E prima zi de vacanță și, împreună cu îndemnul de a se odihni vara aceasta și de a avea grijă de ei, las aici pentru profesori un fragment din ceea ce am spus și ieri la Forumul Merito de la Pucioasa, unde am fost invitată să vorbesc în deschiderea evenimentului.
„Vă mărturisesc că orice întâlnire cu
profesorii este o bucurie pentru mine, am lucrat cu mii, poate zeci de mii de
profesori din țară și din alte părți ale lumii și întotdeauna, oriunde am ținut
cursuri sau am avut proiecte cu profesorii, în România sau în Turcia sau în
Croația, am întâlnit profesioniști, oameni cu drag de educație și de copii,
oameni care au înțeles cât de importantă este misiunea lor.
Vă felicit că sunteți astăzi aici, la
Pucioasa, din trei motive: primul, pentru că acum, la final de an școlar, aveți
încă energia de a fi prezenți în această sală, după un an extrem de solicitant,
pe care îl putem numi anul negru al educației, an care a adus multă frustrare și
tristete și anxietate în cancelarii.
Doi, pentru că urmăresc cu mare
atenție ce se întâmplă în educația din România, vă felicit pentru ca ați creat
o comunitate activă, comunitatea Merito, care, cred eu, este una închegată,
vie, care a crescut de la an la an, vă văd în fotografii, vă simțiți bine
împreună, sunteți prieteni, vă adunați să împărtășiți ceea ce credeți voi că
faceți bine. Îmi place și cum e structurat acest proiect, este apreciată
excelența, dar ați înțeles că ea nu trebuie doar apreciată, ci și împărtășită
și vă sfătuiesc să găsiți și alte moduri de a face acest lucru și să vă fixați
noi frontiere și alte modalități de acțiune pentru a nu deveni prizonierii
propriului succes. Vă sfătuiesc să deveniți și mai inovatori, și mai creativi
pentru a pune umărul mai cu impact, în bucățica asta a voastră la ceea ce eu
numesc revoluția educației. Multe țări își reformează sistemele de educație în
prezent, dar, cum spunea Sir Ken Robinson, asta nu e de ajuns. Reformele nu
sunt de ajuns, pentru că o reformă încearcă să repare un model care nu mai
funcționează, unul stricat. Noi avem nevoie azi de o revoluție a educației, și
nu de o reformă. Asta înseamnă a o transforma în altceva, înseamnă o nouă
viziune, alte competențe pe care să le formă elevilor, alt fel de a fi al școlilor,
alt rol al profesorului, o revoluție care să corespundă nevoilor și așteptărilor
lumii de azi și ale generațiilor excepționale de copii pe care le avem. România
are nevoie mai mult decât alte state de o revoluție a educației pentru că România
are probleme sistemice majore: rata cea mai mare din UE a părăsirii timpurii a
școlii, rezultate slabe la PISA, subfinanțarea, accesul inegal la educație al
copiilor din mediul rural, centralizarea excesivă, lipsa de reformă la nivelul
formării inițiale, procesul didactic focalizat pe memorare și transmiterea de
informații și calitatea slabă a directorilor de școli.
Trei, va felicit pentru că nu ați
renunțat la meseria de profesor într-o țară care nu prea își iubește profesorii,
într-un sistem de învățământ care nu a făcut mai nimic pentru creșterea lor
profesională și starea lor de bine, ci, dimpotrivă, a pus mereu presiune pe
profesori și pe școli. Și cu asta ajung și la întrebarea: de ce să ne mai
alegem meseria de profesor în România de azi?
Când m-a sunat Aurora Zamfir să mă
invite aici, mi-a spus că sugestia organizatorilor este să vorbesc și despre
acest subiect – despre ce să le spunem tinerilor pentru a-i atrage spre acest
domeniu, despre cum sa ii convingem pe cei buni sa devina profesori. De ce să
alegi o profesie despre care se vorbește mai des prin prisma problemelor decât
a realizărilor? De ce să intri într-un sistem care te pune sub presiune maximă
aproape în fiecare zi? De ce să alegi o meserie în care rezultatele cele mai
importante apar uneori după ani sau chiar decenii?
Evident că răspunsul nu este salariul.
Nu este prestigiul social. Nu este confortul. Pentru că, dacă acestea ar fi
fost motivele principale, probabil că mulți dintre cei aflați în această sală
ar fi ales alt drum. Și, totuși, sunteți aici și suntem mulți în școli, în
grădinițe, în licee și universități.
Am fost profesoară mulți ani, iar
răspunsul meu la această întrebare „de ce să
te mai faci profesor în România de azi?” este unul simplu, dar mult profund
și este o lozincă. Prin urmare, este bine să vrei să fii profesor în România
pentru că ai șansa, pe care nicio altă profesie nu o are, să influențezi în mod
direct felul în care va arăta viitorul.
Nu știm exact cum va arăta lumea peste
douăzeci de ani. Nu știm ce tehnologii vor exista. Nu știm ce profesii vor
apărea. Nu știm ce provocări vor avea elevii noștri. Dar știm ceva esențial.
Știm că vom avea nevoie de oameni care gândesc limpede. De oameni care pot
învăța continuu. De oameni care au discernământ. De oameni care colaborează. De
oameni care au caracter.
Iar formarea unor astfel de oameni
este una dintre cele mai importante misiuni pe care le poate avea o societate. Iar
aceasta misiune o aveti dumneavoastră, profesorii.
Și mai există ceva extraordinar pentru
care merită să te faci profesor, conversația aceea de câteva minute cu un copil
pe hol care îl schimbă peste noapte, o întrebare bine pusă sau încrederea
oferită unui copil la momentul potrivit și care îi poate schimba traiectoria
vieții.
Poate că societatea nu vede
întotdeauna asta. Poate că aceste lucruri nu sunt cuprinse in nicio statistică,
în niciun raport și în nicio analiză, dar fiecare dintre noi poate numi un
profesor care i-a schimbat viața.
Eu cred că adevărata valoare a
profesiei nu vine din recunoașterea pe care o primește astăzi, ci din impactul
pe care îl lasă peste ani. Recunoașterea vine peste ani, cu telefonul primit de
ziua ta sau de Crăciun de la un fost elev problemă care a ajuns actor la Teatrul
Național și care îți mulțumește pentru că a ajuns acolo datorită ție,
profesorul care i-ai văzut și cultivat talentul, vine de la momentul în care
îți este pronunțat numele de ministrul sănătății la o emisiune TV când spune:
știți, eu eram un elev extrem de timid, nu aveam încredere în mine, nu
comunicam cu colegii, până într-o zi, când, pe hol, doamna profesoară de
engleză m-a oprit, mi-a pus mâna pe umăr și mi-a zis –Vlad, tu ești un copil foarte
valoros, ai scris o compunere la engleză care mi-ă plăcut mult - și acela a
fost momentul de declick pentru tot ce a urmat în viața mea.
Pentru asta ar trebui să vrei să fii
profesor în România și oriunde în lume.
Am inclus astfel de reflecții și în
ultima mea carte, „Cum să ne transformă școala”, pe care o donez acum și bibliotecii
Merito.
Vă doresc ca aceste zile petrecute la Pucioasa să vă ofere idei noi, conversații valoroase și, mai ales, încrederea că ceea ce faceți contează.”
O parte dintre profesorii participanți la eveniment au venit să facă fotografii în grădina educației.
.jpg)
