joi, 9 octombrie 2025

A plouat și s-a oprit învățarea

Ieri, în câteva județe din sudul țării, școlile s-au închis din cauză de cod roșu și ciclon, iar ministrul educației a a anunțat că materia va fi recuperată. E inadmisibil ca, în anul 2025 și în plină eră digitală, învățarea să se oprească brusc din cauza unei ploi.

Cu atâtea cursuri, platforme de tot felul și proiecte de digitalizare a educației câte am avut în ultimii ani, școlile nu ar trebui să se închidă, ci învățarea ar trebui să continue online. Pentru asta e nevoie de reacție rapidă, de lucruri bine puse la punct în școli, care să funcționeze în orice moment, pentru că nu doar cicloane vor mai fi, ci și alte calamități și nenorociri, trăim într-o lume destul de impredictibilă.

De la pandemie încoace, decidenții din minister nu au venit cu nicio inițiativă și măsură în acest sens și nu au făcut nicio analiză privind capacitatea școlilor de a realiza învățarea online.
I-am sfătuit pe directori, încă din pandemie, să elaboreze un plan B, mereu la îndemână pentru astfel de situații, cu proceduri privind comunicarea și învățarea online, astfel încât să se poată trece rapid la utilizarea tehnologiilor digitale. Nu știu câți au astfel de documente și dacă procedurile funcționează. De fapt, nu e treaba mea să știu, avem o armată de secretari de stat și consilieri în toate structurile, toți plătiți din bani publici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu