Nothing Else Should Matter

 

VORBIM mult despre educație și FACEM extrem de puțin. La nivel declarativ, suntem cei mai buni. Vom face și vom drege, „puterea lui împreună”, „copilul trebuie văzut și auzit”,  „învățare cu sens”, „literație!, tot felul de șabloane rulate de la unul la altul de „oamenii zilei” în educație. 

Ne place să ne auzim în conferințe și întâlniri, în emisiuni de specialitate, reluăm idei deja implementate și redescoperim apa caldă, facem cursuri și ținem speechuri, dăm lecții profesorilor, pentru că doar cine nu vrea nu mai este formator sau expert în educație în zilele noastre. La final, când tragem linie, nu se întâmplă, de fapt, nimic, nu realizăm nimic concret. Avem, de ani buni, aceleași rate mari de abandon școlar și analfabetism funcțional, aceleași rezultate slabe la PISA, aceleași școli încremenite în modele depășite de organizare și funcționare. 

După atâtea vorbe, rămân doar pozele, multe poze, cu noi, cei mai buni, care ținem  în mână (pe dedesubt) frâiele educației din România, care ne găsim imediat locul pe lângă puternicii zilei și trecem de la unul la altul fără nicio reținere. Ce glumă bună! Pe când și niște schimbări care se văd la clase și în școli, niște inițiative cu impact la toate nivelurile? Ne facem că facem. Păcat de aceste generații de copii deștepți! Nothing else should matter. Mă duc în grădină.

Despre concursul pentru directori-metodologia

 A apărut pentru consultare metodologia de concurs pentru ocuparea funcției de director de școală și nu numai că nu aduce îmbunătățiri față de cea de acum patru ani (suntem departe de a avea un concurs care să-i selecteze pe cei mai buni, unul bazat pe teorii moderne de leadership!), dar mie mi se pare că a complicat lucrurile, e mai ambiguă și folosește termeni greșiți, precum „proiectul managerial”.

Motivul se pare că este legea învățământului preuniversitar, care are mențiuni aiurea și prevede că (art.196):

„Procedura de recrutare și selecție a directorilor și directorilor adjuncți din unitățile de învățământ de stat se bazează pe un proces care cuprinde următoarele etape: a) evaluare de competențe în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului. Evaluarea se realizează de comisia de concurs împreună cu specialiști în psihometrie; b) probă scrisă; c) interviu, în care se evaluează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, precum și calitatea planului managerial și planului de acțiune.”

Am analizat la vremea ei această lege prost scrisă și am avertizat asupra consecințelor nefaste pe care le va avea. Azi, această lege scrisă de ONG-uri duce la elaborarea unei metodologii confuze, care nu asigură un proces de selecție de calitate.

Așadar, pe lângă testul standardizat cu itemi de evaluare a competențelor (greu de imaginat care sunt ele, or fi acelea din profilul directorului care a fost creat recent?), concursul din toamna viitoare va avea (conform legii!) o probă nouă, cea scrisă, care va verifica cunoștințele de management și de legislație școlară (despre care am spus mereu că nu trebuie învățate pe de rost și verificate într-un concurs). În plus, candidatul va prezenta comisiei pentru evaluare întregul proiect de dezvoltare instituțională (denumit aiurea în metodologie „proiect managerial”), care va fi evaluat înainte de proba de interviu (de cine oare, de specialiștii din comisie, în mare parte numiți politic?). În grila de evaluare a proiectului managerial avem elemente din PDI și de strategie de dezvoltare destul de prost formulate.

Prin urmare, ce trebuie să facă urgent ministerul este:

- să jongleze cu prevederile din lege și să menționeze că proiectul managerial cerut candidaților este, de fapt, PDI-ul;

- să modifice fișa de evaluare a proiectului instituțional, în sensul că ea trebuie să urmeze doar elementele sale componente;

- la proba de interviu să se specifice că se prezintă, pe scurt, doar strategia de dezvoltare din PDI, nu tot PDI-ul, iar din strategie se va detalia doar un obiectiv strategic, până la nivelul operațional; nu e timp de mai mult;

- să refacă grilele de evaluare nr.6 și nr.7 în funcție de ce se urmărește prin ele și să clarifice termenii utilizați, sunt varză;

- să se asigure că membrii comisiilor de concurs sunt persoane mai bine pregătite decât candidații, capabile să evalueze un PDI și prezentarea lui.

În plus, să se asigure că itemii din probele scrise sunt bine făcuți și că verifică (atât cât poate să facă un item!) niște competențe.

În rest, citiți și voi și faceți propuneri, să salvăm ce se mai poate salva.

P.S. Știe cineva cine a scris secțiunea din lege referitoare la concursul de directori? Aștept mesaj pe mess.

La Cotroceni, despre educație

 

La Cotroceni au înflorit castanii, iar grădina palatului arată superb.

Mi-a plăcut la dezbaterea de azi pe teme de educație organizată de Administrația Prezidențială a României că m-am întâlnit cu oameni cu care am lucrat de-a lungul carierei (Romiță Iucu, Anca Nedelcu, Madlen Șerban), cu directori de școli pe care îi văzusem până acum doar online (Cut Flavia), cu profesori pe care îi admir pentru gândirea curajoasă și onestitate (Doru Căstăian și Marcel Bartic), cu un fost președinte curajos al Consiliului Elevilor (Horia Oniță, care și-a amintit că am înființat la școala din Pucioasa primul CE din România) și cu mulți alții.

Una dintre temele dezbaterii a fost gândirea critică, subiect care m-a dus

în urmă cu aproape 30 de ani. I-am spus dlui consilier prezidențial Sorin Costreie că nu este o temă nouă pe agenda publică, așa cum pare a fi, și că, dacă vrea un răspuns la întrebarea care s-a tot pus în cadrul dezbaterii – cum dezvoltăm gândirea critică în școală? –, îl invit la o discuție în care să-i povestesc că am avut în România unul dintre cele mai bune programe americane în acest domeniu: Reading and Writing for Critical Thinking, care aproape s-a integrat în sistem prin anii 2000 și care a stat la baza muncii mele de director de școală.

Școala din Pucioasa a fost prima și singura școală din țară care a devenit o școală a gândirii critice, în care toți profesorii au fost instruiți să folosească la ore metodele care dezvoltă această competență, în care exista o țintă strategică în PDI ce urmărea dezvoltarea gândirii critice a elevilor — o școală din care au plecat generații care puneau întrebări deștepte, care filtrau informația prin propria gândire, care știau să vorbească în public și să argumenteze.

Aș vrea foarte mult să nu mai plecăm de la zero și să tot „descoperim apa caldă”. Aș vrea să ne uităm în urmă la ce am avut și să folosim ce a fost bun: în speță, dacă vorbim despre gândirea critică — un grup profesionist de formatori acreditați internațional pentru dezvoltarea gândirii critice în școli, materiale-resursă și suporturi de curs, precum și un model de școală care a reușit, în câțiva ani, să dezvolte această competență la toate clasele și pentru cei mai mulți elevi. Gândirea critică nu este o materie, cum cred unii, e un skill care este dezvoltat la toate disciplinele de studiu. În plus, tare aș vrea mai multe fapte decât vorbe. Suntem foarte buni să vorbim, dar nu acționăm deloc, nu inițiem schimbări concrete la nici un nivel. Lumea s-a cam săturat de vorbe, se vrea acțiune.

În rest, marțea neagră.