Uniforma școlară nu poate fi o obligație legislativă

 Zilele acestea, Comisia pentru Administrație Publică din Senatul României a dat aviz favorabil pentru inițiativa legislativă a unor parlamentari PSD de a introduce în mod obligatoriu uniformele în școli. Avem un fix să controlăm totul, să impunem ce să facă mii de școli, milioane de elevi și profesori din sistem. Într-o lume diversă și democratică, nu cred că aceasta este soluția.

Lăsați școlile să decidă, împreună cu elevii, părinții și profesorii lor, dacă vor uniforme sau nu. Nici în UK nu se întâmplă asta. Nu există o obligație națională ca toate școlile să impună uniforma. Ne-am găsit noi să facem asta, fără dezbateri, fără acordul elevilor care le vor purta.

Vorbesc ca persoană care a introdus, în 1991, cred că în premieră în România, la Școala 4 din Pucioasa, o uniformă școlară croită după modelul celor pe care le văzusem în diverse cărți englezești pe care le primisem odată cu ajutoarele trimise după Revoluție. Este cea pe care o vedeți în imagine (fotografie făcută în septembrie 1991). Am făcut asta pentru că, în acei ani, după Revoluție, începuseră să se vadă și la școală diferențele de îmbrăcăminte dintre copiii mai sărmani și cei care proveneau din familii mai înstărite. A fost o idee bună, dovadă că aceeași uniformă există și azi în școala respectivă. Mai mult, începând cu anul 2000, odată cu vizitele pe care le făceau la școala din Pucioasa sute de profesori și inspectori din toată țara, modelul și chiar culorile au fost preluate de numeroase școli de la noi.

Sunt multe argumente pro uniformă, dar și multe contra.

Pro: favorizează echitatea între elevi, diminuează competiția vestimentară, dezvoltă sentimentul de apartenență la comunitatea școlii, construiește identitatea școlii, iar pentru copii și părinți alegerea hainelor pentru școală devine mai simplă etc.

Contra: limitează exprimarea individuală, poate fi o cheltuială suplimentară pentru familie, poate crea o falsă impresie de egalitate, poate deveni un instrument excesiv de control, poate fi incomodă.

Uniforma nu rezolvă problemele de disciplină, așa cum argumentează parlamentarii noștri inițiatori ai propunerii de obligativitate a uniformei. Violența, bullyingul, absenteismul sau lipsa motivației nu dispar pentru că elevii poartă aceeași haină.

Problema fundamentală este cultura școlii, nu îmbrăcămintea.

O școală bună se construiește prin relații de colaborare, reguli coerente, profesori buni, leadership modern și climat educațional prietenos, nu prin uniformă.

Propunerea mea este să 𝗹𝗮̆𝘀𝗮𝘁̦𝗶 𝘀̦𝗰𝗼𝗹𝗶𝗹𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗱𝗲𝗰𝗶𝗱𝗮̆, 𝗶̂𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮̆ 𝗰𝘂 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶𝗶, 𝗽𝗮̆𝗿𝗶𝗻𝘁̦𝗶𝗶 𝘀̦𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗼𝗿𝗶𝗶 𝗹𝗼𝗿, 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝘃𝗼𝗿 𝘂𝗻𝗶𝗳𝗼𝗿𝗺𝗲 𝘀𝗮𝘂 𝗻𝘂. Să răspundă ei, împreună, la întrebarea fundamentală: „Ce problemă educațională vrem să rezolvăm prin uniformă?”

Dacă răspunsul este echitatea, apartenența și identitatea școlii, există argumente serioase pro.

Dacă răspunsul este „vrem să avem elevi mai disciplinați și rezultate mai bune”, argumentul devine mult mai slab.

Eliminare, nu complicare! EN

Văd diverse intervenții și inițiative care susțin schimbarea modului în care se organizează Evaluarea Națională și introducerea mai multor discipline de examen. Nu acesta ar trebui să fie subiectul dezbaterii. Lăsați Evaluarea Națională așa cum este.

Mă aștept ca, în loc să complicăm și mai mult acest examen dat la (frageda) vârstă de14 ani, să avem în vedere, pe termen mediu, desființarea lui, așa cum propune OECD: „pe viitor, România ar trebui să revizuiască parcursurile școlare și certificarea de la nivelul învățământului secundar, luând în considerare inclusiv 𝗽𝗼𝘀𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗲𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗲𝘃𝗮𝗹𝘂𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗻𝗮𝘁̧𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗹𝗮𝘀𝗮 𝗮 𝗩𝗜𝗜𝗜-𝗮.” (OECD, Studiu privind evaluarea și examinarea în domeniul educației – România, 2017).

Tema dezbaterii ar trebui să fie desființarea EN, nu complicarea acestui examen.

Ultimul curs de pregătire pentru funcția de director

 

Pentru că „unde-s doi, puterea crește”, colaborez cu Asociația Spring și Anna-Maria Bitere pentru a organiza ultimul curs, probabil, pe acest subiect. Fac asta pentru că am pe email foarte multe cereri neonorate pentru acest curs de pregătire a probei de interviu din cadrul concursului 2026 pentru funcția de director. Vă așteptăm!

Mulțumesc, Asociația Spring, pentru afiș! Înscrierile se fac aici: [https://forms.gle/foyB8w9gwDSWcjt79]

Toate informațiile se pot lua, de data aceasta, nu de la mine, ci de la Asociația Spring - datele de contact sunt pe afiș

Nu sunt de acord cu examenul de admitere la liceu!

Nu sunt de acord cu introducerea unui examen de admitere la liceu după Evaluarea Națională. Un copil de 14–15 ani nu are nevoie de două filtre succesive pentru a-și continua educația, ci de șanse reale de a-și descoperi și dezvolta potențialul. Mă tem că această măsură va accentua competiția, meditațiile și inegalitățile dintre copii și va transforma și mai mult școala într-o cursă pentru accesul la liceele „bune”.

Educația nu ar trebui să însemne tot mai multe bariere, ci mai multe șanse pentru fiecare copil. Un sistem bun nu ar trebui să investească toate mecanismele de evaluare în selecție. Avem nevoie de evaluări care să ne spună ce știe copilul, ce nu știe și cum îl putem ajuta să progreseze, nu doar în ce liceu poate intra.

În loc să facă ceea ce ne sugerează OECD – să desființeze sau să regândească examenul de Evaluare Națională –, ministerul mai adaugă un examen, pentru că „așa scrie în lege”. Am avertizat atunci când a fost adoptată că această nouă lege este prost concepută și că va înrăutăți și mai mult starea învățământului românesc. Iată că se întâmplă din nou, după metodologia proastă a concursului pentru funcția de director. Și, din păcate, se va continua pe aceeași linie.

Nu scăpăm de testele standardizate

 

Un oficial din MEC a declarat recent următoarele:

„Din 2030, va deveni obligatorie folosirea unei platforme naționale de evaluare, cu aproximativ 200.000 de itemi, care va permite testări sumative la nivel de școală sau județ, după modelul țărilor nordice, cu comparații între rezultate și medii.

Contractul de finanțare a platformei a fost semnat săptămâna trecută, termenul oficial de implementare fiind 2029.”

Referitor la această declarație, am următoarele întrebări:

1. I-a întrebat cineva și pe profesori și pe specialiști în educație dacă sunt de acord cu obligativitatea utilizării testelor standardizate? Cele mai performante țări în educație au înlăturat sau au redus utilizarea testelor standardizate în sistemul lor de învățământ pentru că analizele au concluzionat că nu sunt eficace. Am scris despre acest subiect AICI și AICI și în alte locuri.

2. Care model al țărilor nordice va fi urmat? Nu există unul. În țările nordice astfel de platforme sunt utilizate pentru a-i sprijini și consilia pe profesori și pentru a îmbunătăți calitatea educației și a asigura progresul fiecărui copil: test → identificarea lacunelor → intervenție pedagogică → progres. La noi platforma va fi utilizată pentru ierarhizare: test → comparație → clasament → presiune asupra școlii/profesorului.

3. Care este firma câștigătoare a contractului? 

4. În loc să dăm atâția bani pe o platformă nu mai bine investim în FORMAREA profesorilor pe teme de evaluare formativă, furnizare de feedback individualizat, corelarea evaluării cu competențele menționate în curriculum și utilizarea standardelor în evaluare ?

ONU și starea de bine a elevilor

Mă bucur să constat că ideile mele se pliază pe concluziile unor rapoarte internaționale ale unor organizații de prestigiu.

Iată mai jos un fragment referitor la starea de bine a elevilor din  raportul ONU "Curriculum, pedagogie si evaluare - elemente ale dreptului la educatie" , Geneva 18 iunie2026:

„Prioritizarea stării de bine în detrimentul goanei după performanță

19. Numeroasele contribuții primite, precum și discuțiile Raportorului Special cu tinerii, inclusiv în timpul vizitelor în diferite țări, confirmă fără echivoc faptul că evaluarea sumativă, axată pe note, precum și volumul mare de muncă asociat acesteia reprezintă o sursă principală de stres, prejudicii emoționale și dezangajare, chiar și în sistemele care recunosc în mod oficial drepturile copiilor.

20. Presiunea obținerii performanței, predarea orientată exclusiv spre teste și un mediu școlar competitiv sunt exemple de practici educaționale care afectează negativ starea de bine și stima de sine a elevilor și pot încălca dreptul acestora la odihnă și joacă. 21. Comitetul pentru Drepturile Copilului a remarcat faptul că mulți copii din întreaga lume sunt privați de acest drept din cauza accentului pus pe succesul academic formal. De exemplu, programa școlară și orarul zilnic nu recunosc adesea necesitatea jocului, a recreerii și a odihnei sau nu prevăd suficient timp pentru acestea; utilizarea metodelor pedagogice formale sau didactice nu valorifică oportunitățile oferite de învățarea activă prin joc, iar practicile de evaluare formală creează presiune pentru obținerea performanței educaționale. 22. Același Comitet a subliniat în numeroase observații finale că elevii nu ar trebui suprasolicitați cu teme și sarcini școlare, că volumul lor de studiu trebuie să corespundă vârstei și capacităților lor și că aceștia trebuie să dispună de suficient timp pentru odihnă și hobby-uri, precum și de acces la joc liber, nestructurat și imaginativ și la activități recreative în timpul programului școlar. În unele cazuri, Comitetul a remarcat că presiunea socială de a excela din punct de vedere academic, combinată cu utilizarea excesivă a smartphone-urilor și cu o lipsă gravă de timp liber și de spații sigure pentru petrecerea timpului liber, joacă și exercițiu fizic pentru copii, impune statelor părți să ia măsuri, precum programe de conștientizare și campanii publice, pentru a schimba percepția și atitudinile față de odihnă, timp liber și joacă, considerate factori esențiali pentru dezvoltarea copiilor.

Acesta a recomandat eliminarea treptată a practicilor, inclusiv a măsurilor de testare, care contribuie la nivelurile ridicate de stres resimțite de elevi din cauza presiunii academice și asigurarea unui mediu de învățare creativ de care copiii să poată beneficia.”

Raportul poate fi citit AICI

Curs online pentru candidații la funcția de director de școală

Pentru că m-ați întrebat mulți dacă mai organizez un curs, iată-l. Am un număr limitat de locuri ce vor fi ocupate în ordinea înscrierilor. Vom elabora pas cu pas planul managerial cerut la proba de interviu, conform metodologiei MEC. Nu e deloc ușor, e nevoie de îndrumare.

 Pentru înscriere, trimiteți mesaj la anca_tirca@yahoo.com, vă voi da detaliile. Vă aștept!

L.E. Locurile s-au ocupat la două zile după anunț. Mai am o grupă pe 24 august.

L.E. Locurile din 24 august sunt sold out.

Despre standardele de evaluare pe discipline

 

În sfârșit, cu mare întârziere, avem standarde naționale de evaluare pe discipline, elaborate în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Asta înseamnă că notele ar trebui să fie acordate pe baza unor descriptori de performanță comuni, utilizați în toate școlile. Ca urmare, așa cum scriam într-o postare pe blog în urmă cu câțiva ani, o notă de 8 la Limba și literatura română, pentru aceeași competență din curriculum, ar trebui să însemne același nivel de performanță atât în București, cât și într-un sat din nordul țării sau din Delta Dunării.

Există însă două probleme majore. Prima ține de calitatea standardelor. Deocamdată nu știm cât de bine sunt construite și cât de valide sunt din perspectiva teoriei evaluării. Aștept punctele de vedere ale specialiștilor în evaluare educațională. Analiza pe care am realizat-o cu sprijinul ChatGPT e destul de critică și a evidențiat probleme majore și limitări serioase ale documentelor, în ceea ce privește aplicabilitatea, formularea, claritatea și validitatea descriptorilor; voi reveni asupra acestui subiect într-o postare separată.

A doua problemă este lipsa formării profesorilor pentru utilizarea acestor standarde. Este nevoie de cursuri care să includă exemple concrete de probe de evaluare, aplicarea descriptorilor și exerciții de notare pe lucrări reale, pentru a asigura o interpretare unitară. Dacă standardele vor fi introduse din această toamnă, mă întreb când vor mai putea fi organizate aceste programe de formare? E ușor să dai vina pe profesori că sunt împotriva schimbărilor, fără să te întrebi cât de bine sunt pregătiți pentru a le face.

În plus, ar fi util ca ministerul să prezinte public rezultatele pilotării standardelor. Înainte de implementarea lor la nivel național, este firesc să existe un raport care să arate ce dificultăți au fost identificate în pilotare și ce modificări au fost aduse documentelor în urma acestui proces.

 

Concursul pentru directori: provocările probei de interviu

 

Avem metodologia de concurs aprobată și, fie că ne place, fie că nu (mie nu prea; am scris de ce pe blog și aici, pentru că aveam alte așteptări), trebuie să ne raportăm la ea pentru ocuparea posturilor de directori de școli. Forma actuală este mai clară decât cea inițială. Cel puțin grilele de evaluare sunt relativ corect elaborate și nu mai regăsim amestecul de termeni din prima variantă.

Din păcate, acest concurs va evalua într-o mică măsură viziunea managerială a candidaților și competențele lor privind orientarea strategică a unei școli. Va evalua, mai degrabă, capacitatea – sau, dacă vreți, îndemânarea – de a pune cap la cap elemente deja existente, elaborate de alți directori, și de a realiza un plan managerial pentru un an școlar. Va fi doar un exercițiu de concurs, deoarece, odată ajunși directori, candidații își vor elabora propriul PDI, în acord cu viziunea lor educațională, și, implicit, un alt plan managerial. Cred că acum înțelegeți de ce mă apucă furia când mă gândesc la persoanele care au scris capitolul referitor la managementul școlilor din Legea învățământului preuniversitar, capitol care a impus organizarea concursului în forma în care se desfășoară în acest an.

Vor apărea următoarele situații:

1. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are un PDI bine elaborat, cu ținte strategice corect formulate, iar datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior sunt publice. Fiind parte a organizației, candidatul cunoaște punctele tari și punctele slabe ale școlii. El va elabora un plan managerial care va conține, în secțiunea dedicată dezvoltării școlii, operaționalizarea țintelor strategice din PDI. Aceasta este situația ideală.

2. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are însă un PDI deficitar elaborat, cu ținte strategice formulate necorespunzător. Datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior nu sunt publice, însă candidatul le cunoaște, deoarece lucrează în școală. Întrebarea este: cum va elabora un plan managerial pornind de la obiective strategice formulate greșit?

3. Candidatul nu provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are PDI-ul publicat pe site. Dacă documentul este bine elaborat, ne aflăm în situația descrisă la punctul 1; dacă nu, în cea de la punctul 2. Problema majoră va fi însă realizarea analizei diagnostice, dificilă pentru o persoană din afara organizației, mai ales atunci când datele privind rezultatele școlare, frecvența, promovabilitatea și resursele nu sunt publice.

Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să solicite tuturor școlilor să publice și ultimul raport CEAC sau raportul de analiză a activității aferent anului școlar 2025–2026. Fără aceste informații, șansele candidaților nu sunt egale.

În concluzie, cei mai bine pregătiți pentru proba de interviu vor fi candidații care cunosc teoria managementului strategic al școlii, pot aprecia dacă un PDI este bine elaborat sau nu și știu cum se operaționalizează, pentru durata unui an școlar, țintele strategice în obiective specifice, activități, resurse, termene, responsabilități, indicatori de performanță și modalități de evaluare. La fel de important este să cunoască structura și logica unui plan managerial bine construit.

Și, pentru că mulți mă întrebați, este posibil să mai organizez un curs de pregătire pentru proba de interviu, undeva în lunile august sau septembrie.

Ce să facă decidenții pentru starea de bine a profesorilor

Au descoperit și alții ceea ce spun de câțiva ani: starea de bine a profesorilor este o prioritate a oricărui sistem de educație. În timp ce unii dintre cei care vorbesc azi despre starea de bine a profesorilor se gudurau pe lângă cei care au avut puterea în educație în ultimii zece ani, eu i-am criticat pe decidenți pentru că nu s-a făcut nimic pentru starea de bine a profesorilor nici în pandemie, nici după. Am inițiat o serie de cursuri pentru profesori pe tema stării de bine, am lucrat și am vorbit cu mii de profesori și am căutat să îi sprijin cât am putut. În cărțile mele am inclus exemple despre ceea ce fac alte țări, mai exact despre măsurile pe care guvernele altor state le adoptă pentru a se asigura că profesorii sunt sprijiniți și motivați să lucreze cu drag în școlile lor. Iată câteva exemple:

- cursuri de formare pe tema stării de bine a profesorilor organizate gratuit de către minister;

- ghiduri, broșuri și alte materiale resursă create de universități;

- coaching și sprijin regulat;

- program de lucru mai relaxat;

- reducerea birocrației și a poverii administrative;

-consiliere psihologică gratuită;

- programe de mentorat pentru debutanți;

- flexibilizarea programului de lucru;

- programe de sănătate și wellness, care pot include abonamente la activități sportive, controale medicale periodice și ateliere de gestionare a stresului;

- recunoașterea publică a meritelor profesorilor;

- helpline pentru profesori;

- resurse online, platforme și planuri de lecții disponibile gratuit;

- granturi pentru școli pentru recuperarea pierderilor în învățare;

- angajarea de personal suplimentar în școli, inclusiv consilieri;

- granturi pentru profesori pentru implementarea de strategii inovatoare de predare, dezvoltare profesională, sprijin pentru STEM, materiale necesare la clasă etc.;

- o sală/loc de relaxare în școală.

Multe dintre aceste măsuri se regăsesc, în forme diferite, în sisteme educaționale precum cele din Finlanda, Singapore, Canada, Irlanda, Scoția și Estonia, unde accentul este pus nu doar pe performanța elevilor, ci și pe starea de bine și satisfacția profesională a cadrelor didactice.

Găsiți exemple în cartea „Hai cu starea de bine în școală!”, Editura Corint, 2022, pag.47-51 și 78