Standardele profesionale pentru profesia didactică sunt o necesitate în orice sistem educațional. Ele reprezintă reperele principale la care se raportează această meserie, specificând ce ar trebui să știe, să facă și cum ar trebui să fie un profesor pentru a îndeplini această funcție, acest job, la un nivel acceptat de sistem. Este, dacă vreți, extrapolarea la nivel de sistem a „portretului unui profesor bun”, pe care îl văd de multe ori realizat la cursuri și întâlniri.
Am
citit azi un document bine scris pe acest subiect și care mai este și necesar – „Profilul și standardele profesionale ale cadrului didactic din învățământul preuniversitar”,
text aflat în dezbatere publică în aceste zile, în plină vacanță (chiar nu înțeleg de ce au ales această perioadă pentru tot felul de schimbări, în fine, ca la noi). Eu nu am
plecat în concediu, așa că l-am parcurs și am următoarele observații și
sugestii de îmbunătățire:
- textul este în acord cu abordările internaționale ale subiectului și conține domenii de competență care se regăsesc în documente similare din alte țări, precum Marea Britanie, Republica Moldova și Australia (vezi aici: https://assets.publishing.service.gov.uk/media/61b73d6c8fa8f50384489c9a/Teachers__Standards_Dec_2021.pdf, https://mecc.gov.md/sites/default/files/standarde_de_competenta_profesionala_ale_cadrelor_didactice_din_invatamantul_general.pdf, https://www.nsw.gov.au/sites/default/files/2023-01/Australian-Professional-Standards-for-Teachers-teacher-accreditation.pdf
- include și
descriptori de performanță pentru etapele de evoluție în cariera didactică;
- are la bază un
studiu realizat în cadrul proiectului PROF, „Profilul de competențe al
profesorului - raport de cercetare”, rezultat în urma consultării cadrelor
didactice (foarte bun acest raport, felicitări autorilor, păcat că nu a fost
promovat, astfel încât profesorii să îl cunoască);
- recomand să fie
incluse în document, ca referință cel puțin, și „Standardele profesionale
pentru profesia didactică” din 2002, coordonator Lucia Gliga, reforma Marga
- nu am înțeles de ce se menționează că acest profil de competențe se rezumă doar la a fi „fundament pentru dezvoltarea programelor de formare inițială a cadrelor didactice și ca reper pentru evoluția în carieră” și nu se specifică că acest document trebuie să stea și la baza procesului de evaluare a profesorilor, care trebuie să se deruleze la nivelul școlii, pe baza unei politici școlare specifice;
- sugerez încă
două domenii de competențe, evaluarea și conduita personală și profesională;
- recomand să se elimine descrierea competențelor pe niveluri, preșcolar, primar, gimnazial și liceal, ele sunt aceleași, oricum se repetă în document și îl fac mai lung decât ar trebui; acest tip de document, în țările menționate mai sus, are vreo 10 pagini, al nostru are 90;
- prelungiți perioada
de consultare, lumea e în vacanță, lăsați să înceapă anul școlar, să se
întâlnească profesorii, să îl citească, să dea feedback, altfel nu o să și-l
internalizeze și nu o să și-l asume.
Și acum, consultanță gratuită, vă spun și care sunt pașii următori privind evaluarea profesorilor. Lăsați
deoparte evaluarea pe bază de performanță, e o problemă controversată la nivel
mondial, nu e cazul să o introducem la noi, ați văzut reacțiile îndreptățite
ale profesorilor. În plus, schimbați modalitatea de comunicare, a fost un dezastru în ultimele zile, s-a compromis și textul referitor la profilul profesorilor. Deci, avem standarde profesionale la care să ne raportăm, ce
facem cu ele?
- ministerul să elaboreze un text prin care să reglementeze modul în care se realizează evaluarea profesorilor și a directorilor, cine o face (școala - CA, directorul), ce scop are (creștere profesională), cum o face (un proces intern, cu timp și proceduri pentru observații, feedback, discuții individuale și furnizarea de sprijin pentru îmbunătățirea activității la clasă). Ca urmare a acestui proces, profesorii sunt cuprinși în programe de formare profesională adaptate nevoilor identificate în procesul de evaluare;
- pentru a realiza
o evaluare bună și corectă, școala ar trebui să elaboreze o politică specifică,
una care să fie cunoscută de toți profesorii școlii. Nu ar strica ca ministerul
să furnizeze un model de text al unei astfel de politici, directorii nu prea
știu să elaboreze astfel de documente. Acest text trebuie corelat cu
standardele pentru profesori și fișa postului și să includă obiectivele SMART
de atins de către profesori în anul școlar pentru care se realizează evaluarea;
Prin urmare, la început de an școlar, citim profilul profesorului, școala ne comunică cum va fi realizată evaluarea și ce obiective avem de atins și începem să ne facem treaba. Succes! Eu am făcut asta pe când eram directoare, prin anii 2000, nu ar fi nimic nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu