foto credits: focsaniulvechi.ro |
În plus, constat cu plăcută surpriză că descrierea Școlii nr.3 din Focșani din perioada interbelică făcută de un fost elev seamănă izbitor cu un crochiu de școală prietenoasă pe care l-am realizat în 2004 (o scoala prietenoasa). Probabil pentru că, indiferent de epocă, de la școală așteptăm, cei mai mulți dintre noi, câteva lucruri simple: să fie curat, să aibă toate dotările necesare, copiii să vină cu drag, profesorii să își iubească elevii și să își facă treaba bine.
„Am constatat încă de la primul pas făcut în curtea şi localul acestei şcoli, cum că la conducere e un bun gospodar, conştient de rolul ce îl are în această parte a oraşului. Grădina din faţa şcolii e lucrată foarte frumos şi ornată cu fel de fel de flori, cu mult gust şi în perfectă ordine. Localul şcolii e de o curăţenie exemplară, curăţenie nu făcută de ocazie, ci o stare de totdeauna, cu stăruinţă şi ordine menţinute. Sălile erau bine mobilate, cu aspect plăcut şi primitor. Erau dotate cu tablă, calendar, icoană cu Cina cea de Taină, o candelă aprinsă şi o floare sub candelă. De asemenea, sălile aveau biblioteci proprii cu volume legate manual de elevi, farmacie şcolară cu medicamente de primă necesitate, un dulap muzeu cu tot ce poate interesa învăţămantul, albume cu vederi geografice, istorice, etnografice culese de elevi. Domnul este înconjurat de elevi care se mişcă ca nişte albine de colo-colo în aranjarea şi desăvârşirea ocupaţiilor ce vor urma în cursul anului. Domnul îi povăţuieşte numai de bine. Când elevii ştiu lecţia, parcă-i creşte inima, iar când nu, domnul e trist şi căzut pe gânduri. E ca un tată încadrat de fiii lui.“(sursa:monitorulvn)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu