Învățarea la distanță în situație de urgență

Foarte rapid, profesorii universitari din lume încep să clarifice ceea ce se întâmplă cu educația în această perioadă. Am citit azi un articol care prezintă diferența între 𝗶̂𝗻𝘃𝗮̆𝘁̦𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗼𝗻𝗹𝗶𝗻𝗲 și 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐚 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆, ceea ce fac multe școli și universități în prezent.

Ceea ce știm din cercetare este că învățarea online eficientă înseamnă proiectare și planificare atente, făcute din timp, folosind un model sistematic.

Prin urmare, e nevoie de făcut distincția între acest tip de instruire online și cel pe care îl facem în grabă în aceste zile, cu resurse minime și timp redus de planificare, un demers care a primit numele de predare la distanță în situație de urgență (emergency remote teaching).

Spre deosebire de experiențele care sunt planificate din timp și proiectate pentru a fi online, predarea la distanță de urgență (ERT) este o mutare temporară a predării către un mod de livrare alternativ, impus de o situație de criză. Obiectivul principal în aceste circumstanțe nu este de a (re)crea un ecosistem educațional robust, ci de a oferi acces temporar la instrucție și suporturi de instruire într-o manieră rapidă, disponibilă în timpul unei situații de urgență sau criză.

(articolul poate fi citit aici)

Vorba de educație - învățare online pe vremea coronavirusului

Este uimitor cât se poate munci și cu ce rezultate! UNESCO, în colaborare cu Beijing Normal University, a publicat în această lună un ghid despre învățare flexibilă, cu exemple și povești emoționante din experiența recentă a chinezilor de a face față crizei COVID-19, ca urmare a inițiativei ministerului educației din China intitulată “Disrupted Classes, Undisrupted Learning”.

Ghidul descrie mai multe strategii flexibile de învățare online implementate în timpul crizei COVID-19. Aceste strategii sunt prezentate pe baza a șase dimensiuni, și anume (a) infrastructura, (b) instrumente de învățare, (c) resurse de învățare, (d) metode de predare și învățare, (e) servicii pentru profesori și studenți și (f) cooperare între mediul de business, guvern și școli.

Pe scurt, a fost așa: ministerele și agențiile au colaborat între ele și apoi s-au coordonat cu inspectoratele, școlile și mediul de afaceri pentru a asigura o infrastructură de rețea fiabilă, servere internet, etc., care să permită sprijinirea a milioane de săli de clasă live și vizionarea, descărcarea și încărcarea resurselor media interactive. De asemenea, ministerul educației a coordonat platforme naționale de cyberlearning pentru a furniza resurse educaționale și instrumente la nivel național pe mai multe canale, astfel încât instructorii și cursanții să le poată utiliza în funcție de nevoile lor specifice. Mai mult, ministerul, în colaborare cu mai multe școli, a oferit instruire cu privire la modul de utilizare a depozitelor de învățare online.

Iată recomandările pe care le fac autorii guvernelor, m-am gândit că pot fi de folos și la noi, pentru că în acest moment plutim în incertitudini. Sunt identificate următoarele șapte elemente de bază ale educației online eficiente în situații de urgență:

1. Asigurarea unei infrastructuri de rețea fiabile, care să poată gestiona un număr mare de utilizatori simultan.
2. Utilizarea unor instrumente de învățare prietenoase; evitarea supraîncărcării cursanților și a părinților, solicitându-le să folosească prea multe aplicații sau platforme. În acest context, școlile ar trebui să coordoneze utilizarea anumitor instrumente sau platforme de învățare.
3. Furnizarea de resurse interactive de învățare, cum ar fi micro-cursuri video online, cărți electronice, simulări, animații, teste și jocuri. Criteriile pentru selectarea resurselor de învățare digitală ar trebui să includă licențiere, precizie, interactivitate, ușurință de adaptabilitate, relevanță culturală, precum și adecvarea conținutului, dificultății și structurii.
4. Îndrumarea cursanților să aplice metode de învățare eficiente poate fi utilizată individual sau în grup. În mod specific, practica de instruire online ar trebui să implice utilizarea comunităților online, prin intermediul rețelelor de socializare.
5. Promovarea metodelor eficiente de organizare a instruirii prin adoptarea unei serii de strategii de predare, cum ar fi studii de caz, dezbateri deschise și discuții, descoperire, învățare experiențială etc.
6. Oferirea de servicii de asistență instantanee pentru profesori și cursanți.
7. Îmbunătățirea parteneriatului dintre guvern, companii și școli. Mai exact, guvernul ar trebui să coordoneze, de asemenea, companiile, școlile, institutele de cercetare și familiile pentru a construi platforme de comunicare fără probleme.

Ghidul poate fi citit AICI.