joi, 9 decembrie 2021

Învățare, dezvățare, reînvățare


 

Learn Unlearn Relearn/ Învață Dezvață Reînvață e un concept mai vechi în business și în educație, care, iată, devine tot mai valabil și de aplicat în viața noastră acum, în pandemie, când mai toți dintre noi am fost puși, pe neașteptate, în fața unor provocări care ne-au schimbat modul de a munci, de a trăi și, mai ales, de a învăța. 

Cel care a scris pentru prima oară despre dezvățare este vestitul Alvin Tofler, în cunoscutul citatAnalfabetii secolului al XXI-lea nu vor fi cei care nu pot să citească și să scrie, ci aceia care nu pot învăța, dezvăța și reînvăța.”

 Mă gândesc să le spun profesorilor la cursuri că este nevoie să se DEZVEȚE de anumite lucruri pe care le-au învățat, pentru că educația este în schimbare, așteptările tinerilor și ale societății față de școală sunt altele, rolul școlii este unul nou și a rămâne încremeniți în ceea ce am învățat acum mult timp este o dovadă de neînțelegere a lumii în care trăim.

Un profesor bun cred că este unul cu o mentalitate de creștere/ growth mindset și, pentru asta, el reflectează asupra a ceea ce face, analizează ce funcționează și se dezvață de ce nu merge. 

A te dezvăța înseamnă să ne descotorosim de ce e vechi și nefolositor, să alegem o cale alternativă, ceva nou, să ne pregătim pentru ce ne este necesar în viitor, să aruncăm la gunoi  modul vechi de gândire, să ne updatăm. Nu e un proces ușor, presupune efort, concentrare, dar, mai ales, dorința de a o face.

Cred că la clasă și în școli, în general, am putea să ne dezvățăm în acești ani și în cei care urmează:

-de lecții tip prelegere, pentru a face lecții interactive sau ÎBP;

-de a preda doar conținuturi, pentru a dezvolta competențe;

-de noțiuni și lecții abstracte, care nu sunt ancorate în realitate, pentru a face învățare pentru viață;

- de la a da doar note, pentru a da feedback elevilor privind progresul lor în învățare;

- de a da teste standardizate, pentru a evalua progresul fiecărui elev;

- de a face învățare de frică, pentru a realiza învățare cu bucurie;

- de a conduce autoritar, pentru a fi deschis la colaborare;

- de a crea anxietate la ore, pentru a aduce la starea de bine;

- de a interzice pusul de întrebări la ore, pentru a lăsa imaginația pe copiilor să zburde.

 Un subiect la care voi mai reveni, e foarte provocator. Vă sfătuiesc să faceți un exercițiu LUR/ ÎDR cel puțin o dată într-un an școlar, pentru a vă menține profesori proaspeți și motivați.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu