sâmbătă, 19 iunie 2021

An nou, cu stare de bine

Am ieșit destul de greu dintr-un an provocator și ne apropiem de finalul celui mai greu an școlar de până acum. 
 
M-aș bucura dacă, măcar acum, la sfârșit ați evalua progresul FIECĂRUI elev cu care ați lucrat, dacă ați încerca să recuperați acum sau în vară ce nu s-a făcut și ce nu a ajuns la copii, dacă, dincolo de preocuparea pentru premii și diplome și coronițe, veți avea grijă și de cei care nu le vor primi și veți ști să le arătați că vă pasă și de ei, pentru că, am mai spus asta, eu cred că FIECARE copil este bun la ceva și rostul școlii este să descopere la ce.
 
 
M-aș bucura dacă, la final, după festivitățile de absolvire și examene, veți găsi un moment ( poate fi, de exemplu, un scurt consiliu profesoral) pentru a reflecta, toată cancelaria, la ce a însemnat anul școlar trecut, să vorbiți despre lecțiile învățate în pandemie, să decideți împreună ce păstrați în viitor și de unde porniți la toamnă. 
 
Eu cred că n-ar fi rău să păstrăm unele întâlniri online cu personalul, elevii și părinții, apoi și cursurile online pot fi o modalitate la îndemână de dezvoltare profesională, iar unele aplicații învățate în pandemie pot fi în continuare de folos la lecții. De asemenea, cred că putem continua să ne conectăm cu copiii și să înțelegem că nu doar în pandemie relațiile sunt mai importante decât predarea în sine. Mi-ar plăcea să păstrați clasele în aer liber și chiar să mai amenajați și altele, până la toamnă.
 
Pentru anul școlar viitor, vă recomand să aveți în plan cât mai multe activități de dezvoltare socio-emoțională a copiilor, cât mai multe momente în care să discutați despre emoțiile lor, în care să își stabilească scopuri pozitive și să învețe cum să facă față presiunilor de fiecare zi, cum să își mențină sănătatea fizică, cum să se relaționeze cu cei din jur și cum să devină persoane reziliente. 
 
Școlilor care au participat la webinariile mele despre starea de bine (și nu doar lor) le-am sugerat să creioneze și să implementeze în anul școlar viitor programul „Hai cu starea de bine în școală!”, sub umbrela căruia pot porni într-o călătorie de succes, folosind ideile pe care le-am dat, de reinventare și transformare a spațiului, a relațiilor de toate felurile, a organizării instituționale, a predării-învățării și evaluării, a culturii organizaționale.
 
Și, pentru că, după pandemie, starea de bine este prioritatea numărul 1 a oricărui sistem de educație din lume și pentru că mă întreabă oamenii cum o aducem în școală, vă dau rețeta mea pentru directori (așa cum apare în cartea publicată recent) și despre care am vorbit în conferințe, în interviuri și la cursurile cu profesori și directori din ultimele trei luni (cu@, știți voi de ce):
 
  1. Te informezi, studiezi conceptul, participi la un curs, citești „Hai cu starea de bine în școală!”(Anca Tîrcă. Editura Corint, 2021).
  2. Realizezi o autoevaluare a stării de fapt din școală (prin chestionare pentru elevi, profesori și părinți, prin colectarea și analiza de date referitoare la bullying, abandon școlar și frecvență, prin discuții cu elevii, profesorii, părinții etc.).
  3. Organizezi un consiliu profesoral cu temă, în care, pe grupe, elaborați o listă cu acțiuni/ măsuri pentru a aduce starea de bine în școală (la nivel de planificare curriculară, de lecții, de școală, de activități extraclasă etc.)
  4. Desemnezi o echipă care să conceapă un program al școlii „Hai cu starea de bine în școală!”, cu obiective, acțiuni, responsabilități, resurse, termene, modalități de evaluare.
  5. Incluzi acest program în Proiectul de Dezvoltare Instituțională (PDI).
  6. Implementezi programul.

                                      („Hai cu starea de bine în școală!”, Editura Corint, 2021, Anca Tîrcă)

 
Pentru decidenții care nu fac nimic de sus în jos în acest domeniu și pentru cei care cred că asta e doar o modă și ridiculizează conceptul, las aici doar una dintre numeroasele concluzii ale multor studii care ne spun că tema este una prioritară:
 
„𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑎̆ 𝑠̦𝑐𝑜𝑎𝑙𝑎 𝑐𝑢 𝑜 𝑠𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑏𝑖𝑛𝑒, 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢 𝑣𝑎 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑢𝑛 𝑖𝑚𝑝𝑎𝑐𝑡 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖 𝑠𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑑𝑢𝑙𝑡 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑖̂𝑙 𝑣𝑜𝑟 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑙𝑎 𝑒𝑥𝑎𝑚𝑒𝑛𝑒.” (OECD, 2013, Equity and Quality in Education)
 
 
Să fie un an cu stare de bine, gând bun!🌿

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu