 |
| Foto Vranceaatlastv |
„De vreo 200 de ani, trăim într-o cultură tot mai
fragmentată în discipline de tot felul, care au răspuns unor necesități
incontestabile de ordonare a cunoașterii. Dar de vreo 60 de ani, această
segmentare în domenii tot mai multe și mai restrânse a început să-și arate
limitele. Viața nu este împărțită pe discipline. Tot mai multe probleme, dintre
cele mai importante, nu se mai pot formula și cu atât mai puțin rezolva în
termenii unei singure discipline. Dacă cercetarea ține seama de această nouă
realitate, educația manifestă o inerție greu de depășit în această privință.
Elevii frecventează concomitent vreo 15 discipline care nu comunică aproape
deloc între ele. Această lipsă de comunicare a evoluat inevitabil spre un
aparent conflict între diferite grupe de discipline, cum ar fi cele
denumite(impropriu) științe exacte și așa numitele umanioare. S-a creat astfel
impresia că niciun om nu poate aspira la dobândirea unei culturi complete,
fiecare are de ales, sau te orientezi spre gândirea geometrică, sau spre cea de
finețe (pentru a prelua un slogan bine cunoscut). Dar de fapt cercetarea a
depășit de mai multe decenii această falsă incompatibilitate, alianța dintre discipline
aparent în conflict s-a consolidat, începând cu mijlocul secolului trecut.
Numai ca birocrația educațională nu a aflat încă acest lucru, deși ea continuă
să fluture (dintr-o rutină care între timp a devenit demagogie) sloganul
interdisciplinarității. Iată un singur exemplu, foarte recent. Se preconizează,
începând cu copiii de la grădiniță, ore separate de muzică, de matematică și
științele naturii, de limba română. Ca urmare, modul în care o întreagă
tradiție pitagoreică a adus în aceeași albie aritmetica, geometria, retorica,
biologia, muzica, astronomia și artele vizuale nu-și găsește locul nicăieri și
generații după generații s-au format ignorând aceste lucruri care onorează
spiritul uman. Înveți matematica fără a te antrena să exprimi coerent un
raționament, deoarece exprimarea se învață la română, care-i alta disciplină. Înveți muzica fără a afla despre bazele ei pitagoreice, deoarece astfel ai
intra pe teritoriul matematicii, care-i altă disciplina decât muzica. Înveți
biologia, fără a afla (pentru că ai intra pe teritoriul altei discipline,
matematica) despre legea Weber-Fechner, conform căreia, atunci când excitațiile
merg în progresie geometrică, senzațiile corespunzătoare merg în progresie
aritmetică." (Solomon Marcus – text preluat de pe http://sar.org.ro/solomon-marcus-educatia-un-bolnav-cu-diagnostic-controversat/)
Ca principiu de structurare a continutului invatarii, interdiscipliarea a fost sustinuta inca de la inceputurile scolii, de catre sofistii greci care definisera programul unei enkzklios paidea, invatamantul circular conceput pentru a oferi elevului un orizont unitar al fundamentelor educatiei intelectuale. Principiul interdisciplinaritatii a fost teoretizat continuu, de-alungul istoriei invatamantului, chiar daca nu a fost aplicat in practica scolara decat arareori. Ca modalitate de organizare a continuturilor scolare in planuri, programe si manuale de invatamant, interdisciplinaritatea a fost aplicata la inceputurile istoriei scolii si a universitatii (universitas scientiarum), dar ulterior a fost progresiv limitata, pe masura ce societatea a evoluat catre specializare si superspecializare pe domenii de cunoastere si investigatie. Ma gandesc totusi la o intrebare ... dascalii sunt pregatiti in universitati sa predea in spiritul acestui principiu?
RăspundețiȘtergereSunt prea putin pregatiti, Valeria, si mai ales la nivel de teorie.
RăspundețiȘtergere