Se afișează postările cu eticheta scoli particulare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scoli particulare. Afișați toate postările

luni, 5 ianuarie 2015

Liber să învăț - Sudbury Valley School

În contextul unor critici tot mai vehemente a standardizării  sistemelor de educație, se constată în ultimii ani o revenire a interesului părinților către alternativele educaționale de tip ”free education”, inspirate de modelul Summerhill School.

Sudbury Valley School a fost înființată ca școală privată în 1968 de către Daniel Greenberg, în Framingham, Massachusetts. În lume sunt peste 50 de școli care funcționează după modelul său, care are la bază 3 principii: libertate educațională, conducere democratică și responsabilitate personală/ individuală.

În Sudbery Valley School nu există  săli de clasă, colective de elevi sau curriculum, copiii pot participa la orice activități doresc, în funcție de interese, pot vorbi cu orice profesor, nu  sunt grupați pe criteriul vârstei, nu se dau teste și nu se evaluează progresul în niciun fel. Se fac anumite cursuri doar dacă unii elevi decid ei înșiși să le organizeze, iar profesorii nu sunt de fapt profesori, ci mai degrabă niște adulți care răspund la întrebările copiilor și le prezintă idei in cadrul unor conversații (căci, dacă ne amintim ce susține și Lev Vîgotski, ce poate stimula mai mult intelectul decât o discuție bună?)

Conceptul de bază al școlii este unul complet diferit de oricare altul întâlnit într-o formă organizată de învățământ, un fel de ”învățătură cu susul în jos”:„Children educate themselves; we don't have to do it for them.”

Absolvenții școlii sunt persoane cu cariere de succes în diferite domenii, unii au absolvit chiar universități de prestigiu. Și, foarte important, toți foștii elevi ai Sudbery Valley School spun că sunt fericiți cu viața pe care o duc.


miercuri, 27 martie 2013

Un proiect de școală particulară – SEB


Colaborarea mea cu Școala Europeană București (SEB) a început în 2005,  la 4 ani de la înființarea acesteia, moment în care avea 33 de elevi cuprinși în 4 clase, era autorizată pentru ciclul primar, avea 14 angajați (8 cadre didactice și restul personal administrativ) și o minimă, aproape inexistentă, structură organizațională. La finalul  colaborării, în august 2010, SEB avea 260 de elevi cuprinși în 19 clase, era acreditată pentru învățământul primar și cel gimnazial și autorizată pentru liceu, avea 84 de angajați ( 49 de cadre didactice și restul  personal administrativ) și era considerată un brand de succes și una dintre cele mai bune instituții de învățământ privat din București.
 A fost un proiect pe care l-am considerat o provocare profesională și o oportunitate de a cunoaște și specificul, destul de complex și complicat, al învățământului particular.
În cazul SEB, construcția instituțională a pornit aproape de la nivelul zero și a implicat  crearea în același timp atât a unui concept/ brand care să se impună prin calitate pe piața locală, cât și a tuturor mecanismelor, structurilor, tipurilor de activități, documentelor etc. specifice unei instituții școlare, în paralel cu dezvoltarea resurselor umane și formarea unei comunități educaționale care să se raporteze la aceleași valori și principii educaționale – detalii sunt în rubrica Proiecte.

Din 2010 și până astăzi, școala funcționează în continuare pe baza modelului creat și dezvoltat în perioada 2005-2010 și care este încă vizibil pe site-ul școlii http://www.scoalaeuropeana.ro/ ( a se vedea textele de pe prima pagină și din rubricile site-ului precum și arhiva de buletine informative)