nu se numește centrare pe copil.”
Iată și continuarea, învățarea vizibilă așa cum se întâmplă ea la clasă, în școli din Hong Kong, Australia, SUA, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Suedia și Norvegia. Cu multe studii de caz despre școli care inspiră, reflecții și puncte de vedere ale profesorilor, elevilor și părinților și trimiteri la numeroase resurse online. ”Visible Learning into Action”into Action”, de John Hattie, Deb Masters și Kate Birch a apărut azi.
Deoarece crede că fetele din ziua de azi au nevoie de modele, Wendy Tsao spală păpușile Bratz, le înlătură machiajul strident și le dă înfățișarea unor femei celebre și care inspiră - Malala Yousafzai, J.K.Rowling, Jane Goodall, Frida Kahlo, Roberta Bondar sau Warris Dirie. Mesajul e unul frumos și clar exprimat de artista canadiană: ”orice ființă umană are potențial, aceste femei remarcabile au fost și ele copii”. Se pare că ideea va avea mare succes, mulți părinți întrebând deja de unde pot cumpăra aceste ”mighty dolls”.
Și încă ceva care mi-a plăcut în această poveste și e lucru rar pe la noi, v-o spun și din experiență: pentru că este o persoană onestă și cu bun simț, Wendy Tsao nu își însușește ce a creat altcineva, nu devine cunoscută pe munca altuia, recunoaște că a preluat ideea de la Sonia Singhs,și, mai ales, nu uită să-i mulțumească acesteia, oficial, că a inspirat-o.
Când voi mai fi întrebată ce înseamnă un profesor bun, voi avea probabil la îndemână cel mai plastic răspuns posibil: ”great teachers are like melodies that you can’t get out of your heads.” Excelent articolul de acum trei zile din The Guardian.
”Revoluțiile nu așteaptă legislația. Ele apar din ceea ce fac oamenii la
nivelul de bază. Educația nu are loc în birourile legiuitorilor sau în retorica
politicienilor. Este ceea ce se întâmplă între cei care învață și profesori, în
școlile lor. Dacă sunteți profesori, pentru elevii voștri, voi sunteți sistemul.
Dacă sunteți directori de școli, pentru comunitatea voastră, voi sunteți
sistemul. Dacă sunteți politicieni, pentru școlile de care răspundeți, voi
sunteți sistemul.”( Ken Robinson, ”Școli creative”)
Azi Comisia Europeană a prezentat raportul privind tinerii din UE ( EU Youth Report 2015). Pe scurt, concluziile sunt următoarele:
- tinerii de azi sunt mai educați decât predecesorii lor;
- a scăzut numărul tinerilor care abandonează școala;
- 8,7 milioane de tineri cu vârste între 15-29 de ani nu au un loc de muncă;
-13, 7 milioane nu sunt cuprinși într-o formă de educație și formare;
- 27 de milioane se află în risc de sărăcie sau excluziune;
- tinerii participă mai puțin la activități sociale, iar numărul celor care votează și au încredere în instituții a scăzut;
-tinerii sunt utilizatori activi ai Internetului și ai social media;
- jumătate dintre tinerii UE sunt membri ai unor organizații și unul din patru a făcut voluntariat.
Despre cum a tratat guvernul din fiecare țară problema tineretului - aici
