 |
Când avem de-a face cu un laureat al Premiului Nobel pentru
Psihologie sau Medicină, ne putem aștepta să aflăm că cel care l-a
primit a fost cu siguranță și un elev bun și silitor pe parcursul anilor de școală. Nu
este însă cazul lui Sir John Bertrand Gurdon (http://en.wikipedia.org/wiki/John_Gurdon), al cărui raport scris de
profesorul său de biologie din liceu menționează că nu ascultă, că activitatea sa este
departe de a fi satisfăcătoare, că n-are nicio șansă să facă o carieră în
domeniul biologiei și că orice efort în acest sens n-ar fi decât o pierdere de
timp:
Greu de spus dacă profesorul de științe a fost un
incompetent (pentru că nu a reușit să vadă potențialul viitorului savant
strălucit) sau, dimpotrivă, dacă tocmai
acest raport a fost motivul care l-a
ambiționat pe Gurdon să studieze și să ajungă un renumit cercetător (observația
sinceră a profesorului trezindu-l la realitate și făcându-l să se schimbe în bine).
Oricum, Sir John Bertrand Gurdon mărturisește că respectivul
raport de evaluare este singurul document pe care l-a înrămat vreodată și pe
care îl păstrează deasupra biroului său!
Autorul unui articol din Daily Mail (http://www.dailymail.co.uk/news/article-2215393/Nobel-prize-Scientist-Sir-John-Gurdon-disastrous-school-report.html)
merge și mai departe și utilizează cazul raportului făcut de profesorul lui Gurdon ca un argument
împotriva unor tendințe ale pedagogiei actuale care, în locul unei evaluări
obiective care să menționeze și să corecteze greșeala, exagerează rolul încurajării în
învățare și aprecierea fiecărei realizări a copilului, oricât de mică și lipsită
de valoare ar fi (if a small child at kindergarten rolls a piece of Plasticine
into the shape of a garden worm, the class is expected to be as impressed as if
he had moulded it into the shape of the Venus de Milo. At assemblies, the
most feeble, inaudible lisped readings and songs are greeted with wild applause).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu