luni, 7 octombrie 2019

La o VORBĂ-POVESTE despre educație - directorul de lângă noi


foto din arhiva personală- întâlnire cu directori de școli, Ilfov, 2019


Un băiețel de gimnaziu cu care vorbeam zilele trecute în orășelul P. nu a știut să îmi spună cum o cheamă pe directoarea școlii în care învață și mi-a spus că o vede doar la deschiderea școlii și când vine în clasă să îi certe („să urle la noi”, citez ) pentru că au făcut niște rele. Cum e foarte trist ce am auzit și pentru că am văzut și eu că unii directori sunt foarte vizibili online (și prin diverse alte activități prin care își promovează, duplicitar, propria persoană) și aproape nevăzuți în școala lor, las aici o #vorbădeeducație despre ce le spun directorilor în cursurile de management educațional pe care le țin și în care vin cu multe exemple din experiența personală de directoare de școală.

Le  spun să fie prezenți în tot ceeea ce mișcă în școală, să fie cât mai văzuți de elevi, profesori și părinți, să fie cât pot de mult în mijlocul copiilor, în clase, pe holuri, la activități, să fie vizibili și să nu stea închiși în birouri în care intră doar anumite persoane, pe alese. 

Le spun să își întâmpine în fiecare zi sau măcar într-o zi din săptămână elevii la intarea în școală, după ce se sună. Să le spună bun venit, să îi privească în ochi pe fiecare, să le spună o vorbă de încurajare azi unuia, a doua zi altuia.  

Le spun să exerseze ceea ce eu numesc „practica ușilor deschise”, să știe lumea din școală că sunt diponibili și că sunt acolo, lucrând pentru ei.

Le spun să fie prezenți lângă profesorii lor, în cancelarie, la pauza mare, să bea o cafea cu colegii, să îi întrebe ce mai fac și cum o mai duc.

Le spun să fie prezenți la cât mai multe activități din afara clasei, să fie ei inițiatorii și motorul și cei care transmit energia. 

Le spun să aibă mereu un moment liber pentru părinții care vin cu o problemă, să își facă timp să îi  asculte si să găsească soluții împreună.

Le spun să treacă frecvent prin clase și să îi întrebe pe copii cum le mai merge, ce s-a întâmplat frumos la clasă, ce probleme au mai fost în ultima vreme.

Pentru că, dacă director LÂNGĂ noi nu e, nimic nu e.

6 comentarii:

  1. Eu am un astfel de director. Este o placere sa lucrezi în școală. Este un loc în care muncești cu drag și-ți faci treaba bine. Toți suntem uniți și prieteni. Adevărat! "Omul sfințește locul".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur să aflu, sunteți niște norocoși!

      Ștergere
    2. Când Școala nu e doar o instituție, iar Direcțiunea nu e doar o funcție....da, așa ar trebui să fie ca să avem Școli fericite!

      Ștergere
  2. Mă recunosc în cuvintele dumneavoastră. Eu sunt un director fără birou. Lucrez în cancelarie sau în secretariat (care are mereu ușa deschisă). Îmi place să petrec mult timp cu ai mei colegi, cu elevii școlii. Vă admir! Am împrumutat multe idei de la dumneavoastră!

    RăspundețiȘtergere