Am stat de vorbă cu un primar și profesori angajați la un Club al copiilor dintr-un orășel de provincie și toată lumea este nemulțumită de schimbarea propusă în lege, prin care palate ale copiilor, cluburi ale copiilor și cluburi sportive școlare trec în subordinea consiliilor locale, urmând ca angajații să își piardă, la un moment dat, calitatea de profesori. Primarul spune că nu are resurse pentru a susține funcționarea clubului, iar profesorii sunt chiar supărați și jigniți pentru că nu au fost consultați și sunt, practic, în aer.
Personal, nu înțeleg care este logica unei astfel de schimbări într-un domeniu care funcționa relativ bine, aveau copiii unde să învețe GRATIS să picteze, să facă teatru și dans, să construiască aeromodele și câte altele.
I-aș întreba pe decidenți ce studii și analize stau în spatele unei astfel de decizii, ce argumente o susțin, de ce nu se mai putea continua cu ceva care funcționa? Să nu răspundă că este vorba de bani și economii, pentru că au mulți și se duc pe tot felul de chestii făra miză. Și să nu ne spună că pun în aplicare Strategia de descentralizare din 2017, pentru că răspunsul MEN din 22.02.2022 în Nota de informare privind stadiul descentralizării este următorul: „6) Ministerul Educației a comunicat faptul că nu-și poate asuma procesul de descentralizare privind palatele, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare. În acest sens, Ministerul Educației a arătat că Grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Educației a elaborat studiul de impact „Analiza oportunității descentralizării competențelor exercitate de palatele, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare” cu o metodologie de cercetare complexă, utilizând atât analiza documentară (strategii incidente, legislație relevantă), cât și sondajul de opinie publică, pe baza de chestionar aplicat on-line, adresat următoarelor categorii de respondenți, reprezentanți ai: palatelor și cluburilor copiilor; cluburilor sportive școlare; inspectoratelor școlare; consiliilor județene și consiliilor locale. Demersul inițiat a avut în vedere posibilitatea adoptării unor soluții adaptate nevoilor/solicitărilor de la nivel județean/local, dar nu a evidențiat într-o proporție majoritară oportunitatea descentralizării
competențelor propuse prin Strategia generală de descentralizare (adresa nr. 25209/22.02.2022, înregistrată cu nr.26623/MDLPA/23.02.2022)”.
Acum, dintr-o dată, o punem în lege:
„1) Se înfiinţează, în subordinea consiliilor locale/ Consiliului General al Municipiului Bucureşti palate ale copiilor, cluburi ale copiilor și cluburi sportive școlare, ca instituții care desfășoară activități extrașcolare/ cu program sportiv suplimentar, prin reorganizarea palatelor copiilor, cluburilor copiilor și cluburilor sportive școlare, unități conexe ale Ministerului Educației. ”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu