România mea a avut mereu de-a face cu educația și sunt tristă că nu am reușit, în peste 30 de ani, să avem o direcție clară de schimbare, asumată de toată clasa politică, nu am reușit să avem politici educaționale moderne, nu pe hârtie, ci implementate la clase, nu am avut, cu mici excepții, echipe ministeriale care să dorească și să și fie capabile să facă o reformă profundă, împreună cu școlile și cu profesorii acestei țări, pentru FIECARE copil, cum spun eu.
România mea sunt profesorii și directorii care își fac treaba bine în fiecare zi, oriunde ar fi ei, într-un sat de munte sau în centrul Bucureștiului, oameni cărora le pasă cu adevărat de această țară, de copii și de educație.
România mea sunt cei (foarte puțini, de altfel) care în ultimii 3 ani au arătat solidaritate, au dat din timpul lor pentru educație, i-au sprijinit cum au putut pe profesori, pe directori și pe elevi (lăsați singuri de decidenți ) să facă față vremurilor grele pe care le trăim.
România mea e speranța care ne-a ținut pe mulți aici, deși am fi putut să plecăm din țară oricând și am fi reușit oriunde. Mereu a fost câte ceva de făcut aici pentru educație, iar acest lucru ne-a dat multora ARIPI și ne-a motivat să mergem mai departe.
Stau în grădină, în colțișorul meu preferat de Românie care mi-a fost oază în vremuri grele, mă uit la un aster încă înflorit, mă fac că nu văd marea de festivisme de pe facebook și citesc cu SPERANȚĂ și cu mare drag un mesaj pe care l-am primit ieri pe mail: „ Având în vedere că am discutat și cu Ministrul Educației, domnul Dan Perciun, care a manifestat un interes deosebit pentru această temă, mai ales după ce i-am oferit și lui cartea "Hai cu starea de bine în școală!", am considerat că o întâlnire la Minister ar aduce o contribuție semnificativă la eforturile noastre de îmbunătățire a stării de bine în învățământul din Republica Moldova.”
La mulți ani, România mea!
.jpg)
.png)
