Bateți palma, prieteni!

Uite că se prinde în școli ce le spun profesorilor la cursuri! Asta făceam eu când eram directoare, prin anii 2000, îi întâmpinam la intrare și vorbeam cu ei în timp ce intrau în școală, vai, ce freză frumoasă ai, îmi place sacoul tău, îți vine bine șepcuța, mă bucur că ți-ai făcut pantofii cu cremă, să nu uiți să aduci cartea la bibliotecă.

Știam cum îi cheamă pe toți cei 500 de copii ai școlii și îmi erau tare dragi. Cred că și acest lucru a contribuit la relația bună pe care o aveam cu ei, la respectul pe care mi-l arătau și la progresul școlar pe care îl aveau.

Azi, acest lucru are un nume, PGD – Positive Greeting at the Door și s-au făcut studii care i-au măsurat impactul - actele de indisciplină au scăzut cu 9 procente, iar 20 % dintre copii au avut rezultatele școlare mai bune. PGD dezvoltă sentimentul de apartenență la comunitatea clasei și a școlii și le oferă copiilor suport emoțional, pentru că mesajul este „eu sunt aici pentru tine și mă bucur să te văd și azi”. 

Am văzut astfel de primiri și la grădinițe de la noi, cu salut sau îmbrățișare, cu mâini împreunate a mulțumire sau cu bătut palma, preluate din filmulețe din străinătate. Nu ar strica să preia și școlile și chiar liceele această formă de primire, adaptată vârstei și stilului directorului.

În fotografie este Olga Serban, directoare la școala din satul Sticlăria, comuna Scobinți, jud. Iași, întâmpinându-și elevii la intrarea în școală, după un curs cu mine. Bateți palma, prieteni, avem speranțe!

De Ziua Copiilor

 

 

E World Children’s Day astăzi și chiar vreau să scriu ceva, pentru că eu cred că FIECARE copil ar trebui să aibă dreptul la educație, oriunde s-ar afla el, într-un sat pierdut în munți din România sau în centrul Londrei. De o viață, dau și eu cât pot pentru ca acest lucru să se întâmple.

Tema din acest an este exact ce ar trebui să se întâmple în educație, peste tot în lume - „incluziune, pentru fiecare copil”, un îndemn pe care vă invit să îl aducem la ore și în școli în fiecare zi. 

Așa cum spun de mulți ani, cred că FIECARE copil este valoros în felul său, iar rostul școlii este să îl vadă și să îl pună în lumină cu ce are el/ ea mai bun.

Nu cred că există o formulă magică pentru a avea copii care se simt bine la școală, care învață cu bucurie, care fac progres școlar, care sunt fericiți, care au rezultate academice bune, care se simt incluși și valorizați, dar cred că au nevoie de cel puțin aceste patru lucruri (vezi, OECD, 2015):

• profesori care îi văd, îi ajută și sunt acolo pentru fiecare dintre ei;
• relații bune cu colegii și un sentiment de apartenență la comunitatea clasei și a școlii;
• lipsa bullyingului și o imagine de sine pozitivă
• părinți iubitori și grijulii, care le sunt mereu aproape.

Nu e ușor să aducem starea de bine în rândul copiilor, nu este chiar ceea ce vedem prin multe fotografii de pe facebook, prin diverse slide-uri în conferințe sau prin câteva ateliere de bune practici nevalidate de nimeni. Eu nu cred că starea de bine într-o școală se aduce cât ai pocni din degete, cum văd că fac unii care, peste noapte, pentru că au participat în nu știu ce proiect, au devenit experți și în acest domeniu, că, deh, la educație ne pricepem toți. Eu cred că e nevoie de timp, de planificare și de organizare riguroase, e nevoie de efort concentrat în cadrul unui proces  de durată, în care sunt cuprinși cât mai mulți profesori ai unei școli, mulți părinți și, bineînțeles, elevii.

Dacă dorim să avem incluziune în școală și elevi într-o stare de bine, așa cum am scris și în ghidul „Hai cu starea de bine în școală!” ( Corint, 2021), trebuie să umblăm la „esență”, să analizăm factorii de risc și blocajele care aduc anxietate, blazare și lipsă de progres școlar, adică la modul în care facem orele (atractiv sau plictisitor), la volumul de teme ( multe și ineficace sau mai puține și relevante pentru învățare), la metodele de evaluare ( bazate pe stress și pedeapsă sau prietenoase și menite să afle ce știe elevul), la comportamentul unor profesori (autoritar și bazat pe control excesiv sau unul empatic și încurajator, fundamentat pe relații pozitive și sprijin), la modul în care arată spațiul clasei și al școlii (cenușiu și impersonal sau unul prietenos, colorat și vesel), la activitățile extrașcolare ( forme fără fond, care nu corespund preocupărilor copiilor de azi sau unele care dezvoltă abilitățile socio-emoționale, talentele și interesele noilor generații), la feedbackul pe care îl solicităm elevilor sau la implicarea lor în luarea deciziilor ( doar de fațadă sau chiar prin consultare și participare la decizii care îi afectează).

Lumea s-a schimbat și sunt destui profesori în țară care au înțeles asta, știu și simt ce au de făcut pentru noile generații, iar lor le mulțumesc pentru că deschid drumuri. Și, cum a scris Noria Anastasia în desenul de azi, pentru că au IDEI concrete, nu doar vorbe și fotografii.

Creativitatea nu crește în copaci, se învață

„Femeia care atinge luna” (autor Noria Anastasia, 7 ani+, august 2022)

 

Voiam să scriu mai demult despre lipsa unui focus pe creativitate în educația de la noi, mi se pare o problemă majoră a sistemului nostru actual de învățământ, în contextul în care, de sus în jos, nu vine nicio reglementare sau încurajare în acest sens, iar ministerul și inspectoratele nu au politici educaționale pe acest subiect (bine, nu au nici pe multe altele, la fel de importante!), nu dezvoltă un curriculum modern, aerisit și flexibil pentru școli, care să iasă din tiparele unui model mecanicist și care să nu fie evaluat prin teste standardizate și statistici ale rezultatelor la examene.

 

Deși creativitatea se află în top 3 skills necesare în anii care urmează și în viitor (uri), iar angajatorii caută tot mai mult candidați care să gândească „out of the box” și să poată da soluții inovatoare, la noi există foarte puține inițiative și programe (oare există??) menite să o dezvolte atât la elevi, cât și la profesori, iar școlile nu își propun în strategiile lor dezvoltarea creativității copiilor, nu au demersuri organizate și țintite pe acest subiect, care să ajungă în sala de clasă. 

Dezvoltarea creativității copiilor în școli este o mare provocare a educației de la noi și din multe alte locuri din lume. Dacă aș mai fi directoare, aș deschide drumuri și în această direcție, aș introduce și aș planifica un program care să îmi transforme școala într-una creativă, având ca reper modelul lui Sir Ken Robinson (vezi „Școli creative”, Editura Publica, 2015), aș concepe împreună cu echipa de profesori un cadru general de implementare, cu ajutorul căruia să personalizăm educația, să derulăm lecții atractive, în care să facem apel la  imaginația copiilor și la talentele lor, să îi lăsăm să fie curioși, să exploreze și să dea soluții ingenioase. Pentru că eu cred că profesorii nu sunt în sala de clasă doar să scrie sau să vorbească în fața unor șiruri de bănci în care stau elevi, ci se află acolo pentru a-i motiva și inspira pe copii. Pentru că, vorba lui Ken, a PREDA este o ARTA.

 

Un astfel de model care să permită dezvoltarea creativității în sala de clasă ar trebui să cuprindă cel puțin următoarele trei elemente esențiale:

 

1.      Un climat permisiv, în care ideile copiilor să fie acceptate, în care greșeala nu este sancționată imediat și cu virulență.

2.      Utilizarea unor tehnici și metode care dezvoltă creativitatea (în defavoarea utilizării doar a fișelor tip și a cerințelor standard), cu indicații de genul „inventează”, „imaginează”, „concepe”, „creează”, „vino cu o soluție inedită”.

3.      Aprecierea și valorizarea produselor creative, prin prezenatrea lor în fața clasei/ școlii și expunerea lor în sala de clasă sau în școală.

De ce să nu îi lăsăm pe copii, măcar 10 minute din ziua de școală sau 5 minute la ora de curs sau mai mult, dacă știm să ne legăm de competențele din curriculum, să deseneze liber, nu după model, să scrie despre ce subiect vor, să pună întrebări ciudate, să creeze poezii, să compună cântece, să dea soluții care să uimească, să conceapă un experiment, să aibă un jurnal de însemnări ? Imi pot închipui cu ușurință ce mult farmec ar avea aceste activități, cât de mult le-ar plăcea copiilor, cum ar veni fericiți de la școală să le povestească părinților cât de cu bucurie este învățarea.

 

Studiile realizate pe perioade lungi, cu aceiași copii ( vezi George Land și Beth Jarman, 1968) arată că potențialul de creativitate scade odată cu înaintarea în vârstă, iar descreșterea este una masivă, de la 98 % - copii de 5 ani care au dat testul, la 30 % - copii de10 ani și 12%- copii de 15 ani. Cu alte cuvinte, copiii încep școala cu o doză mare de creativitate, pe care o pierd pe parcurs, tocmai pentru că activitatea școlară nu doar că nu o dezvoltă, ci nici măcar nu o menține la nivelul inițial (vezi și „Cum ucide școala creativitatea copiilor”, video al lui Sir Ken Robinson).

 

Creativitatea nu este doar apanajul celor care se nasc cu ea și nu ar trebui să fie considerată o trăsătură aparte, pe care o au cei cu talente și înclinații deosebite, cei care devin pictori, artiști, poeți etc. În ultimul deceniu, se vorbește însă tot mai multe de ieșirea din acest model și valorizarea faptului că în mulți dintre noi există o doză de creativitate,  mai mică sau mai mare.

În 2001, cercetătorii James Kauffman și  Ronald Beghetto au propus  un model de creativitate format din  4 tipuri diferite (The 4Cs of Creativity):

1.  C-ul mic al creativității (The little –c of Creativity) sau creativitatea de fiecare zi, pe care fiecare dintre noi o avem  și care se manifestă în acțiunile noastre zilnice, atunci când, de exemplu, gătim o rețetă proprie, ne îmbrăcăm, ne amenajăm locuința etc.

2. C-ul mini al creativității (The mini –c of creativity) – când în mod deliberat cineva își propune să fie creativ(ă)  și începe să scrie poezii, să-și  amenajeze grădina proprie, să-și croiască o rochie etc.

3. C-ul pro al creativității (The pro-c of creativity) – când începi să câștigi din creativitatea pe care o ai, de ex., ca fotograf, designer, cânțăreț etc.

4.C-ul mare al creativității (The BIG – c of creativity)  sau creativitatea eminentă, cea care și lasă urme, impresionează și face ca unii oameni să rămână în istorie  ca mari pictori, compozitori, scriitori etc.

Cercetătorii spun că că trecerea de la o idee de tip little-c la una de tip mini –c se face dând feedback, iar cea de la little- c la pro -c prin exercițiu și practică.

Din această perspectivă, profesorii trebuie să identifice, să exploreze și să dezvolte potențialul creativ al fiecărui elev, să exploateze orice oportunitate apărută în curriculum de a crea momente și activități la clasă care să permită manifestări creative ale copiilor.

Fără creativitate, lumea nu poate să evolueze.

“There is no doubt that creativity is the most important human resource of all. Without creativity, there would be no progress, and we would be forever repeating the same patterns.” —Edward de Bono 

 UPDATE - 18.06.2024

Încep să se vadă cu cifre și dovezi consecințele modulul neprofesionist în care a fost condusă educația. Astăzi, creativitatea. Conform raportului OECD ”Creative Minds, Creative Schools”, dat astăzi publicității ca volum III PISA Results 2022, România stă foarte rău. Nu mă miră, cum scriam mai sus, nu s-a făcut nimic pentru ca școlile să dezvolte această abilitate necesară unui adult pentru a face față schimbărilor de toate felurile aduse de secolul al 21-lea.

Raportul OECD poate fi citit AICI