vineri, 28 iunie 2013

Despre bacaluareat – Solomon Marcus (3)



Foto vranceatlastv
Despre bacalaureat

În deceniul al patrulea al secolului trecut, când eram elev, reuşita la examenul de admitere la liceu (se numea examen de capacitate) sau la bacalaureat era rezervată unei elite şi numele celor care reuşeau erau publicate în presă. Acum, desigur, multe lucruri care altă dată erau elitare au devenit populare, dar dacă putem accepta acest lucru pentru admiterea la liceu, mai greu îl putem accepta în ceea ce priveşte bacalaureatul. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că numai o parte a absolvenţilor de liceu au nivel de bacalaureat şi că nu e nicio tragedie să nu-l treci. Dar la noi e un snobism al titlurilor. Un coleg profesor universitar din Argentina mi se lăuda cu fiul său care a devenit un bucătar foarte apreciat. Vă puteţi imagina la noi aşa ceva? (text preluat din ziarul Ring/11.07.2012)

Despre camerele de luat vederi la examene

Camerele de luat vederi, fără îndoială necesare în actuala stare de lucruri, sunt simptomul clar al divorţului dintre elevi şi scoală, al faptului că, pentru o mare parte a elevilor, nu există o motivaţie personală de a învăţa. Materia care li se livrează, de la catedră sau în manuale, stârneşte mai degrabă un "du-te-ncolo" decât un "vino-ncoace". Aflaţi sub presiunea învăţării din datorie, şi prea puţin de plăcere, învăţarea autentică este înlocuită, la o mare parte a elevilor, cu un efort chinuit de memorare a unor date, nume, reguli, procedee. De ce înveţi? "Pentru că mi se cere la examen", răspund cei mai mulţi; prea puţini răspund: "Pentru că îmi place, mă interesează". Ideea că şcoala te ajută în viaţă este tot mai puţin populară. De aici, drumul spre fraudă e liber(text preluat din ziarul Ring/11.07.2012)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu