foto din arhiva personală |
Crearea unei grădini în spațiul unei
școli reprezintă o modalitate eficientă nu numai de a conecta elevii la natură
și de a le îmbunătăți atitudinea de respect față de mediu, ci și de a le oferi
o mulțime de oportunități de învățare și de a le dezvolta o gamă largă de
competențe vizate de mai multe discipline din curriculum.
Grădinile pot varia în ceea ce privește mărimea, numărul și
tipurile de plante, însă, în toate situațiile, există câțiva pași obligatorii
care ar trebui făcuți atunci când se realizează o astfel de grădină:
1. Selectați locul grădinii astfel
încât să fie lumină suficientă și expunere la soare, un sol bun și accesibilitate
pentru elevi și profesori.
2. Realizați designul grădinii:
acest lucru se poate face într-un mod colaborativ, care implică mai multe clase
și elevi ce își vor exprima "viziunea" grădinii școlii și vor desena
planurile acesteia în care vor arăta
unde sunt plasate straturile de flori,
aleile, decorațiunile etc.
3. Achiziționați unelte care să fie
utilizate la grădinărit.
4. Pregătiți locul, faceți straturile
și căile de acces.
5. Puneți semințe și plantați flori și
plante.
6. Mențineți grădina de-a lungul
anului – udați-o, curățați-o de buruieni etc.
7. Utilizați grădina ca o "sală
de clasă în aer liber" în care profesorii și elevii se întâlnesc pentru a
participa la activități organizate în cadrul programului școlar și extracurricular.
foto din arhiva personală |
Profesorii pot folosi grădinăritul ca o modalitate de a sprijini învățarea în cadrul unor diferite arii
curriculare și discipline de studiu, de exemplu:
- Științe: realizarea unor experimente cu plante, urmărirea procesului de creștere de la semințe
la plante mature, monitorizarea efectului apei asupra spațiului verde, construirea profilului unor
plante, analiza solului pentru a determina conținutul de pH etc.;
- Arte: realizarea de desene și fotografii cu grădina, florile și plantele din ea etc.;
- Limbă și literatură: scrierea de texte informative despre plante, realizarea unui jurnal al grădinii etc.;
- Matematică: măsurarea spațiului, colectarea de date, calculul unor sume etc.;
Ca o activitate suplimentară, elevii ar putea realiza un portofoliu al grădinii școlii, care să conțină
texte despre acest spațiu, fotografii, date relevante, desene etc..
(alte articole pe această temă aici)