Am citit în această dimineață un articol bun pe Edutopia, genul acela care îți dă de gândit și te face să vezi lucrurile și din altă perspectivă. Despre cum să fii capabil să îți gestionezi propriile emoții și sentimente, să te re(aduni) la sfârșitul unei zile încărcate și să îți reîncarci bateriile. Despre dezvoltarea
stării de bine și competențelor socio-emoționale ale….profesorilor. Ca să poată, la rândul lor, să le dezvolte pe cele ale elevilor.
La noi, nici măcar nu se
vorbește serios despre asta, ce să mai zic de cursuri
pentru profesorii care au nevoie (și cred că sunt mulți, e o meserie care
te mistuie, cu mult stres și consum zilnic
de trăiri și emoții).
Cred că un profesor trebuie să intre la ore cu mult MEȘTEȘUG, dar și cu multă SIMȚIRE, cu „art&heart” la un loc, cum spun englezii. Dacă meșteșugul îl mai învață, mai mult sau mai puțin, în facultate, din cărți și pe la cursuri și ajunge la un moment dat să iasă din modelul de lecție „profesorul scrie pe tablă sau vorbește și elevul notează”, să aibă un stil și metode de predare moderne și să creeze un cadru de învățare în care copiii colaborează, investighează, pun întrebări și descoperă lumea, cu simțirea e mai greu. Pentru că un profesor e prea puțin pregătit în facultate și mai deloc sprijinit după, de școală, de inspector, de minister, de societate, în general, să aibă puterea, timpul
necesar și starea de bine pentru a le arăta tuturor copiilor cu care
lucrează că le e drag de ei, că le pasă de ei și că încearcă să le
înțeleagă problemele de tot felul pe care ei le au, poveștile lor de
acasă, emoțiile, lumea lor de dincolo de clasă, relațiile pe care le au
cu cei din jur, felul în care văd ei lumea.
Uneori, profesorii nu știu să
facă acest lucru, pentru că nu au fost pregătiți pentru asta, cum spuneam. Alteori,
presați fiind să parcurgă programe cu multe conținuturi și să aibă
rezultate bune la teste și examene, nu mai au timp pentru latura
emoțională a învățării și, adesea, copiii nu găsesc în sala de clasă
apropierea, toleranța, acceptarea, compasiunea de care au atât de multă
nevoie și care i-ar ajuta, cu siguranță, să progreseze, FIECARE în
ritmul și în felul lui.
Cred că e o nevoie foarte mare să stăm de vorbă cu profesorii, să le creștem reziliența și capacitatea de a se păstra într-o stare de bine. Cred că sistemul le e dator să le creeze la școală o stare de confort și de siguranță psihică, să le asigure directori care practică leadershipul de-adevăratelea și conștientizează cât de importantă este atmosfera de la locul de muncă – dacă e cu lipsă de respect, tonuri ridicate și amenințări ale șefilor, și comportamentul tău e mai degrabă negativ, dar dacă e
una primitoare și prietenoasă, e posibil să arăți ce ai tu mai bun în tine.
Pentru că profii sunt și ei oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu