Concursul pentru directori: provocările probei de interviu

 

Avem metodologia de concurs aprobată și, fie că ne place, fie că nu (mie nu prea; am scris de ce pe blog și aici, pentru că aveam alte așteptări), trebuie să ne raportăm la ea pentru ocuparea posturilor de directori de școli. Forma actuală este mai clară decât cea inițială. Cel puțin grilele de evaluare sunt relativ corect elaborate și nu mai regăsim amestecul de termeni din prima variantă.

Din păcate, acest concurs va evalua într-o mică măsură viziunea managerială a candidaților și competențele lor privind orientarea strategică a unei școli. Va evalua, mai degrabă, capacitatea – sau, dacă vreți, îndemânarea – de a pune cap la cap elemente deja existente, elaborate de alți directori, și de a realiza un plan managerial pentru un an școlar. Va fi doar un exercițiu de concurs, deoarece, odată ajunși directori, candidații își vor elabora propriul PDI, în acord cu viziunea lor educațională, și, implicit, un alt plan managerial. Cred că acum înțelegeți de ce mă apucă furia când mă gândesc la persoanele care au scris capitolul referitor la managementul școlilor din Legea învățământului preuniversitar, capitol care a impus organizarea concursului în forma în care se desfășoară în acest an.

Vor apărea următoarele situații:

1. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are un PDI bine elaborat, cu ținte strategice corect formulate, iar datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior sunt publice. Fiind parte a organizației, candidatul cunoaște punctele tari și punctele slabe ale școlii. El va elabora un plan managerial care va conține, în secțiunea dedicată dezvoltării școlii, operaționalizarea țintelor strategice din PDI. Aceasta este situația ideală.

2. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are însă un PDI deficitar elaborat, cu ținte strategice formulate necorespunzător. Datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior nu sunt publice, însă candidatul le cunoaște, deoarece lucrează în școală. Întrebarea este: cum va elabora un plan managerial pornind de la obiective strategice formulate greșit?

3. Candidatul nu provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are PDI-ul publicat pe site. Dacă documentul este bine elaborat, ne aflăm în situația descrisă la punctul 1; dacă nu, în cea de la punctul 2. Problema majoră va fi însă realizarea analizei diagnostice, dificilă pentru o persoană din afara organizației, mai ales atunci când datele privind rezultatele școlare, frecvența, promovabilitatea și resursele nu sunt publice.

Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să solicite tuturor școlilor să publice și ultimul raport CEAC sau raportul de analiză a activității aferent anului școlar 2025–2026. Fără aceste informații, șansele candidaților nu sunt egale.

În concluzie, cei mai bine pregătiți pentru proba de interviu vor fi candidații care cunosc teoria managementului strategic al școlii, pot aprecia dacă un PDI este bine elaborat sau nu și știu cum se operaționalizează, pentru durata unui an școlar, țintele strategice în obiective specifice, activități, resurse, termene, responsabilități, indicatori de performanță și modalități de evaluare. La fel de important este să cunoască structura și logica unui plan managerial bine construit.

Și, pentru că mulți mă întrebați, este posibil să mai organizez un curs de pregătire pentru proba de interviu, undeva în lunile august sau septembrie.

2025 ne-a dus educația mult înapoi

2025 va rămâne în istoria învățământului românesc ca un an care, prin măsurile de austeritate luate, ne-a dus mult înapoi în trecut și a strivit și bruma de normalitate și echilibru pe care le mai avea sistemul. A fost un an cu un ministru care nu a înțeles nimic din ce înseamnă învățământul preuniversitar, în schimb a fost destul de arogant și cuprins de febra propriei valori, ca și cum noi toți ceilalți trebuie să îi mulțumim că s-a sacrificat pentru binele educației.

Dacă e să fac un pic de istorie a anului care tocmai s-a încheiat, nu prea avem ce să menționăm la capitolul realizări și reformă. În afară de dotările venite prin PNRR (proiect conceput acum câțiva ani de USR), nu putem identifica aspecte pozitive majore în sistem.

FEBRUARIE

-s-au elaborat planurile cadru pentru liceu, după 20 de ani de așteptări, dar ele nu au adus nimic revoluționar, pe măsura așteptărilor societății, avem aceleași arii curriculare, nimic crosscurricular, mergem pe aceeași viziune curriculară concepută în 1998; am scris despre acest subiect aici: https://ancatirca.blogspot.com/2025/02/despre-planurile-cadru-propuse-de.html și aici: https://ancatirca.blogspot.com/2025/02/despre-planurile-cadru-pentru-liceu-2.html

-s-a elaborat și o variantă alternativă a planului cadru de liceu, care dă posibilitatea unei mai mari flexibilități curriculare, dar mă îndoiesc că vor opta multe licee pentru această variantă, din simplul motiv că încrederea în minister și în cei doi-trei promotori ai ideii nu este destul de mare pentru ca directorii să își asume o schimbare la acest nivel.  

APRILIE

- s-a vânturat din nou și a nu știu câta oară ideea perdantă de evaluare a profesorilor pe bază de performanță, într-un sistem care nu a definit măcar ce este performanța profesorilor, ca să nu mai vorbim de mecanisme de măsurare și plată diferențiată; am scris pe acest subiect aici: https://ancatirca.blogspot.com/2025/04/salarizarea-profesorilor-pe-baza-de.html

MAI

- dragul nostru (fost) ministru elaborează propriul raport de evaluare a sistemului de educație, denumit în manieră science fiction QX, raport pe care îl consider o mare dezamăgire venită din partea unui universitar ce cunoaște rigorile de întocmire a unui raport de asemenea complexitate. Noroc că tot în această lună a fost publicat și raportul OECD referitor la România, unul profesionist elaborat și cu date și concluzii tocmai bune de pus în practică, dacă s-ar dori.; am scris aici despre raport: https://ancatirca.blogspot.com/2025/05/qx-2.html

IUNIE

- luna în care ministrul le-a spus profesorilor că nu muncesc destul  și că ar trebui să stea zilnic 8 ore la școală - fără comentarii!!- am scris aici despre subiect: https://ancatirca.blogspot.com/2025/06/8-ore-la-scoala.html

IULIE

- se propune creșterea la 14 a numărului orelor de predare pentru directori, propunere care a fost pusă ulterior în practică cu „doar” 10 ore; aici puteți citi opinia mea: https://ancatirca.blogspot.com/2025/07/inca-o-aberatie-14-ore-in-norma-pentru.html

-crește numărul de elevi la clasă cu „o bancă în plus” - aici puteți citi ce am scris: https://ancatirca.blogspot.com/2025/07/despre-numarul-de-elevi-intr-o-clasa.html

AUGUST

- comasarea școlilor și creșterea numărului de clase simultane, o mișcare total neinspirată, cu efecte majore negative pe termen lung; aici: https://ancatirca.blogspot.com/2025/08/cronica-unui-esec-previzibil-clasele.html

- crește norma didactică de la 18 la 20/22 de ore sau de la 16 la 20 de ore.

SEPTEMBRIE

- se introduc cele 2 ore în plus pentru învățători sub denumirea de ore remediale, cu o metodologie prost întocmită, care a dezorientat profesorii; am scris aici despre subiect: https://ancatirca.blogspot.com/2025/09/2-ore-in-plus-ce-fac-cu-ele.html

-plata cu ora scade la o sumă ridicolă, mai mică decât a unui muncitor necalificat.

NOIEMBRIE

- apar variantele de programe noi pentru liceu, clasa a IX-a, însoțite de un scandal enorm, ce a scos la suprafață carențe majore de organizare a procesului de elaborare; aici: https://ancatirca.blogspot.com/2025/11/despre-noile-programe-de-liceu.html

- tot acum avem și un ordin nou referitor la tema pentru acasă, care, de fapt, nu e nou, e 95 % identic, cuvânt cu cuvânt cu unul mai vechi al ministrului Mircea Dumitru;aici: https://ancatirca.blogspot.com/2025/11/tema-mea-despre-tema-pentru-acasa.html

Am scris despre fiecare dintre aceste „realizări”, la momentul în care s-au întâmplat, găsiți postările pe acest blog. 

De remarcat că dl. ministru nu a avut consilier desemnat pentru învățământul preuniversitar („nominalizarea va fi făcută la o dată ulterioară” și așa a rămas), dar a avut o echipă de consilieri onorifici care ne vor povesti, probabil în memorii (!!), cum au trăit această perioadă din viața lor. 

 

Unde ne aflăm cu educația

 

E o situație de „debandadă” și în educație, cauzată de guvernarea trecută, care nu a plătit cu nimic pentru dezastrul pe care l-a lăsat în urmă. Ar fi fost mai cinstit să ni se spună încă de la începutul preluării mandatului de către actualul ministru, înainte de orice altceva, dragilor, stimați colegi, ministerul nu are bani pentru salarii și burse, asta e situația, asta am preluat. Dar nu, am fost luați prin învăluire, că, iată, analiza stării de fapt, iată QX și un raport pretins a fi de viziune asupra reformei în educație (după părerea mea, nu e), că își dorește schimbarea paradigmei educaționale (cu ce, când nu ai bani nici de salarii?).

În loc să primească mesaje de sprijin și empatie, prin care să li se arate că cel care îi reprezintă la cel mai înalt nivel le este aproape și solidar, profesorii au fost suspectați și mustrați că nu muncesc destul, că nu stau 8 ore în școală, că iau prea mulți bani pe plata cu ora. Cu astfel de atitudine nu ajungi nicăieri, mai ales în situații de criză. Unde sunt calitățile de lider despre care vorbim la cursuri? Unde este liderul empatic, bun comunicator, autentic, colaborativ, liderul care emană încredere, stârnește emoții pozitive și are grijă de oamenii pe care îi conduce?

Este momentul cel mai greu pentru educația din România pe care l-am trăit vreodată, iar suveraniștii și pro-rușii abia așteaptă să profite de pe urma lui. E timpul dialogului și al negocierii responsabile între toate părțile implicate. Înțeleg însă că domnul ministru și-a luat concediu de odihnă.

Educația în programul de guvernare al noului executiv (2)

 

Analiza programului de guvernare, domeniul educației, partea a doua.

5. „măsurile vor viza în principal creșterea calității educației, reducerea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional prin reforme (1) curriculare - planuri-cadru actualizate și flexibile, axate pe cele opt competențe cheie, integrând competențe digitale și programe care să promoveze gândirea critică, creativitatea și adaptarea la meseriile viitorului”- desigur, doar că nu planurile-cadru sunt axate pe competențe, ci programele disciplinelor; „(2) de evaluare (ex. standarde de evaluare/testare și examene naționale/standardizate)”- așteptăm standardele de evaluare de zeci de ani, sper să se realizeze și să fie de calitate, mi s-a spus că se vor elabora în cadrul proiectului RECRED; „inclusiv (3) reforma infrastructurii educaționale (cu un accent pe reforma învățământului rural), care implică și dezvoltarea de laboratoare pentru educația prin descoperire și/sau campusuri duale (aici cu introducerea sistemului de credite transferabile)”- da, foarte bine că vom avea laboratoare ( de care??) în mediul rural, deși educația prin descoperire se poate face și fără ele, iar prioritățile în școlile din mediul rural ar fi altele.

6. diaspora merita mai multe măsuri în domeniul educației, ținând cont de contextul actual și opțiunile politice pro suveranism.

7. programul de învățare remedială (care dintre ele??) nu ar fi trebuit lăsat „după stabilizarea economico-financiară”, dacă ținem cont că este o urgență neluată în seamă din timpul pandemiei, cu efecte dezastruoase asupra învățării. Nu se știe, încă din pandemie, cât din curriculum nu a fost parcurs, ce goluri mari în învățare există și cum pot fi recuperate.

8. OK cu catalogul electronic și digitalizarea completă a fluxurilor administrative, deși nu îmi dau seama cu ce bani se vor realiza. Vă reamintesc că am avut un proiect cu fonduri europene pentru introducerea catalogului electronic în toate școlile care nu a mai fost implementat. Nu contează, oricum nu răspunde nimeni.

9. „măsurile de eficientizare economico-financiară” au în vedere „modificarea normei didactice din educație, prin creșterea numărului de ore de activități didactice în învățământul preuniversitar, minimum până la nivelul valorii medii la nivel european/OECD. Ministerul va face o analiză și va diferenția aplicarea în funcție de mediul de lucru, ciclul de educație și de fragmentarea normei la mai multe unități școlare.”E o măsură greșită, am argumentat AICI de ce. Nu prea avem ce crește, media la nivel european este de 19 ore de predare, noi avem 18. În plus, profesorii din România sunt supraîncărcați cu muncă administrativă voluntară, care intră în cele 40 de ore de lucru pe săptămână.

10. după ce România educată și adepții ei au dat peste cap sistemul de burse acordate copiilor, poate că e necesară analiza acestuia, din perspectiva „suportului(???) pentru condiții socio-economice dificile și/sau pentru excelență educațională.”Sper însă ca bursele să nu fie retrase și tocmai copiii să fie cei care sunt „solidari” cu reglarea deficitului economic.

11. „creșterea numărului maxim de copii într-o clasă, în condițiile nedepășirii unor limite psihopedagogice”- greșit, abia avem în prezent un număr rezonabil de copii în clasă.

12. plata cu ora e posibil să scadă, dar nu pot să vă spun cu cât, nu știu cum se calculează.

13. „alte măsuri de eficientizare: reducerea sporurilor și a stimulentelor exagerate indiferent de sursa finanțării” – corect, pe bază de analiză punctuală; „testarea periodică a funcționarilor și a personalului de conducere angajat prin contract de mandat” – nu știu la ce se referă, dacă e vorba de directori, aceștia dau concurs pe 4 ani, de ce e nevoie să îi mai testăm? Mai bine ar fi sprijiniți prin programe de formare calitate și coaching la locul de muncă.

14. ca o concluzie, nu cred că în domeniul educației ar fi multe economii de făcut, are un buget mult mai mic decât necesarul, iar dacă se fac totuși, aș fi vrut măsuri de eficientizare financiară care să nu afecteze profesorii și copiii, de genul desființării departamentului România educată din minister, care nu își mai are rostul, scăderii normelor de consilieri și ale aparatului pus la dispoziția secretarilor de stat, reorganizării eficace a inspectoratelor școlare etc.

Educația în programul de guvernare al noului executiv(1)

 

Citesc capitolul dedicat educației din programul de guvernare pentru a vedea ce au conceput patru partide timp de o lună și ce ne așteaptă în viitorii patru ani. Iată câteva observații la cald:

      1. nu mi se pare un program prea „muncit”, nu vine cu nicio abordare revoluționară, conține multe vorbe frumoase și prea puține soluții, din cele care ne arată „cum facem noi chestia asta”.

      2.  se dorește ca „până în 2030 rata abandonului școlar să nu depășească media europeană”.

Care este situația în prezent? Avem în prezent o rată de 16,6% a abandonului școlar (de fapt, a părăsirii timpurii a școlii), cea mai mare din UE, media UE fiind în prezent de 9,5%. Ritmul scăderii acestei rate a fost în România următorul: de la 18,2 % în 2019, la aproximativ 16,5–16,6 % în 2023, deci cam 2% în 4 ani. Le doresc succes decidenților de a avea performanța unei creșteri de 7% în 5 ani, personal, mă îndoiesc că va fi posibil.

c.  3. extinderea școlilor pilot ar fi o idee bună, dacă am ști să profităm la maxim de aceste fonduri acordate prin PNRR(200 000 Euro/ școală, 1 milion Euro/ consorțiu de școli) și le-am acorda pentru a fi pilotate schimbări de esență, reieșite în urma unei cercetări ce impune o pilotare, adică un grup de școli introduc aceeași intervenție, se vede impactul și, dacă e bun, se extinde. La noi, pilotarea are alt sens, nu acela de a verifica dacă rezultatele unei cercetări/ teorii sunt bune, ci de a da posibilitatea școlilor să experimenteze diverse idei, apărute la nivelul școlilor, despre care nu știm cât sunt de relevante și necesare, în ideea că școlile respective vor evolua și se vor transforma, asta în contextul în care nu există în funcțiune  mecanisme de monitorizare și evaluare. Noi avem azi 51 de școli care au primit/ vor primi granturi substanțiale pe ce au dorit respectivele școli să facă. Nu le-aș numi școli pilot, ci școli care experimentează o idee. Mi se pare că acest program a fost prost gândit din start, iar banii mulți care vor fi investiți în el ar fi putut fi utilizați pe pilotări relevante la nivel național, de exemplu „școală după școală” în zone dezavantajate, dezvoltarea gândirii critice la nivel de școală, management modern de școli, starea de bine la nivelul școlii, plan-cadru flexibil  etc.

         4. se menționează „dezvoltarea și susținerea programului „Școală după școală”, prin asigurarea unui cadru legal clar, care să stimuleze și să încurajeze primăriile și agenții economici să investească în activități educative complementare, inclusiv pilotarea și generalizarea programului Școală de la 8 la 17.” În prezent, primăriile din zone dezavantajate nu au fonduri de cheltuit pe acest program, care este una dintre măsurile de reducere a abandonului școlar, iar agenții economici nu cred că pot susține un astfel de program unitar, la nivel de țară și pe termen lung. După cum știți, mă preocupă programul ȘDȘ și am contribuit la un studiu realizat de MEN și Banca Mondială ce a analizat impactul unei măsuri de finanțare de la bugetul de stat a programul ȘDS (masă caldă, teme și activități de dezvoltare personală), studiu care include toate datele și estimările necesare guvernului pentru a introduce acest program. Ce e de făcut e de scos din sertarul ministerului respectivul studiu.

Raportul OECD ”Education and Skills in Romania” - analiză a politicilor educaționale

 Azi, a fost lansat (în aceeași atmosferă tristă de morgă universitară cu care ne-am obișnuit deja) raportul OECD realizat în cadrul procesului de aderare a țării la OECD. 

Spre deosebire de QX (😉), raportul „Education and Skills in Romania” are tot ce îi trebuie, e evidence-based (sunt incluse tot felul de date comparative și o mulțime de grafice pe diverse domenii), menționează bune practici din țări OECD, ce ar putea fi surse de inspirație pentru România, identifică punctele bune și pe cele slabe și direcționează acțiunea sistemului prin mesaje de politică educațională bine formulate.

Pentru lectură în tihnă accesați aici: https://www.oecd.org/en/publications/education-and-skills-in-romania_594cbb5d-en.html

Includ aici doar rezumatul raportului, care poate da o imagine sintetică de diagnoză a sistemului nostru de învățământ. 

Raportul analizează politicile educaționale din România comparativ cu țările OECD și alte țări din Europa Centrală și de Est. Studiul acoperă tot parcursul educațional, de la grădiniță până la învățarea pe tot parcursul vieții. Raportul arată punctele forte și problemele sistemului de educație și sugerează cum România poate folosi experiența internațională pentru a-și îmbunătăți educația. Sistemul de educație din România se schimbă mult în prezent. Cu sprijin financiar puternic din țară și Uniunea Europeană, legislația nouă din 2023 are ca scop îmbunătățirea calității și accesului la educație și formare. Reformele urmăresc să ajute toți elevii să învețe competențele necesare pentru a reuși la școală, la serviciu și în viață. Deși sărăcia scade și inegalitățile se reduc, există încă mari diferențe între orașe și zonele rurale, unde mulți oameni sunt săraci sau excluși social. Raportul arată cum România poate folosi experiența OECD pentru o dezvoltare mai echitabilă.

 Calitatea învățării

Doar unii elevi români ajung la niveluri de excelență asemănătoare cu cei din alte țări europene, dar mulți nu învață competențele de bază necesare. Aproape 4 din 10 elevi au probleme cu cititul și științele, iar jumătate au dificultăți la matematică. Mulți abandonează școala înainte de liceu, mai ales în zonele rurale sărace. România investește acum în pregătirea profesorilor și în programe de formare care combină cursurile cu practica la locul de muncă. Raportul recomandă să se acorde prioritate mentoratului profesorilor și colaborării între școli, mai ales în mediul rural.

 Egalitatea de șanse

Diferențele între orașe și sate sunt mari: copiii din rural merg mai puțin la grădiniță, abandonează mai des școala și sunt mai puțin prezenți în învățământul superior. Adulții din zonele rurale participă mai puțin la cursuri de formare. Comunitatea romă, care trăiește în special în zonele sărace rurale, este foarte defavorizată. România a făcut unele politici pentru a ajuta elevii vulnerabili, cum ar fi sprijin social și reducerea vârstei obligatorii de școlarizare. Raportul recomandă planificarea mai bună a școlilor și grădinițelor în rural și sprijin mai mare pentru elevii care se confruntă cu dificultăți financiare sau administrative.

 Guvernanță și organizare

România lucrează la îmbunătățirea modului în care este condus sistemul educațional, inclusiv cum sunt folosiți banii și cum colaborează ministerele. Țara vrea să crească cheltuielile pentru educație și să se asigure că banii sunt cheltuiți eficient. Raportul recomandă să se pună mai mulți bani în educația timpurie și în școala primară, să se atragă finanțări private și să se găsească un echilibru între autonomie și responsabilitate pentru școli. De asemenea, susține o colaborare mai bună între ministere pentru a atinge obiectivele naționale legate de dezvoltarea copiilor, reducerea sărăciei și creșterea ocupării forței de muncă în rândul femeilor.

 Acest raport evaluează politicile și practicile României comparativ cu cele ale țărilor membre OECD și a țărilor de referință din Europa Centrală și de Est, acoperind întregul ciclu al învățării — de la educația și îngrijirea timpurie a copilului până la învățarea pe tot parcursul vieții. Raportul identifică principalele puncte forte și provocări ale sistemului și analizează cum România poate folosi dovezile OECD și experiența internațională pentru a avansa agenda de reformă a educației. Raportul va fi de interes pentru România, dar și pentru alte țări care doresc să îmbunătățească calitatea, echitatea și eficiența sistemelor lor educaționale.

Iată mai jos cele 9 mesaje de politică educațională lansate de OECD, adică, cam ce ar trebui să facă ministerul în perioada următoare.

Mesaj de politică 1: Continuați transformarea planificată a modului în care sunt pregătiți și susținuți profesorii.

 Mesaj de politică 2: Consolidarea leadership-ului pentru a susține îmbunătățirile pedagogice în cadrul serviciilor de educație timpurie și învățământ preșcolar (ECEC), în școli și în cadrul clusterelor școlare.

 Mesaj de politică 3: Alinierea mai bună a învățământului postliceal și a învățării adulților cu nevoile individuale ale cursanților și ale economiei.

 Mesaj de politică 4: Direcționarea finanțării și a programelor digitale pentru a extinde educația și formarea de calitate în comunitățile rurale defavorizate și cele rome.

 Mesaj de politică 5: Eliminarea barierelor de participare pentru elevii vulnerabili, astfel încât aceștia să beneficieze pe deplin de oportunitățile educaționale extinse.

 Mesaj de politică 6: Crearea unui plan de implementare pentru lansarea educației vocaționale duale în zonele rurale.

 Mesaj de politică 7: Reorientarea finanțării către educația timpurie și învățământul primar pentru a aborda decalajele de cheltuieli care consolidează dezavantajele, în timp ce se îmbunătățește eficiența cheltuielilor la toate nivelurile.

 Mesaj de politică 8: Accelerarea modernizării guvernanței educației prin consolidarea autonomiei instituționale, menținând în același timp responsabilitatea.

 Mesaj de politică 9: Crearea unei abordări mai unificate în formularea politicilor prin intensificarea eforturilor de colaborare interministerială și coerență a politicilor.

Propun să lăsăm alte rapoarte deoparte și să îl citim pe acesta cu creionul în mână, după care să ne apucăm totuși să facem ceva concret. Lumea s-a săturat de vorbe.

QX (2)

 

Domnul ministru David este bine intenționat și își dorește să reformeze educația, nu se grăbește, pe bună dreptate, analizează, discută, întoarce lucrurile pe toate fețele și sper să ia decizii bune în final. E bine, dar…

Mă așteptam, totuși, ca raportul de diagnoză pe care l-a prezentat ieri și pe care l-a anunțat acum cinci luni, pe lângă bine identificatele nevoi privind reforma curriculară, reducerea abandonului școlar etc., să conțină și următoarele puncte slabe ale sistemului de învățământ preuniversitar:

- lipsa educației pentru democrație în școli;

- lipsa accentului pus (pe lângă competențele cheie) pe dezvoltarea competențelor necesare în sec. XXI –gândire critică, creativitate, rezolvare de probleme etc.;

- lipsa educației media în școli;

- lipsa educației pentru mediu în școli;

- lipsa dezvoltării gândirii critice a elevilor în școli;

- lipsa formării directorilor de școli pe teme de leadership modern;

- nevoia de autonomie a școlilor;

- lipsa sprijinului pentru copii din zone defavorizate: prânz gratuit la școală, manuale, transport și activități extracurriculare oferite fără nicio contribuție financiară din partea părinților;

-nereglementarea strictă a modului în care se dau atât de multe teme pentru acasă;

- birocrația și supraîncărcarea profesorilor cu sarcini administrative;

-lipsa de politici educaționale referitoare la starea de bine în școală;

-absorbția deficitară a fondurilor europene.

etc.

Mă așteptam ca, înainte de a face diagnoza, documentul să conțină niște repere spre care ne propunem să tindem ca sistem de învățământ, viziunea, pe scurt, a ceea ce considerăm un sistem de educație bun și performant, iar diagnoza să o realizăm prin raportare la această viziune.

Raportul poate fi citit AICI

EN în QX

Citesc Raportul de diagnostic QX (mi-a plăcut titlul, Q de la questions și X însemnând necunoscutele viitorului!) prezentat astăzi de dl. ministru David, secțiunea referitoare la învățământ preuniversitar și dau peste mențiunea referitoare la evaluarea națională din clasa a VIII-a. Este scris în raport că aceasta „trebuie să includă, pe lângă testările la matematică și limba română și testarea celorlalte competențe de bază/cheie (de discutat varianta 5 competențe de bază vs. 8 competențe cheie)”.

M-aș fi așteptat ca, în loc să complicăm și mai mult acest examen dat la (frageda) vârsta de14 ani, să avem în vedere, pe termen mediu, desființarea lui, așa cum propune OECD: „pe viitor, România ar trebui să revizuiască parcursurile școlare și certificarea de la nivelul învățământului secundar, luând în considerare inclusiv 𝗽𝗼𝘀𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗲𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗲𝘃𝗮𝗹𝘂𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗻𝗮𝘁̧𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗹𝗮𝘀𝗮 𝗮 𝗩𝗜𝗜𝗜-𝗮.” (OECD, Studiu privind evaluarea și examinarea în domeniul educației – România, 2017).

De asemenea, constat că nu se renunță la ideea, foarte contestată, de altfel, ca liceele să dea probe proprii de admitere: „fiecare liceu poate decide procentul de locuri care vor fi organizate prin examen de specialitate (nu mai mult decât 50%), organizat în condițiile legii după evaluarea națională.”

Iar bacalaureatul rămâne cel propus prin legea Deca.

Despre epuizarea profesorilor

sursa photo: https://www.pexels.com/

A apărut, de curând, ”Teacher Wellbeing Index 2023”, care analizează nivelul de stres, singurătatea, epuizarea și problemele de sănătate mintală în rândul profesorilor din UK. 

În contextul în care la noi nu există astfel de analize și studii, iar problema stării de bine a profesorilor este complet ignorată la nivel de sistem și mediu universitar, cred că este util să ne uităm la rezultatele acestui studiu și să ne gândim, prin comparație, că situația la noi este, probabil, și mai rea. Iată datele, care sunt îngrijorătoare:

• 78% din personalul din școli este stresat;
• 55% consideră că au avut o cultură organizațională cu un efect negativ asupra stării de bine;
• 46% spun că organizația nu i-a ajutat pe cei cu probleme de sănătate mintală sau care nu au fost într-o stare de bine;
• 81% au avut simptome neplăcute cauzate de job;
• 45% au avut simptom de anxietate;
• 39% au avut probleme legate de sănătatea mintală;
• 35% au avut simptom de epuizare/ burnout;
• 28% au avut semne de depresie;
• 26% au experimentat cel puțin unul dintre următoarele: s-a simțit izolat, nu a fost băgat în seamă, nu a avut colegi cu care să colaboreze; 
• 22% se simt singuri la muncă.

Raportul menționează că toate cifrele sunt în creștere față de 2022, deși am citit că în UK au fost luate o serie de măsuri benefice pentru profesori după pandemie. Mă gândesc cu groază care ar fi datele la noi, unde sistemul de învățământ nu doar că i-a lăsat singuri pe profesori la greu, dar i-a și încărcat cu o serie de măsuri și schimbări nevalidate de cercetare și nepilotate. 

Există destule soluții pentru a crește starea de bine a profesorilor și a evita epuizarea profesională. De patru ani lucrez cu profesori și școli pe această temă, am publicat o carte și o serie de articole pe acest blog. M-am oferit (fără succes!) să îi ajut pe decidenți să aducă starea de bine la nivel de sistem. 

Linkul unde poate fi citit raportul e AICI

Cum să ajungă politicile publice educaționale la clase

 

Astăzi, s-a lansat oficial un raport foarte bun al Băncii Mondiale (”Making Teacher Policy Work”), dedicat unei teme la care ar trebui să reflectăm în fiecare zi, bine, nu noi, ci decidenții pe educație, și anume, de ce, în ciuda faptului că există politici educaționale tot mai bune și mai eficace, efectul la clasă nu este pe măsură și nu vedem schimbări majore în procesul de predare-învățare. L-am primit pe mail, de la angajați ai BM cu care am lucrat în diverse proiecte. 

Acum câțiva ani, alături de o echipă grozavă și experți internaționali, am susținut un curs dedicat politicilor educaționale pentru personalul ME, inspectori școlari generali și pentru management din toată țara. Echipa de patru a derulat cursul pe 4 module, urmând ciclul politicilor, formulare, implementare, management strategic și monitorizar&evaluare. În modulul despre implementarea politicilor (adică, drumul de la ce există pe hârtie, la ce ajunge în școli) au fost introduse și ideile lui M. Fullan, de exemplu, aceea că “dacă profesorii, directorii și alți actori din domeniul educației  nu înțeleg și nu împărtășesc semnificația unei politici educaționale, este puțin probabil ca aceasta să fie pusă în aplicare.” Exact ce se întâmplă la noi, de foarte mult timp. Decidenții nu au ajuns la inima și mintea profesorilor, aceștia nu au încredere în ce li se spune de sus și, prin urmare, nu au existat schimbări vizibile în sistem. Le spuneam la curs participanților că, pentru a avea o implementare de succes, trebuie să își pună întrebările acelea comune, dar esențiale – ce, când, cine, cu ce, cu cine, cum? și să se asigure că realizează:

a)dezvoltarea capacității instituționale, prin pregătirea organizațiilor responsabile cu punerea în aplicare/ implementatorilor pentru a infuza schimbarea în practicile lor curente, prin furnizarea unor informații relevante cu privire la schimbările care trebuie implementate; 

b)dezvoltarea abilităților personalului pentru a face față noilor cerințe;

c)dezvoltarea unei culturi de sprijinire a implementării politicilor.

Când vorbim de bariere în implementare, cercetarea a identificat că (Dr. Wayne E. Wright): ”profesorii niciodată nu au înțeles cu adevărat schimbarea. Profesorii nu au știut cum să folosească noua pedagogie/abordare. Materialele necesare pentru implementarea schimbării propuse nu au fost disponibile. Cultura și organizarea instituțională a școlii nu erau în concordanță cu cerințele noii politici. Profesorilor le-a pierit entuziasmul și și-au pierdut motivația de a pune noile idei în practică.”

Astăzi, Banca Mondială ne invită să punem accent pe sprijinul acordat profesorilor pentru a aduce la clasă politicile educaționale și prezintă două direcții de acțiune pentru a înlătura obstacolele:

1.politicile să fie clare, realizabile și compensatoare pentru a fi implementate la nivelul individual, al profesorilor (țintesc niște nevoi identificate și au planuri clare de implementare).

2.să fie operational fezabile și acceptate din punct de vedere politic (există resursele necesare, datele de care este nevoie, managementul este unul strategic, avem acord politic pentru politica respectivă și există  consens cu toate părțile implicate). 

Dacă doriți să citiți raportul, click: AICI

Viața profesională a profesorilor și a directorilor

 

 

Sunt la biroul din #grădinaeducației (a înflorit tamarixul, arbustul roz-movuliu din stânga imaginii), citesc un studiu dat publicității luna trecută de ministerul educației din UK și mă gândesc că, la un moment dat, vor trebui, totuși, să răspundă ai noștri decidenți deoarece nu au făcut nimic pentru ca profesorii să se facă bine după pandemie. Niciun studiu, nicio cercetare, nicio măsură în România, în condițiile în care acestea au existat din plin în alte țări și le-am tot prezentat aici.

Studiul pe care îl citesc acum are la bază un sondaj realizat în 2022, privind viața profesională a profesorilor și a liderilor din școli și a fost realizat de IFF Research și de Institutul de Educație (IoE), în numele Departamentului pentru Educație (DfE). Cuprinde date despe supraîncărcare, comportamentul elevilor, bullying, starea de bine, salarizare, reflecții asupra carierei, dezvoltare profesională, satisfacția în carieră, părăsirea sistemului, planuri de viitor.

Referitor la starea de bine, sondajul a inclus o serie de întrebări validate de ONS, Office for National Statistics (ca să vedeți cum se colaborează între instituții într-o țară normală), despre profesori și lideri. Pentru fiecare întrebare, respondenților li s-a cerut să utilizeze o scală de la 0 la 10, unde 0 este „deloc” și 10 este „complet”. Iată rezultatele:

• satisfacția în viață – 6,1;

• fericire – 6,3;

• dacă merită să faci lucrurile pe care le faci în viață – 6,8;

• anxietate – 4,6.

Așa cum se menționează în studiu, rezultatele indică faptul că starea de bine a profesorilor și a conducătorilor din școlile de stat din UK are un nivel mai scăzut decât cea a altor categorii de populație din Marea Britanie.

În general, profesorii au raportat scoruri mai mici în comparație cu liderii.

A existat o legătură între comportamentul elevilor și nivelul de anxietate în rândul profesorilor.

Mulți profesori și lideri au raportat că munca lor are un impact negativ asupra sănătății și stării lor de bine. De exemplu, cei mai mulți au răspuns că au trecut prin stres la școală (86%), aproximativ trei cincimi au considerat că locul lor de muncă nu le oferă suficient timp pentru a avea și o viața personală împlinită (65%) și aproximativ jumătate (56%) au spus că locul de muncă le-a afectat negativ sănătatea mintală și pe cea fizică (45% au spus că le-a afectat negativ sănătatea fizică).

Ca să vedeți la ce distanță suntem de lumea civilizată, vă îndemn să citiți acest studiu, e pe site-ul ministerului britanic, link AICI.

Sondaj despre viața profesorilor

 

Sunt la biroul din #grădinaeducației (a înflorit tamarixul, arbustul roz-movuliu din stânga imaginii), citesc un studiu dat publicității luna trecută de ministerul educației din UK și mă gândesc că, la un moment dat, vor trebui, totuși, să răspundă ai noștri decidenți deoarece nu au făcut nimic pentru ca profesorii să se facă bine după pandemie. Niciun studiu, nicio cercetare, nicio măsură în România, în condițiile în care acestea au existat din plin în alte țări și le-am tot prezentat aici.

Studiul pe care îl citesc acum are la bază un sondaj realizat în 2022, privind viața profesională a profesorilor și a liderilor din școli și a fost realizat de IFF Research și de Institutul de Educație (IoE), în numele Departamentului pentru Educație (DfE). Cuprinde date despe supraîncărcare, comportamentul elevilor, bullying, starea de bine, salarizare, reflecții asupra carierei, dezvoltare profesională, satisfacția în carieră, părăsirea sistemului, planuri de viitor.

Referitor la starea de bine, sondajul a inclus o serie de întrebări validate de ONS, Office for National Statistics (ca să vedeți cum se colaborează între instituții într-o țară normală), despre profesori și lideri. Pentru fiecare întrebare, respondenților li s-a cerut să utilizeze o scală de la 0 la 10, unde 0 este „deloc” și 10 este „complet”. Iată rezultatele:

• satisfacția în viață – 6,1;

• fericire – 6,3;

• dacă merită să faci lucrurile pe care le faci în viață – 6,8;

• anxietate – 4,6.

Așa cum se menționează în studiu, rezultatele indică faptul că starea de bine a profesorilor și a conducătorilor din școlile de stat din UK are un nivel mai scăzut decât cea a altor categorii de populație din Marea Britanie.

În general, profesorii au raportat scoruri mai mici în comparație cu liderii.

A existat o legătură între comportamentul elevilor și nivelul de anxietate în rândul profesorilor.

Mulți profesori și lideri au raportat că munca lor are un impact negativ asupra sănătății și stării lor de bine. De exemplu, cei mai mulți au răspuns că au trecut prin stres la școală (86%), aproximativ trei cincimi au considerat că locul lor de muncă nu le oferă suficient timp pentru a avea și o viața personală împlinită (65%) și aproximativ jumătate (56%) au spus că locul de muncă le-a afectat negativ sănătatea mintală și pe cea fizică (45% au spus că le-a afectat negativ sănătatea fizică).

Ca să vedeți la ce distanță suntem de lumea civilizată, vă îndemn să citiți acest studiu, e pe site-ul ministerului britanic, AICI

De ce rezultate catastrofale la simularea EN?

Iată că vedem consecințele faptului că ministerul nu a făcut nimic pentru recuperarea pierderilor în învățare cauzate de pandemie, despre care am scris de m-am plicitisit pe acest blog și pe facebook.

Recuperarea acestor pierderi ar fi trebuit să fie obiectiv principal al ministerului, să nu mai lase profesorii singuri, să se descurce. În Marea Britanie, guvernul a conceput și a implementat o campanie în acest sens, care se numește Education Catch –Up Reforms, adică recuperare cât cuprinde. 

 

Sunt țări în care au avut loc schimbări la nivelul curriculumului, care a fost condensat, astfel încât să se focalizeze pe cele mai importante competențe/ deprinderi/ conținuturi, care să permită accesul în nivelul următor.

Toate studiile publicate în ultimii 3 ani (la alții, noi nu avem, universitățile nu cercetează) recomandă ministerelor să se consulte cu toți factorii implicați, să elaboreze planuri naționale de recuperare, să publice materiale resursă și ghiduri pentru școli, să organizeze programe naționale remediale, să acționeze pentru starea e bine a profesorilor și elevilor, să aibă în vedere comunitățile dezavantajate și copiii în situații de risc.

Noi nu am făcut nimic din toate acestea, în schimb am făcut legi noi și proaste.

(am preluat fotografia de la Constantin Lomaca, sunt rezultatele la simularea națională, EN, matematică, disciplină la care, dacă nu înțelegi și rămâi în urmă, acolo stai mult și bine)

Ce spun studiile, la alții

Rezultatele foarte slabe la simulările pentru bacalaureat și evaluare națională, care au avut loc recent în școli ( vezi Iași, unde au promovat sub 40%) nu trebuie să ne mire. 

 

Spun de 3 ani că avem nevoie de programe naționale pentru recuperarea pierderilor în învățare cauzate de pandemie și pentru a readuce starea de bine în rândul copiilor și al profesorilor. Nu avem nici cercetare specifică, nici măsuri, așa cum au existat în multe țări. Nu am făcut nimic în această privință și profesorii au fost lăsați singuri, să se descurce ( e chiar hilar hashtagul #nusuntetisinguri, adăugat la postările ME de pe facebook, mai bine l-ar scoate, oamenii știu cum a fost și cum este).

Un studiu din UK în care au fost cuprinși elevii din clasele primare a ajuns la concluzia că 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐞𝐟𝐢𝐜𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 (percepția că pot învăța și performa la un anumit standard) a fost dimensiunea care a avut cu cea mai mare scădere în timpul pandemiei, ceea ce înseamnă că, în prezent, majoritatea copiilor chestionați simt o oarecare vulnerabilitate în legătură cu capacitatea lor de a învăța. Acest lucru înseamnă că autoeficacitatea este un domeniu care necesită o atenție suplimentară în școli. Este important ca elevii să se simtă bine la școală și să fie motivați să învețe. 

 

Studiul este aici: AICI.

Pedagogii inovatoare pentru 2023

În timp ce noi ne chinuim să implementăm un proiect eșuat de 7 ani, în lume se vorbește despre pedagogii inovatoare și noi forme de învățare de luat în calcul în 2023, care să îi ghideze pe profesori și pe cei care dezvoltă politicile educaționale (iar e cu starea de bine, csf):

1. Modelul hibrid de învățare (față în față și online)

2. Învățarea de tip dual (colaborare dintre școală și industrii)

3. Pedagogia microcredențialelor ( noi competențe pe lângă calificări))

4. Autonomie în învățare ( implicarea în procesul de învățare)

5. Învățare online prin vizionarea unui video (de oriunde din lume)

6. Educația prin influencers (edu-influencers)

7. Învățarea de acasă ( casă și comunitate)

8. Pedagogia disconfortului (reflecție asupra injustiției sociale)

9. Educația cu stare de bine ( la nivelul întregii școli)

10. Plimbă-te și învață (activități în comun în aer liber)

Dacă v-am făcut curioși, iată și linkul unde puteți citi pe îndelete ce înseamnă mai exact cele 10 chestii înșirate mai sus: AICI

Anul 2022 în educația din România

Ar trebui să fiu, pe plan personal, mulțumită de 2022, a apărut ediția a doua a cărții despre starea de bine, am muncit mult pentru educație, trei ore pe zi voluntariat pentru campaniile mele și comunicare cu profesori și părinți din țară care îmi cer sfatul, apoi cursuri și conferințe, ce au lăsat ceva urme în școli, în mintea profesorilor și a directorilor. Am fost ambasador al editurii Corint, am răspuns invitațiilor făcute de inspectorate, CJRAE și tot felul de asociații de a fi speaker ( fără bani) la diverse evenimente, am scris pe blog și am fost activă pe facebook cu postări apreciate despre educație.  Cu toate acestea, nu sunt mulțumită. 

A fost un an foarte greu pentru educația din România, un an an foarte stresant pentru elevi, profesori, părinți și societate, un an în care sistemul de învățământ a fost condus timp de 9 luni de un ministru toxic, susținut și promovat de „o voce”, o coaliție de ONG-uri și companii care își urmăresc propriile interese.

Prin luna martie, s-a venit  cu ideea unei noi structuri a anului școlar și a schimbării modului în care se va face evaluarea elevilor, schimbări care au și fost introduce în anul școlar 2022-2023. Scriam atunci pe blog că, desigur, e bine că dorim să transformăm ce avem în prezent și să aducem idei noi, dar modul în care o facem este unul complet neadecvat, în stilul „ce visăm noaptea punem în aplicare în dimineața următoare”. Nu tu analize și studii care să recomande intervenția în sistem, nu tu consultări ample și de durată (cu profesorii, în primul rând, pentru că ei vor implementa schimbările), nu tu un demers bine conceput și prezentat cu argumente solide. În țările civilizate, înainte de a introduce o schimbare sistemică, se fac studii de impact, pentru a analiza ce presupune respectiva schimbare pe mai multe planuri. Noi venim așa, peste noapte și aruncăm bomba, într-un context în care lumea, profesorii, părinții, copiii se refac după pandemie și au nevoie de stabilitate și echilibru - schimbăm din temelii sistemul de evaluare a elevilor, ca și cum nu avem nicio problemă, suntem bine organizați, avem capacitate instituțională pentru transformare, infuzăm rapid în școli orice inovație, totul funcționează strună, am rezolvat prioritățile ( rămânerea masivă în urmă în pandemie, masă caldă în școlile din comunități dezavantajate, părăsirea timpurie a școlii, planuri cadru noi pentru liceu, curricula revizuite, starea de bine a profesorilor și a elevilor, modernizarea predării, elaborarea standardelor de evaluare, formarea profesorilor etc.). 

Așa cum anticipam, actualul ministru a făcut recent comentarii în sensul că aceste schimbări vor fi evaluate și se va decide dacă ele vor fi continuate sau nu. Prin urmare, zero predictibilitate, un sistem de educație rătutit, care nu știe în ce direcție se va îndrepta.

În mai, a venit nebunia cu evaluarea standardizață și un program pilot administrat de o companie privată în 329 de școli, în contextul în care în lumea civilizată a fost recunoscută ineficacitatea testelor standardizate. Așa cum scriam pe blog la acea vreme, s-a vorbit atunci de parteneriat minister-companie privată, dar nimeni nu a văzut testele, nu se știa dacă ele corespund programelor, nu se știe cine le-a elaborat și cât de specializați pe evaluarea învățării au fost respectivii profesori, în contextul în care nu au fost consultați adevărații specialiști în evaluare din România, chiar cei din MEN. Totul s-a făcut rapid, fără dezbatere, nu se știe cum au fost alese școlile în care au fost aplicate testele. În plus, perioada aleasă pentru pilotare a fost total nepotrivită, a fost multă nemulțumire în cancelarii privind administrarea testelor, iar finalul a fost unul irelevant, nu știm exact ce s-a constatat și ce măsuri s-au luat pentru ameliorare.S-a promovat doar o companie privată de către minister.

S-a vorbit în acele luni că s-au făcut schimbări majore, ceea ce este fals. MAJORE ar fi fost dacă erau despre curricula revizuite pentru a răspunde intereselor și așteptărilor unor noi generații, despre formarea inițială și continuă a profesorilor (una de calitate, bazată pe trendurile moderne în educație), despre evaluarea pierderilor în învățare și soluții de recuperare a acestor pierderi, despre programe de sprijin pentru copiii din zonele dezavantajate sau despre programe privind starea de bine a profesorilor și a elevilor, lucruri care se întâmplă în toată lumea civilizată, de care, din păcate, ne tot îndepărtăm, pas cu pas, când vine vorba de educație.

Iulie a venit cu un coșmar, propuneri de texte pentru noi legi ale educației, pritocite cu experții din o voce. A  fost o vară de foc, în care societatea a reacționat și aversiunea pentru aceste legi croite strâmb a crescut ca un val, care le-a și măturat, de altfel, împreună cu ministru cu tot. Am scris zece articole pe blog împotriva acestor legi, care nu propun o nouă viziune, o nouă paradigmă, o reformă de substanță ce produce o schimbare majoră în sistem. Majoritatea propunerilor noi se referă la structura sistemului, se desființează unele instituții ( chiar dintre cele care funcționau relativ bine, CJRAE, de exemplu) și se înființează „n” altele, foarte multe, tot felul de direcții și agenții ministeriale, le pierzi și numărul de multe ce sunt, noi organisme care vor avea angajați și conducere. În primul rând, toate studiile internaționale recente recomandă ca, în și după pandemie, să nu schimbăm structuri, să fim ponderați, pentru a nu deregla sistemul și mai mult decât s-a întâmplat. În al doilea rând, cunoscută fiind lipsa capacității instituționale a ministerului, mă întreb cum vor fi în stare aceste organisme nou create să funcționeze eficient și eficace pentru sistem. O lege bazată pe excelență, și nu pe echitate, cu examene de admitere în licee, cu o singură probă la BAC, cu schimbări nevalidate de cercetare, care au fost analizate de multă lume și pentru care s-au trimis în jur de 12 000 de propuneri de îmbunătățire la minister.

În septembrie, ministrul a demisionat și, din fericire, odată cu el, au dispărut  de pe agenda publică și noile legi, nu știu pentru cât timp. Anul școlar a început fără un plan de redeschidere, așa cum există în alte țări, cu profesori obosiți și blazați, lăsați singuri, să se descurce. Nu tu un ghid general privind evaluarea în contextul celor 5 module de școală, nu tu idei și sugestii de evaluare pe discipline de studiu, nu tu niște repere pe arii curriculare, nu tu exemple de probe deevaluare, nu tu publicații despre evaluarea formativă (mă gândesc că pe aceasta va fi focusul, nu-i așa?), nu tu cursuri de formare pe această temă. Nimic. 

Ce mi se pare incredibil și tot continui să spun asta este că decidenții nu au făcut nimic în ultimii doi ani pentru recuperarea pierderilor în învățare, prioritatea oricărui sistem de învățmânt în aceste vremuri, după cum afirmă și UNESCO, OECD sau UNICEF. Mergem înainte ca și cum educația nu ar fi avut de suferit din cauza pandemiei. Cred că suntem singura țară din UE care nu a luat nicio măsură pentru a recupera pierderile în învățare, apărute nu doar pentru că școlile au fost închise, ci și din cauza modului deficitar, în multe cazuri, în care a avut loc învățarea online. Era nevoie de o evaluare inițială a elevilor pentru a fi identificate lipsurile, apoi erau necesare măsuri și intervenții la fiecare nivel al sistemului, care să devină obiectivul principal al ministerului, inspectoratelor, școlilor și profesorilor. Un astel de program a fost conceput în Marea Britanie, de exemplu, unde guvernul a implementat o campanie care se numește Education Catch-Up Reforms.

Din octombrie avem un nou ministru, care se află la o răscruce, cu una din două direcții opuse de urmat – ori se îndepărtează de predecesori și de orice influențe cu interese în spate, își face echipă ca lumea, se apucă de treabă și vine cu schimbări de fond agreate de către profesori și elevi și va rămâne astfel  în istorie ca un ministru cu adevărat reformator, ori continuă ce s-a început, cu legi proaste, schimbări nevalidate de cercetare și multe altele, în același stil de lucru superficial și influențat de diverse interese, caz în care va fi unul dintre nenumărații miniștri de care nu își va mai aduce aminte nimeni. Eu, una, de-abia aștept să vorbesc și să scriu despre lucruri pozitive care se întâmplă și acolo sus, nu doar la firul ierbii, în clasele unor profesori minunați. Poate că le vom avea, chiar ieri am avut o veste bună, cu 1200 de noi posturi de consilieri școlari care vor fi alocate în sistem.

 La mulți ani mai buni, educație!