Cum trec ideile pe lângă autorități

 

Doar un exemplu, pentru a vedea distanța.

Ministerul educației din Noua Zeelandă finanțează proiecte depuse de școli (în jur de $10,000 per proiect) în care acestea colaborează cu un creator profesionist pentru a organiza activități pentru copii în domeniul artelor vizuale, digitalizare, film, design etc., astfel încât elevii să aibă experiențe de învățare care le cresc starea de bine, le îmbunătățesc competențele de comunicare, colaborare și de gândire creativă și îi îndrumă către cariere din sectorul artistic și creativ.

Ce face ministerul? Au un site dedicat programului, primesc cererile de finanțare de la școli, au date cu creatori dornici să colaboreze cu școlile, liste de proiecte aprobate și studii de caz.

Este exact ce s-a propus ministerului de la noi în 2016, ca urmare a proiectului „Dă culoare școlii tale!”, pe care l-am coordonat. Era un set de recomandări de politici pentru scalarea programului la nivel național, care sunau așa:

- asumarea, de către minister, a coordonării programului la nivel național;

- dezvoltarea cooperării cu universitățile de artă pentru realizarea unei baze de date cu resurse disponibile – artiști, informații de specialitate (materiale utile, surse, costuri etc.), soluții de finanțare;

- concentrarea, pe o platformă online, a informațiilor despre resurse disponibile atât la nivelul instituțiilor publice, cât și din sectorul privat, inclusiv cel non-profit;

- desemnarea, la nivelul inspectoratelor județene și al municipiului București, a unor responsabili pentru facilitarea dezvoltării inițiativelor;

- comunicarea, via inspectorate, a informațiilor necesare pentru ca proiectul pilot să poată fi replicat în alte școli.

Cine știe prin ce sertar zace! Am fi putut avea un program național consistent de școli creative și prietenoase și în România. Așa, avem doar câteva sute, în cadrul campaniei mele #dăculoareșcoliitale

(vezi pagina de facebook), școli care și-au găsit singure resursele pentru a se transforma.

Toate ideile moderne și valoroase trec pe lângă autorități, suntem departe de lumea civilizată a educației.

Creativitatea nu crește în copaci, se învață

„Femeia care atinge luna” (autor Noria Anastasia, 7 ani+, august 2022)

 

Voiam să scriu mai demult despre lipsa unui focus pe creativitate în educația de la noi, mi se pare o problemă majoră a sistemului nostru actual de învățământ, în contextul în care, de sus în jos, nu vine nicio reglementare sau încurajare în acest sens, iar ministerul și inspectoratele nu au politici educaționale pe acest subiect (bine, nu au nici pe multe altele, la fel de importante!), nu dezvoltă un curriculum modern, aerisit și flexibil pentru școli, care să iasă din tiparele unui model mecanicist și care să nu fie evaluat prin teste standardizate și statistici ale rezultatelor la examene.

 

Deși creativitatea se află în top 3 skills necesare în anii care urmează și în viitor (uri), iar angajatorii caută tot mai mult candidați care să gândească „out of the box” și să poată da soluții inovatoare, la noi există foarte puține inițiative și programe (oare există??) menite să o dezvolte atât la elevi, cât și la profesori, iar școlile nu își propun în strategiile lor dezvoltarea creativității copiilor, nu au demersuri organizate și țintite pe acest subiect, care să ajungă în sala de clasă. 

Dezvoltarea creativității copiilor în școli este o mare provocare a educației de la noi și din multe alte locuri din lume. Dacă aș mai fi directoare, aș deschide drumuri și în această direcție, aș introduce și aș planifica un program care să îmi transforme școala într-una creativă, având ca reper modelul lui Sir Ken Robinson (vezi „Școli creative”, Editura Publica, 2015), aș concepe împreună cu echipa de profesori un cadru general de implementare, cu ajutorul căruia să personalizăm educația, să derulăm lecții atractive, în care să facem apel la  imaginația copiilor și la talentele lor, să îi lăsăm să fie curioși, să exploreze și să dea soluții ingenioase. Pentru că eu cred că profesorii nu sunt în sala de clasă doar să scrie sau să vorbească în fața unor șiruri de bănci în care stau elevi, ci se află acolo pentru a-i motiva și inspira pe copii. Pentru că, vorba lui Ken, a PREDA este o ARTA.

 

Un astfel de model care să permită dezvoltarea creativității în sala de clasă ar trebui să cuprindă cel puțin următoarele trei elemente esențiale:

 

1.      Un climat permisiv, în care ideile copiilor să fie acceptate, în care greșeala nu este sancționată imediat și cu virulență.

2.      Utilizarea unor tehnici și metode care dezvoltă creativitatea (în defavoarea utilizării doar a fișelor tip și a cerințelor standard), cu indicații de genul „inventează”, „imaginează”, „concepe”, „creează”, „vino cu o soluție inedită”.

3.      Aprecierea și valorizarea produselor creative, prin prezenatrea lor în fața clasei/ școlii și expunerea lor în sala de clasă sau în școală.

De ce să nu îi lăsăm pe copii, măcar 10 minute din ziua de școală sau 5 minute la ora de curs sau mai mult, dacă știm să ne legăm de competențele din curriculum, să deseneze liber, nu după model, să scrie despre ce subiect vor, să pună întrebări ciudate, să creeze poezii, să compună cântece, să dea soluții care să uimească, să conceapă un experiment, să aibă un jurnal de însemnări ? Imi pot închipui cu ușurință ce mult farmec ar avea aceste activități, cât de mult le-ar plăcea copiilor, cum ar veni fericiți de la școală să le povestească părinților cât de cu bucurie este învățarea.

 

Studiile realizate pe perioade lungi, cu aceiași copii ( vezi George Land și Beth Jarman, 1968) arată că potențialul de creativitate scade odată cu înaintarea în vârstă, iar descreșterea este una masivă, de la 98 % - copii de 5 ani care au dat testul, la 30 % - copii de10 ani și 12%- copii de 15 ani. Cu alte cuvinte, copiii încep școala cu o doză mare de creativitate, pe care o pierd pe parcurs, tocmai pentru că activitatea școlară nu doar că nu o dezvoltă, ci nici măcar nu o menține la nivelul inițial (vezi și „Cum ucide școala creativitatea copiilor”, video al lui Sir Ken Robinson).

 

Creativitatea nu este doar apanajul celor care se nasc cu ea și nu ar trebui să fie considerată o trăsătură aparte, pe care o au cei cu talente și înclinații deosebite, cei care devin pictori, artiști, poeți etc. În ultimul deceniu, se vorbește însă tot mai multe de ieșirea din acest model și valorizarea faptului că în mulți dintre noi există o doză de creativitate,  mai mică sau mai mare.

În 2001, cercetătorii James Kauffman și  Ronald Beghetto au propus  un model de creativitate format din  4 tipuri diferite (The 4Cs of Creativity):

1.  C-ul mic al creativității (The little –c of Creativity) sau creativitatea de fiecare zi, pe care fiecare dintre noi o avem  și care se manifestă în acțiunile noastre zilnice, atunci când, de exemplu, gătim o rețetă proprie, ne îmbrăcăm, ne amenajăm locuința etc.

2. C-ul mini al creativității (The mini –c of creativity) – când în mod deliberat cineva își propune să fie creativ(ă)  și începe să scrie poezii, să-și  amenajeze grădina proprie, să-și croiască o rochie etc.

3. C-ul pro al creativității (The pro-c of creativity) – când începi să câștigi din creativitatea pe care o ai, de ex., ca fotograf, designer, cânțăreț etc.

4.C-ul mare al creativității (The BIG – c of creativity)  sau creativitatea eminentă, cea care și lasă urme, impresionează și face ca unii oameni să rămână în istorie  ca mari pictori, compozitori, scriitori etc.

Cercetătorii spun că că trecerea de la o idee de tip little-c la una de tip mini –c se face dând feedback, iar cea de la little- c la pro -c prin exercițiu și practică.

Din această perspectivă, profesorii trebuie să identifice, să exploreze și să dezvolte potențialul creativ al fiecărui elev, să exploateze orice oportunitate apărută în curriculum de a crea momente și activități la clasă care să permită manifestări creative ale copiilor.

Fără creativitate, lumea nu poate să evolueze.

“There is no doubt that creativity is the most important human resource of all. Without creativity, there would be no progress, and we would be forever repeating the same patterns.” —Edward de Bono 

 UPDATE - 18.06.2024

Încep să se vadă cu cifre și dovezi consecințele modulul neprofesionist în care a fost condusă educația. Astăzi, creativitatea. Conform raportului OECD ”Creative Minds, Creative Schools”, dat astăzi publicității ca volum III PISA Results 2022, România stă foarte rău. Nu mă miră, cum scriam mai sus, nu s-a făcut nimic pentru ca școlile să dezvolte această abilitate necesară unui adult pentru a face față schimbărilor de toate felurile aduse de secolul al 21-lea.

Raportul OECD poate fi citit AICI

 

Creativitate de vară

( imaginea reprezintă o secvență din cadrul atelierelor de creativitate pentru copii organizate în iulie și august, lunea și miercurea, la Muzeul Colecțiilor de Artă, înscrieri la copiicreativi @gmail.com, 0738 030 218) - foto credits -Stefan Câlția - Locuri, pagina de Facebook)

Într-o lume în care se pune tot mai mult preț pe creativitate, pe capacitatea de a inova și de a gândi din multiple perspective, nu numai că ar trebui să acordăm artelor un loc important în curriculum, dar ar trebui să vorbim mai mult despre asta și să convingem autoritățile educaționale, părinții, profesorii și directorii că, fără artă în școli, copiii nu vor crește frumos de tot pe dinăuntru și vor descoperi mai greu sau nu vor descoperi niciodată că sunt multe, atât de multe feluri de a vedea și interpreta lumea din jur.

Vorba de educație - gând de început de an școlar

Foto din arhiva personală - 2 Mai, septembrie 2016

Acum câteva zile, în pauza de la un seminar, am auzit o poveste despre o educatoare din zilele noastre ce expusese cu mândrie pe pereții grădiniței pisicile desenate de copii și care erau toate identice și  toate la fel de maro.  Așa că, dacă mai bun nu o fi în alte privințe, măcar mai colorat și mai vesel să vă (ne) fie noul an școlar, cu dezvățat de modul mecanicist și impersonal  în care facem  de multe ori educație și  lăsat copiii să imagineze și să fie creativi.