luni, 21 octombrie 2013

Educație pentru/ prin patrimoniu

Sursa: site-ul www.scoalaagatonia.piscu.ro

În Școala Agatonia( www.scoalaagatonia.piscu.ro) din comuna Piscu din Ilfov se învață despre tradițiile românești, se face olărit, sunt prețuite lucrurile făcute de mână și se utilizează prima programă și primul manual școlar despre patrimoniu elaborate în România. ( www.patrimoniupentrucopii.piscu.ro). 

Așa cum specifică autorii acestei inițiative extraordinare în metodologia cursului, demersul este unul extrem de important într-o societate în care presiunea unor activităţi facile şi lipsite de valoare este foarte mare, iar timpul alocat în general copiilor în familie, prea scurt. Prea puţine dintre muzeele şi monumentele noastre au îndrumători specializaţi şi programe dedicate copiilor. Prea puţine şcoli desfăşoară astfel de acţiuni. În comunităţile rurale, unde patrimoniul imaterial se perpetua firesc, generaţiile tinere nu mai dau atenţie obiceiurilor vechi, îndreptându-se tot mai mult către modele străine de identitatea lor, către urbanul anonim.
În școala înființată de soții Adriana și Virgil Scripcariu se găsesc elemente specifice culturii populare românești (sobă de cărămidă, oale de lut, bănci din lemn, un război de țesut etc.), se organizează ateliere de meșteșuguri și arte plastice, iar multe lecții au loc în natură, în sat sau la biserică. Instituția se autofinanțează prin organizarea de ateliere și evenimente pentru copii și adulți care doresc să vină la Piscu.
Sursa: https://www.facebook.com/ScoalaDeLaPiscu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu