Tot mai dese în ultimul timp - războaie, refugiați, discursuri rasiste, terorism, libertăți încălcate, corupție în clasa politică. Într-o lume care și-a ieșit iar rău din minți, consider că educația pentru drepturile omului (EDO) în școli și licee, la nivel formal și
nonformal, e mai necesară ca oricând. Mai ales că nu se pleacă de la zero, există resurse și bune practici create în perioade anterioare, de ONG-urile care au derulat astfel de programe prin anii 1995 - 2000. Ideea
de bază pe care o promovam atunci în cursurile cu profesorii și în activitățile din școli, valabilă și astăzi, este că nu trebuie să facem activități festiviste, ci EDO de-adevăratelea, care înseamnă trei lucruri în același timp, trei componente importante, care se intercondiționează
și nu pot fi abordate decât împreună:
1.Educație
DESPRE drepturile omului (se învață despre drepturi și conținutul lor,
despre responsabilitățile corelate drepturilor, se studiază documentele de referință etc.).
2.Educație
IN drepturile omului (se creează
un climat și un tip de relații profesori
- elevi care reflectă interes pentru punerea în practică și respectarea în
interiorul organizației a idealurilor și valorilor drepturilor omului; în școală se practică un tip de management participativ, care înseamnă consultare și colaborare în luarea deciziilor).
3.
Educație
PENTRU drepturile omului (implicarea în acțiuni concrete de apărare a drepturilor, precum campanii, demonstrații, formarea de grupuri de acțiune, participare activă la luarea
deciziilor din societate etc.).
Pentru că, așa cum spunea Patricia Dye, un renumit trainer în
domeniu ” It is almost better for teachers to
never address the inequities of our world than to have the students believe
they can do nothing to change these inequities./ Aproape că e mai bine ca profesorii să nu vorbească niciodată despre nedreptățile din lumea în care trăim, decât să îi facă pe elevi să creadă că nu pot face nimic să înlăture aceste nedreptăți.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu