Un copil, un mănunchi de posibilități

„Obișnuiesc să spun că orice copil este un mănunchi de posibilități. Iar – pentru ca mănunchiul acela să nu devină mătură ori buchet omagial pentru un stăpân vremelnic, abuziv sau întâmplător – el trebuie să fie, din capul locului, bine închegat, firele lui să rămână laolaltă oricât de tulburi ar fi vremurile, oricât de aspră ar fi istoria prin care trece, care îl zgâlțâie sau îl aruncă în șanț. Să aibă – cu alte cuvinte – conștiința propriei consistențe de mănunchi.” (Mihai Șora)

Niciodată, niciunde, nicicum

foto: Andrew Byrne

Un grup de voluntari au adus un ecran mare in gara Keleti din Budapesta și au proiectat filme de desene animate pentru copiii refugiaților. Pentru că ei nu au nicio vină, niciodată, niciunde, nicicum.

1 iunie

magazinul de cadouri pentru copii

intrați, vă rog, îndrăzniți
să aflați ce vă doriți:

trompeta roșie care țipă mai tare „răsfăț”
ca un vânzător de acadele și vată pe băț
(e chiar pe acest raft, la mică înălțime,
ușor de ajuns pentru copilul din tine),

un rubik cube la mâna a doua, aspect impecabil
și bineînțeles, absolut nerezolvabil
cu toate greșelile pe care tu deja le-ai…
pentru copilul pe care o să-l ai

o găletușă cu un roz intens și permanent
(prezent și-n variantele ambiguu sau fluorescent
la pachetul promo – cu sita de separat binele de rău)
pentru vopsit visele copilului copilului tău

o nou-nouță praștie cu vorbe dulci
gen „hai că stau până te culci”
și alte magice cuvinte
pentru copilul care e deja părinte

sus, lângă mitraliera roz cu bune fapte,
aveți un mic picurător de tandre șoapte
ce se montează simplu, pe ureche,
pentru copilul care-ți e pereche

sau, poate, cartea goală, încă neapărută
ce așteaptă să fie umplută
cu nemuritoare povești
despre copilul care ești

Ivcelnaiv

sursa:http://ivcelnaiv.ro/2015/06/magazinul-de-cadouri-pentru-copii/

Vorba de educație - tema pentru acasă, între prea mult și deloc

Se apropie vacanța de primăvară și prevăd că părinții vor reclama din nou faptul că în această perioadă copiii, în loc să se joace și să petreacă timp cu familia,  au de făcut foarte multe teme, au de rezolvat sute de exerciții și probleme din diverse auxiliare și de completat numeroase fișe de lucru.

Deși în ultimii ani au existat discuții și dezbateri pe această temă, iar profesorii au beneficiat de numeroase cursuri de formare finanțate prin programe europene, se pare că nu reușim să avem în sistem o abordare corectă privind temele pentru acasă, cel puțin pentru nivelul primar și gimnazial, abordare care să aibă la bază câteva aspecte importante ce au reieșit cu claritate din cercetarea și practica pedagogică:

• temele pentru acasă nu trebuie date ca o rutină, ele fiind necesare doar în măsura în care contribuie la progresul academic și la succesul școlar al copilului;
•  un volum prea mare de teme este contraproductiv și poate afecta sănătatea copiilor și funcționarea normală a unei familii;
•  timpul necesar efectuării temelor la toate materiile trebuie să fie extrem de  redus la clasele primare și să respecte așa numita regulă a celor 10 minute – pentru fiecare an de studiu crește durata efectuării temelor cu câte 10 minute (Harris Cooper, 2003);deci 10 minute la clasa I, 20 de minute la clasa a II-a, 30 de minute la clasa a III-a și tot așa;
•  copiilor le plac acele teme care le dau ocazia să interacționeze cu părinții sau alți membri ai familiei,  pentru a le afla părerea sau experiența personală în legătură cu anumite subiecte, pentru a realiza un experiment în grădină sau în casă sau a viziona și comenta o emisiune TV etc.;
•  este recomandată consultarea copiilor în privința conținutului și volumului temelor.

De remarcat că, la nivel mondial, există o tendință tot mai bine primită de către profesori și părinți și susținută și de teoreticieni ai domeniului (de ex., profesorul american Alfie Kohn) de a interzice total temele la ciclul primar și a implementa politici educaționale/ școlare care nu prevăd tema pentru acasă (no –homework policies).

Între prea mult și deloc, optez pentru o poziție echilibrată, cu teme atractive, date cu folos și cu cerințe variate, ca o prelungire acasă a învățării sub toate formele - prin citit, joacă, desen, muzică, fotografie, plimbare, film, conversație, investigare, experiment, documentare și multe altele, eventual sub formă de mici proiecte individuale sau de grup.

Pentru ca temele pentru acasă să își atingă cu adevărat scopul, așa cum am mai scris (aici), fiecare școală ar trebui să-și elaboreze (în colaborare cu părinții și elevii) și să pună în practică un text specific de  politică școlară (= politica școlii privind tema pentru acasă), prin care să se reglementeze, în beneficiul copiilor, toate aspectele legate de acest subiect și să se răspundă la câteva întrebări importante: 
-de ce se dau teme? 
-cât timp se alocă temelor? 
-ce fel de teme se dau?
-cum se controlează și se evaluează temele?
-cum se corelează profesorii de diferite discipline atunci când dau teme?.

Ca o temă bine făcută despre teme.

 

(celor interesați, le pot pune la dispoziție un astfel de text)

Tot copilărindu-se

 Tot copilărindu-se, Ana Blandiana a ajuns azi la 73 de ani. Prilej de recitit cu copiii (din noi) întâmplările din grădina și de pe strada sa.

”De-aş avea timp să vă povestesc pe îndelete
Tot ce se-ntâmplă la mine-n grădină
Cât e ziua de mare,
V-aş scrie pe-o frunză de castravete (velină),
Cu o pană de ciocănitoare,
O scrisoare foarte mare.

Dar, pentru că sunt extraordinar
De ocupată
Şi nu-mi mai văd capul de treabă,
Vă scriu în grabă,
Pe o frunză de mărar (presată),
Cu un picioruş de furnică,
O cărticică foarte mică.”

O grădiniță cât 100 de limbaje

O grădiniță din Rye (NY) își deschide ușile și ne arată cum, împreună, profesori și părinți, îi învață pe copii să gândească și să acționeze independent, folosind mai multe limbaje de exprimare - muzica, lutul, hârtia, dansul, teatrul. Pur și simplu minunat și, din păcate, atât de diferit de ce se întâmplă în grădinițele noastre:

A Poem for my Right-Brained Girl, Living in a Left-Brained World

foto credits: Izabela Urbaniak

Un poem splendid, scris de Nicole Cannon, mamă a două fetițe, actriță și scriitoare.

What is the matter, you ask?
The matter is they want to drug my child.
My beautifully artistic, full of wonder child.
The want her to fit into the societal box of linear thinking.
But I’m going to march right in there and tell them how I feel.
I’m going to tell them we keep throwing our children into the meat grinder of industry.
I’m going to tell them that our industry was forged on fear. Fear of our mortality.
I’m going to tell them that industry was sold to us as protection from Nature’s harsh elements.
I’m going to tell them the more removed we are from Nature the less connected we are to understanding the endlessness of our own souls.
I’m going to tell them that we are teaching our children that their only value is in productivity.
This assembly line of learning.
It says the only thing that matters is getting good grades.
It says the only thing that matters is getting into a good college.
It says the only thing that matters is getting a good job so you can buy a fancy car and a big house and beautiful clothes all to protect us from Nature’s harsh elements.
You’re telling my right brained, holistic thinking, made of stardust girl to believe in the endless sea of billboards setting on Sunset Boulevard.
You’re telling her to believe she’ll never be young enough, pretty enough, skinny enough, desirable enough unless she is able to afford the latest alluring fragrance, the current fashion trend, the perfect prevalent sheath that will protect her from the world’s harshest element—
Failure
See this Louis Vuitton handbag, it screams, “I am surviving! I am surviving more than you!”
But only if you produce.
So go ahead and make more.
Go ahead and consume more.
Go ahead and fill this emptiness where your soul connectedness once was with more stuff.
Go ahead and rape the Earth of Her resources.
Go ahead and destroy Her for all of your wantonness.
Go ahead and kill Her so you never have to remember that the greatest riches come from within.
You tell my darling, day dreaming, butterfly chasing, flower picking girl that the way her brain works is wrong.
You tell her she needs a pill to access her intelligence.
You tell her that she needs to get on board the conveyer belt of thinking in order to succeed in life.
You tell her to forget about all of the wonder and magic and awe she came into this world with.
But, what if you’re wrong.
What if the way her brain works is what the world needs.
What if her brain function is natures evolution of humanity.
What if she is able to see the bigger picture.
What if she is capable of finding radical solutions to difficult problems.
And then again, what if I’m just over identifying with her struggle and imposing my beliefs on her.
What if she needs medicine to help her get her flowers to the market.
What if she has great ideas but can’t get them on paper because she can’t access them.
What if not fitting in with her peers is slowly chipping away at her self esteem.
What if I’m wrong and I’m hurting my child by not giving her the tools she needs in order to succeed in life.
So you ask, what is the matter?
We matter.
We are all made of stardust.

(sursa:aici)

Desprimăvărarea copiilor

foto credits: pagina de facebook a lui Grigore Leșe/Iosif Berman

De mult timp nu am mai citit un text atât de frumos despre copilărie și jocurile ei. Îl public cu gândul la cât de importantă este pentru copii joaca afară, în natură, cu prietenii. Învață să rezolve probleme, să se relaționeze, să găsească soluții, să exploreze. Joaca -”cea mai înaltă formă de cercetare”, cum zice Einstein. Și da, în copilărie, am făcut și eu bărcuțe de hârtie și le-am dat drumul pe apa revărsată pe stradă după ploaie.

”Desprimăvărarea

Primăvara amestecată cu iarna are o frumuseţe nedesluşită. Se întâlnesc atunci tinereţea cu bătrânețea, vechiul cu noul, florile cu cerul, și-ți creează o stare de freamăt, de bucurie nestăvilită, de energie descătuşată. Spre începutul lui martie, gheața de pe valea Dobricului dădea semne că nu mai ține. Se crăpa cu trosnet de surcele uscate și se pornea năvalnic, la vale. De multe ori, apa ieșea din albie și ajungea până în ocolul nostru, la marginea curţilor, dar noi nu ne temeam. Era un lucru firesc. Și-apoi, casele aşa erau făcute, ca să reziste la inundațiile primăvăratice. Noi, copiii, ne făceam bărcuţe de hârtie și le dădeam drumul de pe dâmb, apoi le aşteptam la picioarele podului, unde apa le aduna și le învârtea pe loc. După o zi, două, apele se retrăgeau din curţi. Când m-am făcut mai mărișor, mergeam la râu și pescuiam. După dezgheţ, peştii erau înfometați și nu învingeam să-i scoatem pe haturi: scobari și cleni. Aveam un carneţel în care-mi notam câţi peşti prindeam în fiecare zi. După ce se retrăgeau apele, începea un vânt subţire și rece, care amesteca vălurile primăverii cu cojoacele iernii și înmuia puterea gerului. Se amestecau frigul cu căldura iar pe dealuri rămâneau pete de zăpadă, ca niște cușme uitate de strămoși. Așteptam cu nerăbdare să cânte cucul. De Bunavestire. Nu se întâmpla să cânte mai repede. Eram fericiţi când îl auzeam. Ne căutam prin buzunare să vedem dacă avem vreun bănuț când îi auzim prima oară glasul, să fie de noroc. Era primul semn că primăvara se înstăpânise, de-acum învinsese iarna.” (Grigore Leșe - prelure de pe pagina de facebook a artistului)

Pentru o pedagogie a relațiilor

Tendințele actuale din educația timpurie pun accent pe o abordare integrată, în care personalul grădiniței, părinții și comunitatea conlucrează în mod regulat și riguros  pentru dezvoltarea cognitivă și emoțională optimă a copilului de vârstă 0-6/7 ani. 

O comunitate care plasează educaţia printre priorităţile sale este o comunitate care acţionează conştient  în folosul tuturor membrilor săi. Există o serie de modele de bune practici dezvoltate la nivel european ( de ex., cele din Reggio Emilia, Italia, pe care am avut ocazia să le studiez) în care procesul de educație are la bază așa-numita „pedagogie a relaţiilor", care promovează ideea că învăţarea adevărată se realizează făcând conexiuni între lucruri, concepte şi experienţe şi prin interacțiunea cu alte persoane şi cu mediul înconjurător. Prin urmare, un rol esenţial este acordat participării la fiecare nivel atât în ​​cadrul grădiniței (între copii şi între copii şi adulţi), cât şi în afara grădiniței (între familii şi grădiniță, între comunitate şi grădiniță). 

Participarea la educaţia copiilor lor este considerată ca fiind în același timp un drept şi o responsabilitate a părinţilor şi a familiilor, pe principiul că poți avea părinți buni, o educatoare bună și un copil bun, dar dacă ei nu lucrează împreună, puterea pe care ar avea-o ca părți ale unui întreg se pierde și rezultatele nu sunt cele așteptate.