duminică, 10 martie 2019

Despre testele standardizate

sursa photo: pinterest

 

La nivel mondial, există o mișcare de amploare împotriva testelor standardizate și tot mai multi specialiști în educație se declară adversarii utilizării acestora în școli, a unui tip de evaluare care clasifică și face judecăți de valoare pe baza aplicării acelorași instrumente de măsurare unor copii care sunt foarte diferiți din punct de vedere al potențialului, înclinațiilor și abilităților (situație sugestiv exprimată prin expresia, devenită deja celebră, a lui Einstein ”Everybody is a genius, but if you  judge a fish by its ability to climb a tree, it will live its own life believing it is stupid ”/”Oricine este un geniu, dar dacă judeci un pește prin abilitatea sa de a se cățăra într-un copac, el va trăi toată viața crezând că este un prost.”)

Educația are mult de suferit din cauza faptului că se învață pentru note mari la teste și că profesorii sunt la rândul lor evaluați după rezultatele la teste ale copiilor cu care lucrează. Ca urmare, profesorii nu mai pot fi creativi și plini de imaginație și nu mai pot lucra diferențiat cu elevii. La rândul lor, elevii nu mai pot să învețe ce le place, să își valorifice înclinațiile și talentele pentru că trebuie să învețe mecanic pentru teste și examene.

În 2015, vestitul Noam Chomsky spunea că evaluarea/ aprecierea este ”în sine un demers complet artificial, pentru că nu este vorba de a clasifica profesorii în funcție de capacitatea lor de a-i ajuta pe copii să-și atingă potențialul maxim... ci ne transformă în indivizi care ne dedicăm viața pentru a ne plasa cât mai sus într-un clasament.” Și aceasta, spune Chomsky, nu este educație. Pentru că educația înseamnă valorificarea potențialului fiecărui copil. Pentru că educația înseamnă creativitate.

Sir Ken Robinson, unul dintre cei mai buni specialiști în educație ai lumii a menșionat de nenumărate ori că rolul educației este să descopere și să dezvolte creativitatea, nu să funcționeze ca un sistem mecanic, în goană după aplicarea de teste standardizate și date și statistici mai bune. Tot el scrie că este nevoie să fie create sisteme de învățământ care să nu se mai focalizeze pe output, pe teste și examene, ci pe crearea unei culturi școlare care să recunoască și să valorifice individualitatea și diversitatea, o cultură mixtă, în care au un loc la fel de important și științele, și disciplinele umaniste, și arta, și tehnologia.

Yong  Zhao, o voce recunoscută la nivel mondial pentru cercetările și studiile sale din domeniul educației, a afirmat zilele trecute că lumea este într-o situație dificilă și că trebuie luate măsuri urgente de a schimba paradigma educației, astfel încât școlile să formeze persoane capabile să învețe în secolul 21. În acest sens, el face un set de recomandări pentru decidenți, printre care renunțarea la impunerea de standarde curriculare și teste standardizate  cu un set îngust de conținuturi și la măsurarea excelenței prin compararea cu rezultate din trecut, așa cum se întâmplă în cazul testelor standardizate.

Pasi Salhberg, expertul finlandez cunoscut în toată lumea pentru conferințele și cărțile sale, spunea în 2015 că „este clar pentru mine că unul dintre principalele obstacole privind în concentrarea mai multă asupra învățării reale, acordarea unui spațiu mai mare în curriculum muzicii și artelor, construirea învățării în școli în jurul curiozității, creativității și explorării problemelor interesante, este testarea standardizată.”

Prin urmare, sfatul meu pentru profesorii români, pe care îl dau în conferințe și intervenții publice, este de a cântări cu înțelepciune ofertele de teste standardizate pe care le primesc și unii chiar le promovează și să aibă o voce și pe acestă temă pe rețelele de socializare ( ce frumos și util ar fi dacă, în loc de poze cu pisici și icoane, am citi ce cred cu adevărat profesorii noștri despre educație în general și despre schimbările care se fac de către decidenți!), astfel încât să avem un sistem racordat la nevoile prezente și viitoare ale elevilor și ale societății.


 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu