Citesc o postare făcută ieri de o fostă elevă și mă gândesc că rezultatele muncii unui profesor nu se văd imediat, pot trece ani până să constați că nu ai muncit degeaba. Atât cât s-a putut, într-un sistem care niciodată nu ne-a sprijinit, am făcut și noi, cei mai mulți dintre profesori, ceva bun pe lumea asta. În ultimele săptămâni de coșmar am fost mândră de mulți foști elevi, de cum au gândit și votat pentru binele familiilor lor și al țării.
Iată postarea de care vorbeam, mulțumesc, Andreea, pentru că ți-ai adus aminte!
„Când am pășit spre secția de votare, mi-am adus aminte de copilărie și cât de norocoasă am fost.
În anii ’90, chiar din școala primară și generală, am avut parte de profesori care nu ne-au cerut doar să memorăm. Ne-au învățat să gândim. Să ne punem întrebări. Să ne pese de ceilalți. Să construim, nu să distrugem. Să respectăm „diferitul” din fiecare dintre noi. Ne-au deschis ochii și mințile, ne-au vorbit despre drepturi, despre responsabilitate, despre adevăr și manipulare. Ne-au pus bazele educației civice și ale gândirii critice.
De la ei am învățat că democrația nu vine de la sine. Că adevărul trebuie căutat. Că viitorul nu se construiește singur.”
Ce scrie Andreea e un mic ghid pentru ce ar trebui să facem în educație și în prezent, multă educație pentru democrație, multă gândire critică, multe întrebări, multă dezbatere, multă relaționare.
De ieri, cu un exemplu la îndemână, le putem spune copiilor și că, dacă înveți bine, poți ajunge președinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu