miercuri, 15 februarie 2023

De ZNL, cel mai bun program de promovare a lecturii în școli

 


De Ziua Națională a Lecturii, las aici câteva cuvinte despre cel mai de succes program de promovare a lecturii în școlile din România ( așa zic profesorii):
„Toată școala citește” este o idee pe care am lansat-o pe blogul meu „Despre educație-reforma la firul ierbii”în 2015, într-un text dedicat încurajării lecturii în școli, în care menționam că o văzusem pusă în practică într-o școală din Londra și o aplicasem la rândul meu într-o școală din România, cu care am lucrat la un moment dat. Se întâmplă așa: timp de 10-15 minute, într-un anumit moment al săptămânii sau chiar în fiecare zi, la o oră stabilită, toată lumea din școală (elevi, profesori, director, femei de serviciu, administrator, paznic, secretară etc.) lasă orice altceva are de făcut și citește ceva. Activitatea este una de succes dacă, anterior, este bine prezentată tuturor celor implicați și dacă, în spațiul școlii, la bibliotecă, pe coridoare, în cancelarie etc. se pun la dispoziție resursele necesare, adică reviste, ziare și cărți.
În 2019, pentru că ideea era prea frumoasă și cu un mare potențial educativ, m-am gândit să o transform într-o campanie adresată școlilor, campanie pe care să o coordonez în timpul meu liber, voluntar, fără niciun fel de resurse, cu un telefon la care vorbesc cu profesorii și îi consiliez și cu un laptop pe care derulez efectiv campania, răspunzând mesajelor primite de la școli, distribuind fotografiile cu momente din activitate, promovând școlile care se alătură campaniei pe pagina de facebook a campaniei.
De atunci, ideea s-a rostogolit și aproape în fiecare zi se mai alătură câte o școală, sunt sute, chiar mii în acest moment și zeci de mii de elevi și profesori participanți. Să vă spun sincer, e chiar emoționant pentru mine, e o mare bucurie să vezi că la firul ierbii e atâta energie și e atâta entuziasm și că, uneori, e nevoie doar de un imbold pentru a mișca lucrurile în educație.
E bine ca „toată școala” să citească, în primul rând, pentru că e și aceasta, pe lângă multe altele, o modalitate de a trezi sau de a dezvolta, după caz, gustul pentru lectură și a forma obiceiul, rutina de a citi. Apoi, cred că e bine pentru cultura instituțională să se transmită un mesaj pozitiv, agreat de toată lumea, elevi, profesori, personal administrativ, acest lucru contribuind, de ce nu, la crearea a ceea ce numim „a sense of belonging”, sentimentul de apartenență la comunitatea școlii respective, una în care toată lumea citește.
Am fost întrebată adesea dacă există o rețetă prin care să ne putem convinge copiii să citească mai mult. Nu cred că există una, dar știu sigur că, dacă părinții citesc, copiii vor face ca ei și vor citi și ei și, dacă profesorii au destul meșteșug să îi atragă pe elevi către lectură, atunci elevii vor citi și ei. Există multe modalități pe care un profesor le are la îndemână pentru a-l face pe un copil să intre în lumea cărților într-un mod firesc, neautoritar, mai degrabă indus, decât impus, de genul mica bibliotecă a clasei de care să se ocupe chiar copiii (îmi amintesc că, pe vremea când eram profesoară de engleză, împrumutam eu cărți de la Consiliul Britanic pe fișa mea și le aduceam la clasă, iar unul dintre elevi avea grijă ca ele să ajungă, pe rând, la fiecare copil) sau întâlniri cu scriitori sau un mic club de lectură organizat în școală sau activități care să se întâmple prin librării sau biblioteci ale orașului și tot așa, profesorii au acces în prezent la destule resurse și idei în acest sens, e plin internetul de astfel de bune practici. Acum, depinde cum se întâmplă și acest citit, campania mea promovează lectura cu cartea în mână, dar sunt persoane care citesc mult și online și cred că și asta e OK.
Vă aștept și pe voi în #toatășcoalacitește!
( fotografia este un colaj cu imagini din acest an școlar, preluate de pe pagina campaniei, de aici: https://www.facebook.com/.../Campania.../100063500622726/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu