Deși am zis că nu voi mai comenta noua lege a educației deoarece nu avem un text oficial disponibil, ci doar unul venit pe surse (chestia asta cu secretizarea e o mare greșeală, care, sper, că va fi decontată de autori), o fac pentru că am primit mesaje de la directori de colegii și licee pedagogice, care mă roagă să îi susțin în protestul lor împotriva eliminării specializării de educator-învățător din oferta liceelor pedagogice.
Și da, îi susțin, iar motivul este simplu și vine din experiența mea directă, de 40 de ani de lucru în educație - cei mai buni învățători pe care i-am întâlnit sau cu care am lucrat erau absolvenți de școli normale/ licee pedagogice. De ce să stricăm ceva care funcționează? De ce nu găsim soluții prin care să dezvoltăm ceea ce există și nu să eliminăm ce este valoros? Liceele pedagogice de la noi au în spate o tradiție îndelungată și funcționează în clădiri vechi și impozante, cu personal bine pregătit și rezultate foarte bune.
Știu că nu ne pliem pe standardele valabile în lume, care prevăd studii superioare de specialitate pentru învățători, dar sunt sigură că s-ar fi găsit modalități de a impune acest lucru, în termen de x ani, pentru absolvenții învățători de licee pedagogice să continue studiile de specialitate, dacă, bineînțeles, autorii legii ar fi fost cu adevărat interesați de ce se întâmplă în sistem și s-ar fi consultat cu profesorii și directorii vizați direct de aceste schimbări. Putem construi și fără să dărâmăm ceva care funcționează, mai ales că avem atât de puține lucruri care merg bine în educația din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu