vineri, 31 iulie 2020

Clase în aer liber

Am mai zis să vă faceți grădini și clase în aer liber, mai ales dacă aveți curți mari sau grădini întinse pe lângă școală. Nu necesită cine știe ce cheltuieli (se pot folosi paleți, trunchiuri tăiate de copaci, bucăți mari de piatră, paie, băncuțe mai vechi date cu soluții de protecție etc.), iar avantajele sunt destule. Nu doar acum cu pandemia, când statul afară e o soluție bună, ci, în general, orele afară sunt speciale, căci fresh air, fresh focus. Așa că, lansez campania „Clase în aer liber” și vă prezint câteva idei de luat în seamă de către directorii și profesorii care își pregătesc școlile pentru noul an școlar:














De-a lungul timpului, au mai fost vremuri când s-a învățat afară, de exemplu, la începutul secolului al xx-lea, când, de frica tuberculozii, care făcea ravagii, a fost chiar o mișcare puternică în Europa și USA, numită „the open-air school movement”. Iar istoria se repetă, am citit zille trecute că la americani a fost recent lansată o campanie în acest sens, National COVID-19 Outdoor Learning Initiative. 







(photo credits - pinterest)

6 comentarii:

  1. Pe fb, unde a fost distribuit articolul, au și apărut comentariile cu NU SE POATE. Așa este: cu mentalitate de Evul Mediu, cu gândul doar la soluții imediate și comode, garantat nun vom schimba nimic. Mai așteptăm 30 de ani :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa e, dar sunt mai multe comentariile apreciative. Sunt sigura ca este o idee care va prinde, mai incet, dar se va intampla, asa cum a fost si cu altele pe care le-am dat - scoli si curti colorate, cancelarii altfel, coltul de citit, gardini in scoli etc. Nu-mi place nici mie tendinta aceasta de a spune ca nu se poate la orice, fara sa vii tu cu solutii.

      Ștergere
  2. Tot, se poate, dorinta si creativitate. E ceva interesant , sanatos pentru elevi, libertate si comunicare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu zic ca se poate, doar sa se doreasca schimbarea. Asa cum vin parintii an de an la curatenie si amenajarea clasei/claselor in diverse comunitati, asa ar putea fi implicati si acum. Depinde insa foarte mult daca managementul scolii este gata pentru schimbare.

      Ștergere
    2. Da, totul depinde de director.

      Ștergere