marți, 30 aprilie 2013

Grădini în școli – lecții din alte țări



De câte ori merg într-o școală, mă uit cum arată și grădina/ curtea acesteia și, în cele mai multe cazuri, dezamăgirea e mare pentru că spațiul e neîngrijit, sunt buruieni, iarba e netunsă, gardul este părăginit, nu sunt straturi cu flori sau arbuști ornamentali. Nici vorbă de a realiza activități educative prin care elevii să fie implicați în  amenajarea unei grădini a școlii, să cultive legume și să învețe despre horticultură, hrană organică, gusturi, soiuri cultivate în zonă etc. - așa cum se întâmplă în foarte multe țări din lume în care există programe naționale cu acest specific, sprijinite de ministere, universități, ONG-uri, presă etc. În SUA, astfel de inițiative sunt susținute încă din 2001 de organizația Slow Food (http://www.slowfood.com/education/) și rezultatele sunt spectaculoase, numărul școlilor care își amenajează grădini proprii este tot mai mare și s-a creat o gamă variată de resurse în domeniu – broșuri, curricula, materiale video, tipuri de activități etc.

 În Italia 200 de școli  fac parte dintr-un program național prin care și-au realizat grădini proprii, aplică un curriculum cu o durată de trei ani ( care include teme de ecologie, alimentație sănătoasă, cunoașterea fermelor locale etc.) și  implică părinții și bunicii în sprijinirea proiectelor copiilor. În Marea Britanie un model de grădină a unei școli a fost realizat chiar din inițiativa guvernului - Department for Children, Schools and families (în parteneriat cu grădini botanice, peisagiști renumiți și mii de elevi din țară) și lansat în 2007 cu ocazia  tradiționalei expoziții florale Hampton Court Palace Flower Show

 Amplasată la Birmingham Botanical Gardens, Growing Schools Garden este un spațiu pe care elevii vizitatori  îl explorează în mod interactiv, ca o formă de învățare în afara clasei (http://www.thegrowingschoolsgarden.org.uk/). În plus, același departament guvernamental intenționează să introducă lecții obligatorii de grădinărit în noul curriculum național care va fi în vigoare începând cu septembrie 2014. 

 


2 comentarii:

  1. la scoala fiului meu nici macar nu ies afara in pauza, ca cica fug si cad. foarte interesant imi pare ca eu , acum 40 de ani fugeam si nu cadeam . sau nu ne era interzisa fuga. si erau copii ce sareau coarda, altii jucau fotbal sau alte jocuri, in cele zece minute. s-au suparat invatatoarele ca si-au spart capul jucandu-se la baie. eu chiar cred ca au nevoie sa descarce energia in plus. cu siguranta ar fi si mai atenti in clasa. dar scoala in tara asta s-a dus per total. in saptamana altfel am dus doua sfori cu capete- coarda ii zicea candva. o fetita a stiut sa sara coarda, cam atat. elasticul nu l-am mai scos. nici nu venisera prea multi copii. mi se pare trist. de mancat nu mai zic. macar doamna interzice dulciurile si au voie numai sandwich. si asa mai fenteaza cate unul. nici suc ci doar apa. sunt cateva fetite care vin cu iaurt cu musli sau fructe taiate bucatele, dar anu trecut una din fete a aruncat un kiwi pus de mama ei, fiindca...mancare sanatoasa? Mc Donald si KFC

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte grav ca nu ies afara in pauze, ar trebui sa discutati acest aspect la intalnirile cu părintii. Copiii au nevoie de miscare si joaca si la scoala.

      Ștergere