sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Vorba de educație - școli premiate în premieră


O idee pe care o promovez de câțiva ani buni, o vorbă de educație care a devenit faptă și o zi de care ne vom aminti ca de un început pe care îl așteptam de mult : ieri, 20 noiembrie 2015, Președintele a premiat două școli de la țară care nu sunt în topurile cunoscute, dar în care profesorii își fac treaba, cu puținul pe care îl au și cum știu ei mai bine: școala din comuna Cilibia(Buzău) pentru că s-a aplecat asupra fiecărui elev și a redus abandonul școlar și pe cea din comuna Horia (Constanța) pentru că au progresat și au adăugat valoare. Așa, că în continuare, voi spune ceea ce spun de mult timp și peste tot, dar cu mai mare speranță și încredere că se poate, că ”o școală bună  este aceea în care fiecare (și subliniez, fiecare) copil face un pas înainte față de cum a fost când a venit la școală. A venit cu nota 4 și școala l-a ajutat să promoveze, a venit foarte tăcut și școala  l-a învățat să pună întrebări, a venit nesigur pe el și școala l-a făcut încrezător în sine, a venit timid și școala l-a învățat să lucreze în echipă, a venit fără să știe că, de exemplu, poate cânta bine și școala i-a descoperit talentul și l-a făcut o mică vedetă și, da, a venit cu 9, dar școala l-a adus la 10 și tot așa. În business, asta se numește valoare adăugată.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu