 |
| credits foto - DoR |
M-am uitat pe câteva centralizări recente ale inspectoratelor, realizate la cererea ministerului, documente care conțin informații referitoare la clasele desființate și la comasările de școli, două dintre măsurile de austeritate luate recent de minister. Mi-a atras atenția numărul mare de clase de învățământ simultan care vor apărea în anul școlar 2025-2026 atât la ciclul primar, cât și la gimnaziu, în special în mediul rural, ca urmare a creșterii numărului obligatoriu de elevi pe clasă. Asta înseamnă că, în aceeași sală de clasă vor învăța, de exemplu, elevi de clasa I, cu elevi de clasa a II-a și de clasa a III-a și că o învățătoare va preda lucruri diferite în aceeași oră. E un tip de învățământ pe care ne chinuim de ani de zile să îl eliminăm, dar, iată, că el explodează în anul școlar 2025-2026. Era, de altfel, previzibil că o să se întâmple acest lucru, dacă măsurile ar fi luat în calcul nu doar cifre și tabele, ci și copii și profesori în carne și oase.
Creșterea destul de mare a numărului de clase cu învățământ simultan este una dintre consecințele nefaste ale recentelor măsuri de austeritate din educație. Mă așteptam ca, în aceste zile, dl. ministru să ne prezinte câteva inițiative la care s-a gândit pentru a atenua efectul dăunător al claselor simultane asupra procesului de învățare, nu știu, ceva anume, că dorește să impulsioneze publicarea unor metodologii și ghiduri metodice, că își propune ca ministerul să organizeze niște cursuri pentru profesorii care predau simultan la mai multe clase, orice. De unde! Ne spune azi, încercând să apere această măsură, că învățământul simultan nu e așa de rău, că el există și în Franța și în Irlanda și în alte țări și că, la noi, lipsește doar formarea profesorilor.
Eu cred că nu lipsește doar atât, lipsesc resursele necesare (inclusiv cele digitale), care să permită desfășurarea în bune condiții a acestor ore, lipsesc spațiile special amenajate care să permită lucrul diferențiat în clasă pe grupe de vârstă, lipsește flexibilitatea curriculară, lipsesc experiența și bunele practici de învățare prin colaborare și prin implicarea elevilor mai mari în procesul de învățare al celor mai mici. În plus, în țările europene există clase de învățământ simultan în zone izolate și în comunități foarte mici, în sate montane, insule, în zone cu foarte puțină populație școlară, pe când, la noi, din toamnă, clasele simultane vor apărea ca ciupercile după ploaie, le vom avea peste tot, atât în orașe, cât și în comune amplasate la șosea, nicidecum izolate. Ne întoarcem mult în trecut.
Dacă îl urmărim atent pe domnul ministru, vom constata că domnia și-a schimbat opiniile în legătură cu acest subiect în interval de câteva luni. Dacă astăzi încearcă să ne convingă că au și alții mai buni decât noi clase simultane, iată ce declara dl. ministru David în ianuarie anul acesta:
„Ministrul Daniel David critică aşa-numitul sistem de predare „simultană”, în care, din cauza numărului mic de elevi dintr-o clasă, un singur cadru didactic predă, în acelaşi timp, elevilor din clase diferite. ”Nu aşa se face şcoală”, spune ministrul.” (News, 30.01.2025). Fără comentarii!
L.E. Astăzi, 27 august, doamna Mihaela Nabar, președinta World Vision și consilieră a ministrului Daniel David, ne anunță că a lansat o metodologie de lucru la clasele simultane și că organizația pe care o reprezintă va sprijini ministerul să o facă cunoscută profesorilor. Sunt uimită că o organizație valoroasă cum este World Vision, care are experiență cu astfel de clase și cunoaște problemele mari cu care acestea se confruntă, în loc să ia atitudine față de creșterea masivă a numărului lor, face jocul decidenților și dorește doar să atenueze un mare rău făcut sistemului de educație. De altfel, și doamna Nabar și-a reconsiderat recent poziția. Anul trecut declara că „învățământul simultan este durerea surdă a învățământului de la sate” ( vezi AICI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu