duminică, 3 ianuarie 2021

Cele mai citite articole în 2020

2020 a fost un an special, în care acest blog a fost, așa cum spun cititorii, un „far călăuzitor pe vreme rea”. 

Încă de pe 11 martie, am scris aici despre educația pe vremea pandemiei, am deschis drumuri și am propus căi de acțiune, am fost aproape de profesori, directori și părinți și le-am spus ce să facă în această perioadă cu care nimeni vreodată nu s-a mai confruntat, am prezentat idei de la alții și materiale create de alte țări, care să sprijine procesul de educație de la noi. 

Am scris despre învățarea online, despre cum a schimbat pandemia educația, am propus clase în aer liber și am prezentat în premieră la noi conceptul de blended learning. În fiecare lună, am urmărit cu atenție evoluția lucrurilor la noi și în alte țări, am prezentat bune practici de la alții, studii și analize făcute de organizații de prestigiu, am comentat măsurile (sau lipsa lor) luate de autorități, m-am pus în pielea directorilor și a inspectorilor și am conceput acțiuni concrete de intervenție și liste cu ce este de făcut în școli.

Am adus pe agenda publică conceptul de reziliență în școală și am dat noi dimensiuni managementul și leadershipului pe timp de pandemie, iar starea de bine a profesorilor a fost mereu în atenția mea în aceste luni. Cred că au folosit multora cele aproape 100 de articole scrise din martie până acum, mai ales că la noi sunt puține persoane care dezvoltă conținuturi, iar mai mulți sunt cei care preiau ideile și le schimbă din condei ca fiind ale lor. 

Eu nu am spus NU învățământului românesc de stat, cum am văzut cu groază că tocmai a făcut-o recent cineva din zona celui privat, ci l-am ajutat, atât cât am putut. Din păcate, prea puțini au fost solidari cu profesorii în această perioadă, cum altfel, doar e muncă fără bani.

Iată care au fost cele mai citite articole în acest an:


1. Sfaturi pentru părinți

 

 

 

 


2. Ce fac alții cu acest an școlar 

 

 

 


3. Clase în aer liber  





4. Avem ghid pentru redeschiderea școlilor

 

 

 

 


5.Mesaj către părinți pentru noul an școlar

 

 

 

 


6. Organizarea redeschiderii școlilor-raportul Guvernului  






7.Un ghid pentru anul școlar 2020-2021

 

 

 

 

 

 

 

 

 


8.Flipped classroom, învățarea pe dos

 

 

 

 

 

 


9.50 de idei de management și leadership modern  











10. Sfaturi pentru directorii de școli

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu