Artiști vizuali în școli, echipe mixte de profesori, elevi și ONGiști, drepturile copilului, pictură participativă sau ingredientele unui proiect de succes, în care copiii dau culoare spațiului în care învață. Din câte știu, nu sunt multe inițiative de acest gen la noi sau nu sunt deloc. Proiectul vizează implicarea directă a copiilor în transformarea școlilor în care învață, în cadrul unui proces ce a început cu ateliere educaționale, în care s-a învațat despre drepturi, responsabilități și valori democratice și a continuat cu o serie de ateliere practice în care copiii au exersat tehnici de pictură, au decis tema picturii murale și au schițat compoziția. În această lună, în fiecare dintre cele 7 școli din proiect se va trece la realizarea unei picturi murale de mari dimensiuni pe un spațiu agreat cu conducerea școlii. Un proiect conceput de Asociația Komunitas și derulat împreună cu Colectiv A din Cluj, Centrul Sintagma București și Kulturtrip din Mureș.Cam așa a fost la Colegiul ”Eminescu” din București:
Dacă se vor găsi donatori care să sprijine financiar proiectul, se intenționează replicarea și extinderea lui la nivel național, așa că școlile care ar dori să treacă prin această transformare sunt invitate să nu ”plagieze” ideea, ci să îi contacteze pe cei de la Komunitas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu