joi, 6 iulie 2023

Analize după examene

S-au terminat examenele, avem rezultatele și, dacă am avea decidenți responsabili, ar trebui să urmeze, pe lângă statistici de note și rate de promovare, analize serioase pentru întreg sistemul, realizate de MEN și de instituțiile sale abilitate, așa se face când ești „accountable”, dai socoteală, pentru că de asta te afli acolo, în servicul public.
Părinți, profesori, experți și alte persoane interesate ar dori să citească analize despre competențele evaluate, care dintre ele au fost dezvoltate, care nu, despre cauzele eșecului multor elevi și măsuri de ameliorare pentru viitor, despre ce s-a întâmplat cu 15000 de elevi care nu au mai ajuns la EN și cu jumătate de promoție care nu a mai dat bacul, despre cum s-au desfășurat examenele (cazul Șincai și altele), despre cum s-au corectat lucrările, despre problemele apărute, de ce au fost atât de multe schimbări de note la contestații, de la 6 la 9, ce măsuri se vor lua pentru a se evita aceste derapaje în viitor. Am dori să vedem și o strategie pe temen lung și un plan de măsuri de schimbare a evaluării externe, pe baza recomandărilor făcute de OECD, pentru că avem o problemă majoră cu asta. Dar, din păcate, nu cred că vom avea astfel de analize, avem o echipă foarte slabă la vârful ministerului, incapabilă să conceapă, să ghideze și să inspire, politruci care au avut ca singur obiectiv trecerea unor legi ale educației ce vor înrăutăți situația actuală.
Altfel, vreau să îi felicit pe copiii care au avut succes la aceste examene (pe toți, indiferent de notele primite, nu doar cei cu 10 contează), pe profesorii care i-au pregătit și pe părinții care le-au fost aproape! Sunt generații de tineri greu încercate, care au trecut prin pandemie, schimbări aiuritoare venite de la minister, greva profesorilor, multe zile libere în anul școlar. Sunt profesori care nu s-au făcut bine după pandemie, care nu au fost sprijiniți, ci au fost lăsați singuri, să se descurce în sistem, profesori prost plătiți, supraglomerați de cerințe și dezorientați de schimbări haotice, venite de sus. Sunt părinți îngrijorați de ce se întâmplă cu educația în România și obligați să acopere cu resurse proprii lipsurile majore din sistem.
Vară cu stare de bine tuturor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu