Despre evaluarea profesorilor

 

Mă deranjează îngrozitor când, în momente în care eșecul sistemului iese la iveală și doare, se fac afirmații hazardate pe teme controversate, cum este cea a evaluării profesorilor și se stârnesc valuri de ură împotriva acestora, care se trezesc băgați, la grămadă, în malaxorul căutării de vinovați.

Eu nu cred că cineva din afară poate face evaluarea activității profesorilor unei școli, e o problemă a managementului școlii respective. Dacă avem directori buni, avem și evaluări ale profesorilor bune.

Ce înseamnă o evaluare eficace a profesorilor? Nu înseamnă completarea mecanică a unei fișe tip de evaluare, una depășită și nefuncțională, ci înseamnă un proces derulat la nivelul școlii, cu timp și proceduri pentru observații, feedback, discuții individuale și furnizarea de sprijin pentru îmbunătățirea activității la clasă. Ca urmare a acestui proces, profesorii sunt cuprinși în programe de formare profesională.

Ar fi trebuit să se investească masiv în formarea directorilor, au dat concurs și au fost lăsați singuri, fără îndrumare și coaching, fără ghidare și feedback pe o perioadă mai lungă, cum se întâmplă în alte țări. În cursul meu de leadership educațional, la subiectul legat de evaluarea personalului dau și soluții, le spun directorilor următoarele lucruri pe care le-am avut în vedere personal, pe vremea când eram directoare:

• o evaluare eficace trebuie să pornească de la un demers 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐱𝐢𝐯 asupra activității desfășurate, pe care profesorii și personalul administrativ îl pot realiza prin completarea unui set de fișe de autoevaluare specific școlii, unele simple și ușor de completat, care se referă la activitatea didactică, explicit-educativă, extrașcolară, responsabilitățile avute la nivelul organizației, proiectele în comunitate etc. Iată 2 modele de fișe pe care le-am utilizat în anii 1995-2005:

• procesul evaluativ trebuie să includă și intervenția și aprecierea reprezentanților managementului pe domenii (responsabili de comisii și departamente), 𝐟𝐞𝐞𝐝𝐛𝐚𝐜𝐤 de la elevi, părinți și membri ai comunității;

• pentru a realiza o evaluare bună și corectă, școala ar trebui să elaboreze o politică specifică, una care să fie cunoscută de toți profesorii școlii. Nu ar strica ca ministerul să furnizeze un model de astfel de politică. Acest text trebuie corelat cu standardele pentru profesori ( nu le avem încă!) și fișa postului, care să includă obiectivele SMART de atins de către profesori în anul școlar pentru care se realizează evaluarea.

• în finalul procesului de evaluare, are loc o 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐥𝐧𝐢𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐯𝐢𝐝𝐮𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐚𝐥𝐮𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐬̦𝐜𝐨𝐥𝐢𝐢, acordarea calificativului, prezentarea raportului de evaluare și fixarea obiectivelor pentru anul școlar următor.

Întâlnirea individuală de evaluare are loc o dată pe semestru sau pe an școlar între director şi fiecare membru al personalului. E o discuție prietenoasă, față în față, în cadrul căreia:

- se analizează activitatea persoanei evaluate, evidențiindu-se punctele tari şi punctele slabe;

- se identifică nevoile de formare şi se explorează modalităţi de dezvoltare profesională;

- pot fi conştientizate diferenţele între percepţia de sine şi cea a celorlalți;

- se pun în discuție cooperarea între membrii personalului şi stilurile de comportament;

- se stabilește un acord privind pașii concreţi de făcut (3-4) pentru a îmbunătăți activitatea din anul şcolar viitor;

- directorul primește la rândul lui feedback privind stilul său de conducere.

Foarte important: întâlnirile de acest gen au loc într-un climat de respect şi încredere reciproce, în care primează regulile feedback-ului și ale unei comunicări eficace.

O întrebare importantă care apare este ce facem cu profesorii a căror evaluare nu corespunde cu standardele. Personal, cred că tot la nivelul școlii ar trebui create mecanisme de a aborda aceste situații și a lua măsuri, de la monitorizarea mai atentă, sprijin pentru dezvoltare profesională etc., până la desfacerea contractului de muncă.

Am scris despre aceste lucruri în cărțile mele de management, de exemplu, în ghidul din imagine, publicat în 2011, în cadrul unui proiect al ministerului și care ar trebui să se afle în școli sau pe site-ul ME. Am și pe blog postări, a se vedea linkul din primul comentariu.

Despre simulări

Îi trimitem în școli nepregătiți suficient în formarea inițială, îi lăsăm să se descurce singuri în cancelarii, îi împovărăm cu muncă administrativă, îi plătim prost, nu le dăm timp pentru reflecție și îi forțăm să intre în cursa contra cronometru care înseamnă învățarea la noi, dar avem pretenții de la profesori să fie zmei. Ei bine, nu sunt, pentru că nu au cum să fie. Îi putem evalua cât doriți (mă întreb cine poate face asta?), alții mai buni nu avem și, oricum, nu avem cu cine să îi înlocuim pe cei care nu își fac treaba (avem deficit mărișor și nici nu dă nimeni năvală să aibă această meserie).

Și-au pus decidenții vreodată problema că profesorii trebuie ajutați să performeze mai bine, că inspectorii trebuie să fie antrenorii de care au nevoie, că în școli e nevoie de monitorizarea progresului elevilor de la o perioadă la alta, pentru a putea fi evitată din timp acumularea de goluri în învățare? Ne-au dat decidenții răspuns la întrebarea de ce nu au fost acoperite golurile în învățare cauzate de pandemie, care acum își arată efectul, mai ales la matematică, disciplină la care, dacă ai rămas în urmă și nu ai înțeles ceva la un moment dat, lucrurile devin tot mai complicate?

Simulările pentru examen ne arată unde ne aflăm cu pregătirea, e un moment de analiză și reflecție și de planificare a ceea ce este de făcut până la examen. Ce se poate face după aflarea rezultatelor este ca FIECARE profesor să discute cu FIECARE elev lucrările, cu atenție, cu aplecare, cu răbdare, pentru a vedea ce se știe și ce nu și, mai ales, pentru a stabili împreună măsuri pentru lunile care urmează.

Problema nu sunt simulările, de vină nu sunt copiii sau profesorii, ci acest sistem învechit și încremenit, care nu a pus educația din România pe o traiectorie care să corespundă cu realitatea vremurilor de azi. Problema este acest examen de EN care nu își are rostul la 14 ani. O spune și OECD în analiza pe care a făcut-o evaluării din România în 2017.

O bucurie de sâmbătă

O bucurie de sâmbătă, tocmai am primit aceste fotografii cu o școală veselă și primitoare, cu un colț de lectură colorat, cu multe cărți la vedere și la îndemână, cu un sistem solar eco prins de tavan, cu tehnologii de ultimă oră la clase. Liceul Tehnologic nr. 1 din comuna Corod, județul Galați, are o directoare care nu a pierdut vremea și a știut să valorifice toate oportunitățile.

Știți ce am spus în ultima vreme - școlile din mediul rural se află în acest moment în fruntea mișcării de jos în sus de inovare și transformare a educației din România - cu Adriana Masgras .

Felicitări și gând bun către toată echipa de profesori! Nu sunt asociație, nu am premiu să vă dau, doar vă promovez. Sper să vă vadă aici profesorii și directorii din țară și să vă felicite!

#dăculoareșcoliitale, #stareadebineînșcoală

Școala românească azi

 Am fost întrebată, deunăzi, în cadrul unui eveniment de lansare a programului Teleskop „Școala mai aproape”, ce cred despre școala românească. Am spus, foarte pe scurt, în cele câteva minute pe care le-am avut la dispoziție, două lucruri:

1. școala românească este ținută în urma vremurilor de sistem și de oamenii politici care îl conduc de zeci de ani. Nu avem nici în prezent o viziune modernă și curajoasă privind educația în România, una care să fie în acord cu nevoile lumii în care trăim și așteptările noilor generații. Nu avem politici educaționale pe termen lung, elaborate în urma consultării cu profesorii și agreate cu aceștia. Este un sistem care nu doar că nu îi sprijină pe profesori și pe directori să performeze, ci pune presiune pe cancelarii cu cerințe administrative exagerate și schimbări nevalidate de cercetare și nepilotate, care își arată lipsurile la scurt timp după ce sunt făcute.

2. școala românească are însă potențial, există insule de inovație și transformare, școli care se reinventează prin efort propriu, cu profesori și directori pregătiți și deschiși la schimbare, care au beneficiat, la un moment dat, de un impuls (un anume curs de formare, un proiect sau un program la care au participat, o idee din care s-au inspirat), care le-a reorientat spre dezvoltare în direcția corectă pentru aceste vremuri. Multe din aceste școli se află în mediul rural și acest fapt, pe mine personal, mă bucură nespus.

Dacă de la sistem, din păcate, nu cred că ar mai trebui să așteptăm în viitorii ani vreo revigorare, reorientare sau miracol, am speranța că aceste insule de schimbare se vor înmulți și se vor uni, pentru a crea o masă critică care să schimbe, de jos în sus, întregul sistem.

Scriu postarea la măsuța din #grădinaeducației, lângă această minune înflorită a naturii, care se numește iasomie de iarnă.

Despre corectarea digitalizată la EN

Am vorbit azi cu câțiva profesori și lucrurile, în general, au mers bine la simularea de azi pentru EN, cu excepția faptului că platforma nu a funcționat la un moment dat și copiii au așteptat ce au așteptat, după care au fost trimiși acasă (chiar nu înțeleg rostul implicării copiilor în proces, dar, în fine...). Sigur că această corectură digitalizată are avantajele ei, documente mai puține de completat, obiectivitate crescută în evaluare, calcularea automată a notei finale. Ca de obicei, școlile s-au pregătit și s-au organizat și au făcut față.

Pe de altă parte, nu știu cât de urgent necesară era corectarea digitalizată în cazul examenului de EN. Nu e OK să cheltui din buget sume mari ( by the way, ce costuri totale sunt, platformă+scannere?), când ai atâtea probleme care ard în sistem - lipsa sprijinului pentru copiii din medii defavorizate, rata crescută a abandonului școlar și de părăsire timpurie a școlii, lipsa standardelor de evaluare pe discipline, plan cadru+manuale vechi pentru liceu, rezultate slabe la PISA, directori de școli care nu au fost formați, birocratizarea excesivă a sistemului și câte altele. În plus, OECD recomanda în 2017 renunțarea la acest examen standardizat, considerat nepotrivit din cauza vârstei de 14 ani și a faptului că focalizează procesul de învățare pe pregătirea lui. Avem, prin urmare, o investiție financiară mare într-un examen cu potențial de a nu mai exista, la un moment dat.

A fost și pilotarea acestui mod nou de a face corectura, anul trecut, în Dâmbovița, ceea ce e în regulă. Aș fi vrut să citesc raportul pilotării, dar nu l-am găsit, poate că nu l-am căutat bine.

M-aș bucura ca profesorii să discute rezultatele de la simulări cu fiecare copil, cu lucrarea în față, pentru a identifica lipsurile în învățare și a lua măsuri de ameliorare. Altfel, simulările nu au niciun rost.

L.E. Și, vă rog, să nu mai spuneți evaluare digitalizată, care este altceva decât corectura digitalizată. Despre asta se discută acum în multe state europene, este o temă de interes la toate nivelurile de învățământ. De exemplu, în UK, se agreează aducerea conținutului digital în evaluare prin anul 2030, probabil, prin susținerea unei părți a evaluării la examene pe devices. Sunt argumente pro pentru acest tip de evaluare - protejarea mediului înconjurător sau apropierea de mediul virtual cu care sunt obișnuite generațiile prezente, dar sunt și unele contra - riscul de a copia, inechitatea din punct de vedere tehnologic sau declinul abilităților de bază.