Se afișează postările cu eticheta vaza de luni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vaza de luni. Afișați toate postările

luni, 2 noiembrie 2015

Vaza de luni - solidaritate


Inițial, nu am avut chef să fac vaza de luni. Cum nu am avut chef de nimic de la tragedia de vineri seara încoace. Urmăresc ce se întâmplă, ce se discută, ce se scrie, dar eu nu pot să zic nimic, căci mi se pare că toate cuvintele sunt de prisos. Apoi, am dat ieri peste aceste margarete,  incredibil de frumoase pentru un început de noiembrie. Răzlețe, prin diferite colțuri de grădină, fiecare cu forma și culoarea sa, aproape că nu se văd. Împreună au dat însă un buchet frumos, pentru care am găsit totuși un cuvânt, cuvântul acestor zile - solidaritate. În plus, mă gândesc că cea mai bună formă de rezistență e să continui să faci lucruri. Așa că, iată încă o vază de luni.' We're not numbers we're free, we're so alive, And the day we give in is the day we die.'

joi, 29 octombrie 2015

Flori pentru Regină, la aniversare

De ceva timp, în fiecare luni culeg flori din grădină și le aranjez într-o vază. E o măruntă și plăcută provocare săptămânală, micul meu exercițiu de creativitate, care m-a făcut să privesc cu alți ochi florile și plantele din jur. Le-am ales azi pe cele mai frumoase, pe care, în alte vremuri și timpuri, aș fi dorit să le ofer unei persoane speciale, sofisticate și rafinate, de la care avem multe de învățat despre curaj, patriotism, devotament, frumos, arhitectură, grădini și grădinărit. Buchete cu flori din grădina mea, pentru Regina Maria, la aniversare, oriunde s-ar afla.Cu prețuire. 

#ReginaMaria140

(foto mai multe pe blogul Timp in gradina)