Despre noile programe de liceu

E foarte grav ce se întâmplă. O schimbare a curriculumului de liceu așteptată de 20 de ani, pentru întârzierea căreia nu e nimeni responsabil, niciunul dintre miniștrii pe care i-am avut în acești ani, are loc în aceste zile și e prezentată de domnul ministru ca „o schimbare paradigmatică”, care va „scădea drastic analfabetismul funcțional” (cum așa, nu mai sunt de vină profesorii pentru asta?).

Doar că, ce să vezi, profesori valoroși ( Monica Halaszi) și specialiști în domeniu (Liviu Papadima, Ștefan Baghiu) au reacționat imediat și spun că, de exemplu, programa de clasa a IX-a la limba română nu e nici pe departe o schimbare de paradigmă, ci ea ne duce cu zeci de ani în urmă, nicidecum spre viitor.

De ce spun că e grav:

- pentru că o programă răspunde la întrebarea fundamentală azi în educație peste tot în lume - pentru ce îi pregătește școala pe copiii noștri, pentru secolul trecut sau pentru prezent și, mai ales, pentru viitor? ;

- pentru că o programă este biblia profesorului, ea trebuie parcursă de profesor și elevi într-un an școlar;

- pentru că o programă stabilește CE învață un elev la o disciplină într-un anumit an de studiu, adică ce competențe se urmăresc și ce conținuturi se parcurg;

- pentru că o programă stabilește CUM se realizează predarea-învățarea, prin ce metode și activități de învățare;

- pentru că o programă stă la baza manualelor care vor fi elaborate pentru disciplina respectivă;

- pentru că o programă se schimbă la intervale relativ mari de timp, 5-10 ani, în țările preocupate de educație (la noi au fost 20 de ani), prin urmare, documentul pe care îl vom avea anul acesta va fi valabil multă vreme.

Poate că nu am fost eu pe fază, dar a apărut cumva un cadru conceptual general pentru noile programe de liceu, care să descrie viziunea, abordarea și reperele? Eu nu am văzut.

Cartea mea de leadership școlar

E deja în tipografie, o lansăm pe 6 decembrie la Gaudeamus. Am scris-o pentru voi, oamenii care lucrați în educație, să vă fie sprijin și dovadă că transformarea școlii e posibilă. O lunetă prin care ne putem uita la copii cu mai multă atenție și dragoste.

„Cartea se remarcă, cred eu, prin combinația fericită între abordări și teorii moderne privind rostul educației în prezent și în viitor, rolul școlii în societatea de azi și lidershipul de școală de secolul al XXI-lea și exemple concrete despre ce înseamnă acesta în practică, în organizația școlară, în cancelarii și în clasele de elevi. Din experiența mea de lucru cu profesorii, știu că mulți dintre ei așteaptă sprijin și ghidaj în profesia lor, mai degrabă decât teorii lipsite de aplicabilitate. De aceea, am dorit ca prezenta publicație, scrisă pe baza cercetărilor recente din domeniul educației și concluziilor reieșite din diverse studii, să conțină, în completare, și tipuri de intervenții, mecanisme și activități concrete ce conduc la reinventarea și reformarea organizațiilor școlare din interior.

Atât deocamdată, voi reveni în curând. Mulțumesc editurii Cartex și lui Lucian Pricop pentru o foarte bună colaborare! Mulțumesc, Lucian Ciolan, pentru prefață!

Tema mea despre „tema pentru acasă”

Mda, azi avem un ordin nou privind temele pentru acasă, doar că nu e așa de nou, textul de azi e 90% același (cuvânt cu cuvânt) cu cel elaborat de un alt ministru în 2016, ordinul nr. 5893/28.11.2016 referitor la teme. Nu știu cum se poate pune semnătura unui ministru pe un text care are semnătura altui ministru. În fine, problema nu e că nu aveam un ordin, ci că acesta nu este respectat mai pe nicăieri. Reiau și azi ce am mai scris cândva pe acest blog.

Problematica temelor pentru acasă este una controversată, sunt argumente pro și contra și țările au abordări diferite, care se mulează pe tradițiile de sistem și viziunea asupra educației.

La nivel mondial, o tendință tot mai bine primită de către elevi, profesori și părinți și susținută și de teoreticieni ai domeniului (de ex., profesorul american Alfie Kohn) de a interzice total temele la ciclul primar și a implementa politici educaționale/ școlare care nu prevăd tema pentru acasă (no –homework policies). Polonia se înscrie în rândul țărilor care au redus recent numărul de ore alocat temelor sau le-au interzis cu totul: Finlanda, Canada, Coreea de Sud, Franța, până și China, care a făcut acest lucru acum mai mulți ani, însoțind această prevedere de interzicerea oricăror auxiliare la clasele primare. Sunt oameni și sisteme în lume care consideră că, în afară de teme, există multe alte activități care pot îmbunătăți performanța unui copil – o cină cu familia, un somn bun, un tablou pictat în grădină și tot așa.

Multe studii au arătat că nu întotdeauna temele aduc progres în învățare, de exemplu OECD, care constată că „the more time students spend on homework, the worse they perform in school.”

La noi, deși în ultimii ani au existat discuții și dezbateri pe această temă, iar profesorii au beneficiat de numeroase cursuri de formare finanțate prin programe europene, se pare că nu reușim să avem în sistem o abordare corectă privind temele pentru acasă, cel puțin pentru nivelul primar și gimnazial, abordare care să aibă la bază câteva aspecte importante ce au reieșit cu claritate din cercetarea și practica pedagogică:

- temele pentru acasă nu trebuie date ca o rutină, ele fiind necesare doar în măsura în care contribuie la progresul academic și la succesul școlar al copilului;

- un volum prea mare de teme este contraproductiv și poate afecta sănătatea copiilor și funcționarea normală a unei familii;

- timpul necesar efectuării temelor la toate materiile trebuie să fie extrem de redus la clasele primare și să respecte așa numita regulă a celor 10 minute – pentru fiecare an de studiu crește durata efectuării temelor cu câte 10 minute (Harris Cooper, 2003); deci, 10 minute la clasa I, 20 de minute la clasa a II-a, 30 de minute la clasa a III-a și tot așa.

- copiilor le plac acele teme care le dau ocazia să interacționeze cu părinții sau alți membri ai familiei, pentru a le afla părerea sau experiența personală în legătură cu anumite subiecte, pentru a realiza un experiment în grădină sau în casă sau a viziona și comenta o emisiune TV etc.

Dacă e să răspund în nume personal, eu am o poziție echilibrată pe acest subiect, adică da, să avem teme, dar ele să fie puține și bune, să aibă impact asupra progresului academic și socio-emoțional al copilului. Între prea mult și deloc, optez pentru o poziție de mijloc, cu teme atractive, date cu folos și cu cerințe variate, ca o prelungire acasă a învățării sub toate formele - prin citit, joacă, desen, muzică, fotografie, plimbare, film, conversație, investigare, experiment, documentare și multe altele, eventual sub formă de mici proiecte individuale sau de grup. Teme care să dezvolte creativitatea și să pună la lucru imaginația.

Întrebarea este cum reglăm subiectul temelor pentru acasă la nivel de școală. Din experiența de fostă directoare preocupată și de acest subiect, cred că, pentru ca temele pentru acasă să își atingă cu adevărat scopul, fiecare școală ar trebui să își elaboreze (în colaborare cu părinții și elevii) și să pună în practică un text specific de politică școlară, denumit „politica școlii privind tema pentru acasă”, prin care să se reglementeze, în beneficiul copiilor, toate aspectele legate de acest subiect și să se răspundă la câteva întrebări importante:

-de ce se dau teme?

-cât timp se alocă temelor?

-ce fel de teme se dau?

-cum se controlează și se evaluează temele?

-cum se corelează profesorii de diferite discipline atunci când dau teme? (când eram directoare , exista un grafic în fiecare clasă, afișat pe perete, agreat de profesorii clasei, în care se menționa că lunea, de exemplu, se dă temă la română, marți la matematică și așa mai departe).

Ca o temă bine făcută despre teme.

O petiție făcută de părinți în sprijinul profesorilor

 

Pentru că „starea de bine și sănătatea profesorilor nu mai sunt doar chestiuni private, ci ele devin subiect de interes public, deoarece afectează direct calitatea educației primite de elevi”, niște părinți din Republica Moldova (mai exact, o mamă extrem de implicată în educație) au creat o petiție online în sprijinul profesorilor.

Iată ce solicită părinții pentru profesorii copiilor lor (mă bucură gestul, nu îl întâlnești prea des!), am spicuit din lista de revendicări:

Introducerea unui program eficace de prevenire a burnoutului și sprijin psihologic gratuit.

Concediu de odihnă real, fără formări, rapoarte sau inspecții în vacanțe.

Asigurarea unei pauze de prânz și condiții minime de refacere în timpul programului.

Crearea unui program de sănătate mintală pentru profesori (inclusiv consiliere individuală).

Eliminarea excesului de hârtii, rapoarte și planuri inutile.

Reducerea numărului de inspecții, lecții demonstrative și vizite de control.

Introducerea unei zile metodice dedicate exclusiv pregătirii lecțiilor.

Digitalizare reală - fără dublarea între format electronic și hârtie.

Simplificarea procedurilor de atestare și evaluare, fără portofolii formale inutile.

Eliminarea obligativității formărilor continue în weekenduri sau concedii.

Majorarea salariilor la un nivel comparabil cu alte profesii din sectorul public.

Plata tuturor activităților extracurriculare, atelierelor și concursurilor.

Reducerea numărului de elevi per clasă pentru o predare eficientă.

Simplificarea curriculumului și a volumului de teme pentru acasă.

Eliminarea examenelor inutile pentru menținerea gradului didactic.

Echilibrarea sarcinilor didactice și administrative.

Implementarea unui sistem real de meritocrație la ocuparea funcțiilor.

Respectarea timpului personal al profesorului - fără cerințe în afara orelor.

Revizuirea criteriilor de evaluare și atestare pentru a reflecta munca depusă

Programe de mentorat pentru tinerii profesori și, ce mi-a plăcut foarte mult - 𝗜𝗺𝗽𝗹𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗽𝗹𝗮𝗻 𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘀𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗱𝗲 𝗯𝗶𝗻𝗲 𝗶̂𝗻 𝗲𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲.

Mi se pare extraordinar că părinții sunt alături de profesori, felicitări Violina Lipcean!

(dacă doriți să semnați, petiția este AICI)

Oferta de cursuri - an școlar 2025-2026

 Pentru că m-ați întrebat mulți, am pregătit oferta de cursuri online pentru acest an școlar. Nu putem schimba educația, dacă nu știm de ce trebuie să o facem, cu ce și cum o facem și în ce direcție e nevoie să ne îndreptăm. Toate acestea se învață, iar participarea la un curs valoros te poate schimba fundamental, e declicul de care poate depinde viața de profesor. Mi s-a întâmplat și mie, în anii '90, când am participat la un curs susținut de un expert al Consiliului Britanic, care m-a făcut să dau la gunoi metodica pe care o învățasem în facultate și să o iau de la capăt, pe căi care mi-au marcat în bine viața profesională. Învață, dezvață-te, reînvață, acesta este secretul.

Îmi place cel mai mult să lucrez cu toată echipa unei instituții de învățământ, impactul este maxim, dar, la cerere, o să organizez cursuri și pentru grupe de cursanți care solicită un curs în mod individual. Cursul despre strategia școlii este pentru cei care veți dori să fiți directori (mai vreți, oare??), vă trebuie pentru concurs.

Pentru că știu că sunt interesate destule școli cuprinse în programele PNRAS sau PNRR, cred că ar fi bine să vă planificați din timp. Se dau certificate și suporturi de curs, va fi cu promovarea școlii și a directorului pe blog și pe paginile mele de social media și cu consultanță gratuită în implementarea programelor și ideilor învățate la curs. Încep din noiembrie, vă aștept, gând bun!

Noi generații de părinți - cum colaborăm cu ele?

Acum ceva timp, am conceput un curs adresat liderilor de școli pe tema colaborării cu părinții și am pornit de la ideea că avem în prezent noi generații de părinți care impun o altă abordare a relației lor cu școala unde învață copiii lor,  una diferită de metodele clasice. Foștii noștri elevi sunt astăzi părinți și, vorbind cu mulți dintre ei, am înțeles ce așteptări au de la școală și cum văd ei implicarea lor în parcursul școlar al copilului lor. Puterea, imaginea și faima unei școli stau și în gradul ridicat de încredere pe care părinții o au în școala în care învață copiii lor. În prezent, școlile folosesc modele vechi pentru a colabora cu părinții, tipare depășite de ședințe cu părinții, tipuri de activități și mecanisme greoaie care nu mai sunt adecvate noilor generații de părinți.

Aud adeseori profesori și directori care se plâng că părinții sunt tot mai dezinteresați de școală, că mulți nu doresc să colaboreze  și se mențin retrași și neimplicați. E poate adevărat, dar rezolvarea nu înseamnă doar să constatăm, ci să găsim și soluții pentru ca parteneriatul școală-familie să funcționeze cu adevărat, deoarece de consistența lui depinde progresul copiilor la școală. 

M-am documentat recent pentru revizuirea cursului „Relația dintre părinți și școală- noi abordări și inițiative” și am plecat de la ideea de a identifica caracteristici ale noilor generații de părinți cu care colaborăm acum în școli. În acest demers, de mare ajutor mi-a fost un raport publicat recent de compania McCrindle, care a identificat următoarele caracteristici ale părinților de generațiile Z și Y:

- aplecare spre valori și interes pentru dezvoltarea copilului ca personalitate, nu doar ca recipient de cunoștințe capabil de performanță academică;

- lipsa de timp, ținând cont că generațiile prezente de părinți au joburi solicitante și că foarte puține mame mai stau acasă să se ocupe de copii așa cum se obișnuia cu ceva timp în urmă;

- stăpânirea elementelor digitale de comunicare și preferința pentru schimburi de informații realizate online și pe rețele sociale;

- dorința de a crea parteneriate și de a iniția colaborări, mai ales când este vorba de copiii lor;

- interes pentru viitorul copilului lor și dorința ca acesta să fie echipat de școală pentru a face față unei lumi imprevizibile (a se vedea raportul McCrindle ”Engage the Next Generation of Parents”, 2025).

În acest context, cred că școlile ar trebui să își revizuiască atât metodele de comunicare cu părinții, cât și modul în care îi implică în comunitatea școlară și în viața școlii, în general. E nevoie de o mai mare transparență și deschidere a directorului și a profesorilor față de părinți, de o comunicare mult mai precisă, complexă și eficientă și de modalități mult mai atractive de implicare a părinților. În cursul meu recomand, printre altele, și următoarele:

- un alt fel de a organiza ședințele cu părinții și ieșirea din modelul clasic de stat în bănci și luat notițe ( vezi AICI);

- organizarea de întâlniri scurte între profesor diriginte și familia fiecărui copil;

-elaborarea unei proceduri de comunicare cu părinții care să stabilească cum, când și în ce constă aceasta, astfel încât să se organizeze „haosul” de pe grupurile de whats app în avantajul profesorilor, dar și al părinților;

- reactualizarea site-urilor școlilor astfel încât părinții să găsească acolo cu ușurință informațiile de care au nevoie;

-atenție sporită acordată comunicării pe paginile de Facebook ale școlii, cu mesaje scurte, dar originale și creative, cu poze puține, dar sugestive, cu informații diverse și de interes pentru părinți;

- optimizarea și creșterea ponderii comunicării online cu părinții;

- implicarea părinților în activități de voluntariat, unele creative, care aduc beneficii școlii;

- intervenții care aduc starea de bine în rândul părinților;

- crearea unui spațiu destinat părinților.

Raportul McCrindle cuprinde și un checklist extrem de util pentru directorii de școli, organizat pe cele 5 caracteristici identificate de companie pentru generația părinților de azi. Îl las aici, cu speranța că va fi util liderilor de școli care doresc să aducă colaborarea cu părinții la un alt nivel.

VALORI

🔑Site-ul școlii noastre exprimă clar valorile noastre de bază și misiunea?
🔑Sunt valorile școlii noastre vizibil demonstrate în viața școlară de zi cu zi, în comportamentul elevilor și în interacțiunile personalului?
🔑Sărbătorim în mod activ dezvoltarea caracterului elevilor alături de realizările lor academice?
🔑Am identificat un aspect unic al culturii școlii noastre pe care îl putem evidenția?

TIMP LIMITAT

🔑Oferim opțiuni flexibile pentru implicarea părinților, cum ar fi întâlniri virtuale sau sarcini de voluntariat asincrone?
🔑Este calendarul nostru pentru părinți bine planificat, astfel încât să evităm suprapunerile și să oferim un preaviz suficient pentru toate evenimentele?
🔑Apreciem, primim și sărbătorim în mod public implicarea părinților?
🔑Folosim tehnologia pentru a economisi timpul părinților (de exemplu, programări online pentru întâlnirile părinte-profesor)?

COMUNICARE ȘI EXPERIENȚĂ DIGITALĂ

🔑Este ecosistemul nostru tehnologic pentru părinți intuitiv și compatibil cu dispozitivele mobile?
🔑Folosim canale diferite pentru diferite tipuri de mesaje (de exemplu, alerte urgente prin SMS, actualizări săptămânale printr-un buletin informativ digital)?
🔑Sunt eforturile noastre de comunicare consecvente și proactive, mai degrabă decât reactive?
🔑Am simplificat sarcinile administrative (de exemplu, formularele de consimțământ, plățile) pentru a fi cât mai ușoare și fără obstacole?
🔑Colectăm în mod regulat feedback de la părinți despre experiența lor digitală cu școala?

PARTENERIAT

🔑Avem politici clare și consecvente pentru comunicarea și colaborarea cu părinții?
🔑Există oportunități pentru ca părinții să contribuie la comunitatea școlii dincolo de voluntariatul tradițional (de exemplu, prin comitete consultative sau proiecte de co-creație)?
🔑Comunicăm proactiv modul în care părinții pot colabora cu școala pentru a consolida ceea ce se predă în clasă?
🔑Ce simt părinții atunci când pășesc în școala noastră?
🔑Eforturile noastre de implicare a părinților întăresc ideea că familiile și școala lucrează împreună către un scop comun?

ORIENTARE SPRE VIITOR

🔑Materialele noastre de marketing și conversațiile cu părinții potențiali leagă în mod clar abordarea noastră educațională de succesul viitor al elevului?
🔑Evidențiem modul în care programa noastră dezvoltă gândirea critică, adaptabilitatea și alte abilități „pregătite pentru viitor”?
🔑Oferim familiilor un parcurs clar și semnificativ pentru viitorul copilului lor, fie prin formare profesională, universitate sau alte opțiuni?
🔑Sunt întâlnirile și comunicarea dintre părinți și profesori axate pe cine devine copilul, nu doar pe ceea ce învață?

Sunt sigură că un lider de calitate ar parcurge această listă cu interes și ar lua măsuri pentru a transforma și relația cu părinții într-una adaptată lumii în care trăim, așteptărilor noilor generații de părinți. Îi invit, prin urmare, și la cursul meu!

Directori de școli tot mai frustrați

Citesc în presa de azi rezultatele unui studiu realizat de o organizație a directorilor de școli și nu mă miră că în raport se menționează că „68,1% dintre directori resimt acest început de an școlar ca fiind cel mai dificil din ultimii ani” și că, în ceea ce privește nivelul de epuizare profesională, 85% dintre directorii chestionați „au raportat valori situate în zona superioară a scalei (4 sau 5, din 5)”.

O școală este un spațiu dinamic, un organism viu în continuă mișcare și transformare, unul în care sunt împreună și interacționează sute, poate chiar mii de persoane, zi după zi, timp de un an școlar. Nu cred să existe un mediu mai vibrant și mai plin de energie ca o școală și, de asemenea, nu cred să existe vreo poziție de leadership mai provocatoare și mai solicitantă decât cea de director de școală. Nu e de mirare că, cel puțin în România, nu este o poziție râvnită, care să impună o competiție acerbă.

Nu e ușor să fii răspunzător în fiecare zi de sute de elevi, de zeci de profesori și personal administrativ. E dificil și necesită competențe specifice să menții aproape zilnic parteneriatul cu părinții, să colaborezi cu administrația locală, să răspunzi solicitărilor inspectoratului și ministerului, într-un sistem centralizat, care îți impune căile de acțiune și te copleșește cu solicitări, un sistem în care nu beneficiezi de avantajele unei autonomii instituționale și decizionale.

Am avertizat de mult că nu s-a făcut nimic pentru directorii de școli la nivel de sistem, nu au fost sprijiniți să performeze, ci, dimpotrivă, prin măsurile recente, au fost și mai mult împovărați.

Ne aflăm aproape de un blocaj al acestei funcții și cred că este extrem de important ca directorul școlii să fie conștient de avalanșa de provocări zilnice, să le analizeze, să le prioritizeze, să găsească soluții și să devină rezilient pentru a depăși acest blocaj. Iată câteva dintre aceste provocări: volumul mare de solicitări venite din partea inspectoratului, pregătirea slabă a unor profesori, buget insuficient, reforme ministeriale slabe, fără mize majore și nepilotate, lipsa de motivare a profesorilor, lipsa unei pregătiri manageriale consistente, lipsa unui coach pe probleme de leadership, probleme de indisciplină ale elevilor, programul de lucru supraîncărcat.

Pe de altă parte, ministerul ar trebui să reducă presiunea pusă pe directori din partea inspectoratelor (să le interzică, de exemplu, să solicite diverse situații cu un termen limită de o zi sau două), să acorde școlilor autonomie instituțională, să elaboreze standardele pentru funcția de director, să inițieze programe de coaching și sprijin „on the job”, să reducă numărul de ore de predare (culmea, tocmai l-au mărit!), să introducă mecanisme de sprijin pentru păstrarea sănătății mintale și de prevenire a epuizării, să recunoască meritele și să acorde recompense pentru performanțe deosebite.

Problema e că nu are cine să facă aceste lucruri în minister și vom avea directori tot mai obosiți și mai frustrați și, prin urmare, școli tot mai prost conduse și copii care au de suferit. De fapt nu doar ei au de pierdut, ci toată societatea.

Fotografii din școli de ZSBȘ 2025

 Am reușit să organizăm și ediția a IV-a a Zilei Stării de Bine în Școală, în data de 10 octombrie 2025, de Ziua Sănătății Mintale. Vă mulțumesc tuturor celor care ați participat și vă doresc să aveți clase și școli cu stare de bine în fiecare zi! Este o campanie la nivel național, prin care aducem starea de bine la firul ierbii, în clase și în cancelarii. Las mai jos o selecție de fotografii, sper că vă regăsiți cu toții în ele: