Scara profesorilor

photo credits: Spark News

 

Întotdeauna mi s-a părut că intrările separate, profesori și elevi, nu au ce să caute într-o școală. Ori suntem ÎMPREUNĂ, așa cum ne place să clamăm, ori nu. De ce să existe scara profesorilor și scara elevilor, când intrarea e la fel pentru toți? E această separare una impusă de modelul tradițional de a arăta respect maxim pentru profesori, de a nu ne întâlni decât la ore, de a nu avea voie să intri în cancelarie, dacă ești elev sau în biroul directorului, dacă nu ești chemat? Probabil că da. După părera mea, respectul nu constă în aceste lucruri impuse de regulamente în multe școli, ci îl aflăm în modul în care elevul te apreciază pentru ceea ce știi, ceea ce ești, ceea ce arăți ca profesor în relația cu el. 

Când eram directoare de școală, prin anii 2000, în efortul strategic de a democratiza școala, am desființat ideea de „scară a profesorilor”, adică intrarea în școală prin aleea dintr-o grădină frumoasă și o scară care ducea chiar la cancelarie. Am propus această măsură în consiliul profesoral, le-am explicat de ce o fac și cei mai mulți colegi au înțeles. Au fost și câțiva care s-au opus ( vezi procentul de 8% care rămân imuni în curba schimării) și nu s-au împăcat niciodată cu ideea. Le-am spus și copiilor că vor avea voie să circule pe scara profesorilor, iar vestea a fost bine primită. Eram fericită când îi vedeam că intră în școală pe poarta unde era grădina și urcă la etaj pe scara care, până atunci, era rezervată doar profilor. 

Tot în acea perioadă am dat voie copiilor să intre în cancelarie când aveau nevoie și am introdus politica ușii deschise în biroul directorului.