În satul Clondiru se poate

photo credits: sansanews.ro

În satul Clondiru se poate să ai la Evaluarea Națională 4 copii de 10 și 6 copii cu note peste 9.

Într-o școală uitată de lume și cu toaleta în curte, DOMNUL profesor Cătălin Zaman își face meseria cu dragoste pentru copii. Nu a făcut cu ei meditații acasă, i-a pregătit la școală încă de la începutul anului școlar și în timpul pandemiei, dar secretul este, cum am spus mereu, relația pe care o are cu elevii săi. Le-a ajuns la inimă.

 ”Caut să fiu aproape de ei. Am o relație foarte apropiată cu copiii. Le transmit și cunoștințele generale, fără de acestea nu ar fi ajuns la rezultatul de astăzi. Am un permanent dialog cu ei, referitor la nelămuririle pe care le au vis-a-vis de obiectul pe care îl predau, dar și cu privire la problemele pe care le întâmpină în viața de zi cu zi. Am lucrat cu ei în fiecare săptămână o oră suplimentar, iar din luna martie, de când a început această situație tulbure, am lucrat online de două ori pe săptămână.”

Felicitări, de astfel de profesori avem nevoie!

Un an școlar cu meșteșug și simțire

În anul școlar care începe azi, le doresc profesorilor să intre la ore cu mult MEȘTEȘUG, dar și multă SIMȚIRE, cu ”art and heart” la un loc, cum spun englezii. Le doresc să aibă puterea, timpul necesar și starea de bine pentru a le arăta tuturor copiilor cu care lucrează că le e drag de ei, că le pasă de ei și că încearcă să le înțeleagă problemele de tot felul pe care ei le au, poveștile lor de acasă, emoțiile, lumea lor de dincolo de clasă, relațiile pe care le au cu cei din jur, felul în care văd ei lumea. Uneori, profesorii nu știu să facă acest lucru, pentru că nu au fost pregătiți pentru asta. Alteori, presați fiind să parcurgă programe cu multe conținuturi și să aibă rezultate bune la teste și examene, nu mai au timp pentru latura emoțională a învățării și, adesea, copiii nu găsesc în sala de clasă apropierea, toleranța, acceptarea, compasiunea de care au atât de multă nevoie și care i-ar ajuta, cu siguranță, să progreseze, fiecare în ritmul și în felul lui. Așa cum v-am mai spus, eu cred că schimbarea în educație are un singur nume: DRAGOSTE. Și sigur că, dincolo de „simțire”, e foarte important și ”meșteșugul”, contează stilul și metodele de predare, ieșirea din modelul de lecție ”profesorul scrie pe tablă sau vorbește și elevul notează” și crearea unui cadru de învățare în care copiii colaborează, investighează, descoperă și învață făcând lucruri. Sau înseamnă ieșirea din modelul ”nu e admis să greșești, copiii ascultă, memorează și vânează note, regulile sunt foarte stricte și învățarea nu e personalizată” și mutarea accentului pe un format de lecție în care se lucrează diferențiat, în care a greși înseamnă a învăța, în care copiii creează, în care se acceptă opinii, se adresează întrebări şi există răspunsuri şi soluţii alternative, şi nu „căi optime unice“. Înseamnă și că ești un profesor receptiv la rezultatele diverselor studii și cercetări și că îți depășești rutina și propriile prejudecăți, pentru a gândi mai profund la ceea ce ai putea să faci mai bine pentru elevii tăi. An școlar bun, inimoșilor ce sunteți! ❤️

Profesorii iubiți

Profesorii iubiți sunt așa:

photo credits: Mindshift

„Oscarul” pentru educație 2018

 Tocmai s-a anunțat! Global Teacher Prize 2018, un fel de Oscar pentru educație, a fost acordat Andriei Zafirakou, o profă de desen care a transformat o școală cu mari probleme ( diversitate etnică, 35 de limbi vorbite de elevi, cartier dezavantajat al Londrei, grad ridicat de infracționalitate, sărăcie) într-un loc în care copiii vin cu drag, se simt apreciați și încurajati. Au ajutat-o entuziasmul pe care îl are, dragul de meserie și crezul cu care și-a molipsit și colegii: f i e c a r e copil contează și f i e c a r e copil poate să își atingă potențialul, indiferent din ce familie provine. În plus (și asta e foarte frumos!), Andria crede că artele plastice sunt o materie foarte importantă în curriculum, care îi ajută pe copii să treacă de barierele limbii, să realizeze ceva concret cu mâinile lor și să capete încredere în sine. Povestea ei e aici.

10 cei mai buni

fotof credits: Global Teacher Prize

Sunt mulți „cei mai buni” în multe locuri, bine pregătiți, cu dragoste de copii și de educație și puși să schimbe lumea, dar ei sunt cei care au fost văzuți. Iată-i pe cei 10 profesori finaliști ai Global Teacher Prize, o competiție pentru un fel de Nobel pentru educație. Îmi place mult Nurten Akuuş, care a găsit o idée simplă de a-i motiva pe copii să învețe: îi aduce pe tați în clasă să spună o poveste. Proiectul “Daddy, Tell Me A Story” are acum succes în toată Turcia. Mai multe informații aici.

A fi învățătoare e o stare de bine

fotografie din arhiva dnei învățătoare Georgeta Tătaru

Acum vreo doi ani, m-am „voluntariat” să fac o mică cercetare la firul ierbii despre oameni de școală cu vocație  din România. Urma să intervievez câțiva profesori, câte 3-4 elevi de la clasa lor și pe părinții acestora. Pentru că, din păcate, proiectul a luat un alt curs, nu am apucat să ajung decât la Vulcana Pandele, o comună din județul Dâmbovița. Cu mare bucurie ( pentru că, pe scurt, cam despre asta e vorba în educație, oriunde în lume 😊) am aflat de la Georgeta Tătaru, ”doamna Mioara”, învățătoare  la școala gimnazială din localitate, ce face ea pentru ca ai ei copii-elevi (majoritatea trăind în medii dezavantajate) să vină cu drag la școală și să progreseze:

• ”am grijă să nu plece niciun copil supărat de la școală”;
• ”uneori mergem să vedem mestecenii”;
• ”obiectivul meu principal e să îi fac pe copii să vină cu drag la școală”;
• ”în fiecare zi mă duc la ei cu ceva nou și, dimineața, când mă văd cu ei, mă întreabă: surpriza?”;
• ”uitați-vă, că poate am greșit, i-am învățat să îmi ceară explicații, să exerseze pe mine - să nu se lase călcați în picioare și nici să îi manipuleze pe alții”;
• ”le dau diplome pentru progres la citit, pentru inițiativă, pentru cel mai bun coleg și altele, căci eu cred că fiecare copil este bun la ceva ”;
• ”am inventat o oră de discuții, care nu e în orar - e un moment în ziua de vineri, la care nu pot să renunț, că nu mă lasă ei, facem un cerc în clasă, fiecare spune ce i-a plăcut în săptămâna care se încheie, ce a făcut bun, ce a fost mai puțin bun, cum s-a simtiț, fiecare spune când îi vine rândul”;
• ”îi învăț să aibă curaj să se autodepășească, să-și depășească condiția (cei mai mulți copii din clasa mea provin din familii sărace), le spun mereu că este esențial să fii cinstit și încerc să le formez capacitatea de a se adapta la situații noi.”

fotografie din arhiva dnei învățătoare Georgeta Tătaru

I-am întrebat, apoi, pe copii ce le place la doamna învățătoare și iată răspunsurile, cât un manual de pedagogie, căci despre asta e vorba în educație, cu ”ascultărețe” schimbăm școlile, restul sunt povești:

”Doamna este bună, e ASCULTĂREAȚĂ, dacă ne dă o fișă vine la fiecare și explică, dacă te bate cineva, ea rezolvă tot.Nu e grăbită, cu cât noi nu știm, ea stă mai mult, mai mult” (Radu).

”E deșteaptă, e frumoasă, poartă ochelari doar când citește, răbdătoare, adică nu ne forțează, când nu înțelegi, o întrebi, se poartă frumos cu noi, te duci cu drag la școală, eu n-am avut nicio absență din clasa 1 până acum” (Dani).

”Ne explică tot ce nu înțelegem, când ne încurcăm ne ajută, este o fire amuzantă, face joculețe cu noi unde nu înțelegem, ca să ne fie mai pe înțeles” (Maria).

”E bună cu noi, muncește cu noi, ne învață, nu ne lasă la greu, ne explică, e o învățătoare foarte muncitoare cu noi” (Daria).

fotografie din arhiva dnei învățătoare Georgeta Tătaru

Când i-am întrebat pe părinți ce apreciază la învățătoarea copiilor lor, mi-au spus că ea” predă ca și cum ar copilări odată cu ei”.

Și că: ”lui Daniel îi place că învață jucându-se, explică pe înțeles, are timp pentru noi, părinții, ne ducem la școală și stăm de vorbă, nu zice că s-a terminat programul” (mama lui Daniel).

Și că: ”Daria nu pleacă nelămurită de la școală, doamna e sinceră, grijulie, niciodată nu ne respinge, pentru că știe că venim la școală cu o problemă” (mama Dariei).

Și că: ”doamna Mioara e prietena copilului meu, discută cu ei liber, despre toate” (mama lui Radu).

Și că: ”atunci când avem ședința e o bucurie, ne place de doamna că e vioaie, ne spune despre teme, evaluări, serbări, suntem foarte bine informați despre ce se întâmplă în clasă, ne-a ridicat moralul ca părinți și am văzut cum copiii noștri progresează” (mama Dariei).

Și toate acestea se întâmplă pentru că doamna învățătoare Mioara Tătaru pleacă în fiecare zi la școală cu acest gând în minte: ”a fi învățătoare e o stare de bine, pe care o creez și pe care mi-o creez; stăm zilnic cel puțin patru ore cu copiii, de ce să nu le facem frumoase. ”

(Pentru că mâine e Ziua Educației, am pus azi cap la cap trei texte postate mai demult pe acest blog și dedic articolul de mai sus miilor de profesori care, în ciuda greutăților de tot felul și nesprijiniți de aproape de nimeni, își fac treaba așa cum trebuie în școlile în care lucrează.)

Vorba de educație - proful anului, la ei

Photo courtesy Waterbury Public Schools

Știu că e la ei, dar, așa, ca idee și temă de reflecție. Când la finalul lunii trecute Council of Chief State School Officers din SUA au desemnat-o pe Jahana Hayes ” National Teacher of the Year” au premiat așa: profesorul care  încurajează și crede în tine, care are timp să te asculte și să vorbească cu tine după ore, îți dă cărți să citești acasă, e lângă tine când ai nevoie, îți spune mereu că poți mai mult și  îți dă un sfat exact când aveai nevoie de el ca destinul tău să o ia pe altă cale. Mai bună.

”As a teacher, I am always reflecting on my practice. Did a lesson go as I thought it would? (They rarely do.) Where did students struggle, and where did they succeed?”

”Through all of the hardships and struggle, when I stand in front of my classroom, I see nothing but promise in the faces of the students looking back at me.”