Ce nu s-a făcut în 2021

Ar trebui să fiu mulțumită de 2021, mi-am lansat o carte al cărui tiraj s-a epuizat deja, am muncit mult și am lăsat ceva urme în școli, în mintea profesorilor și a directorilor, dar nu sunt mulțumită. A fost un an foarte greu pentru toată lumea, degeaba ne amăgim, ultimii 2 ani vor lăsa urme adânci, care se vor vedea în curând. 

 

Aș fi vrut să fie claritate pentru educație, dar nu avem, nu știm cât s-a pierdut, în doi ani de pandemie nu s-a făcut mai nimic pentru sistem, nu sunt analize a ceea ce s-a întâmplat și nici planuri concrete pentru viitor. Îmi pare tare rău să constat aceste lucruri, aș fi vrut să vorbesc despre realizări, dar asta este realitatea.

 

Nu au fost date echipamente digitale tuturor copiilor, nu au fost formați profesorii pe teme de pedagogie digitală, candidatii la functia de director nu au fost sprijiniți în niciun fel, nu au fost inițiate programe de sprijin pentru starea de bine a elevilor și a profesorilor, nu s-au publicat ghiduri și materiale ajutătoare pentru școli pentru perioada pandemiei, nu au fost făcute studii și analize ale pierderilor în învățare, nu am avut o platformă națională și seturi de lecții virtuale, nu au fost modificate curricula disciplinelor pentru a rămâne cu esențialul necesar, nu a fost acordată autonomie școlilor pentru a decide ce este mai bine pentru fiecare, în funcție de context, bugetul alocat în loc să crească, a scăzut, nu a fost conceput un plan pentru ieșirea din pandemie și ceea ce se numește „noua normalitate” și schimbarea de paradigmă. 

 

Au fost niște încercări de schimbare eșuate, pentru care nu știu cine răspunde – activități remediale ( 30 milioane de euro cheltuiți în câteva luni pentru ce?, cât s-a recuperat?, ce progres s-a făcut?), feedback dat de elevi ( știe cineva ce s-a ales de fișa propusă, cum a fost aplicată în școli, dacă a folosit la ceva sau nu?), pilotare ( care nu e pilotare, face fiecare școală ce vrea), concursul directorilor ( putea să fie mai modern organizat, fără test scris, cum ne-a zis OECD în 2017), testări de Covid pentru elevi organizate prost, vacanțe impuse când nu era nevoie și schimbarea componenței consiliului ARACIP pentru a putea fi controlat ( ca și cum în asta ar consta reforma acestei agenții care chiar are nevoie să fie schimbată). 

 

Și mai nimeni ( organizații, specialiști, universități, experți) nu a reacționat sau au fost puțini aceia care au făcut-o, pentru că fie au interese personale de a promova în carieră sau interese comune, de grup, cu oameni care se susțin unii pe alții să le fie bine la toți, fie pentru că sunt sau vor fi parte din proiecte plătite ale MEN ( vin banii de la PNRR, nu-i așa??), fie pentru că nu știu ce înseamnă să fii solidar și să faci ceva așa, doar de dragul copiilor și al educației. 

 

Cred că 2022 va fi la fel de rău, așa că faceți fiecare ce puteți mai bine, aveți grijă de voi și de copii, sunteți singuri și în acest an. Gând bun!

( sunt în grădină când scriu aceste rânduri, e o zi de primăvară și am făcut acest colaj de #retrospectivă2021 cu acest loc în care am stat cel mai mult anul trecut, oaza mea de bine, așa cum a arătat în fiecare lună din 2021, sper să vă placă!)

Ce să facem, ce să nu facem în educație

Am mai zis și repet, este o perioadă grea, în care nu ar trebui să venim cu schimbări de structură ( an școlar etc.) și de proceduri (evaluarea profesorilor de către elevi etc.). Focalizarea ar trebui să fie pe încheierea în bune condiții a anului școlar, pe cum să creștem calitatea lecțiilor la distanță, pe cum se recuperează golurile de învățare, pe cum să asigurăm starea de bine a elevilor și a profesorilor epuizați după un an de pandemie. Abia după ce facem în aceste domenii tot ce se poate (iar noi am făcut foarte puțin sau chiar nu am făcut deloc), ne putem gândi și la altele.

Altfel, bucurii mici, de primăvară, în grădina din Pucioasa au înflorit primele lalele. Gând bun!

Un an de școală în pandemie - lecții învățate

Azi se împlinește un an de când au fost închise școlile, era 11 martie 2020, iar vestea a venit ca un trăznet, așa ceva nu se mai întâmplase până atunci la noi. Apoi, timpul a trecut, lună după lună de nesiguranță, de schimbări, de încercări, de reușite sau eșecuri, am început să ne obișnuim cu greul acestei perioade, cu învățarea la distanță și provocările ei.

Pe 26 februarie, ziua în care s-a împlinit un an de când a fost identificat pacientul zero la noi, într-o discuție avută la Radio România Cultural, am lansat pe agenda publică tema „ce s-a schimbat în educație în acest an, martie 2020-martie 2021”, o temă care ar trebui să fie dezvoltată și analizată în perioada următoare, pentru că nu se știe ce ne mai așteaptă în viitor, cu câte pandemii și alte dezastre ne vom confrunta în perioadele următoare. Nu avem încă analize serioase despre cât a câștigat și cât a pierdut educația în această perioadă, dar le așteptăm cât de repede, de la sociologi și cercetători în domeniu.

Școala în pandemie a fost diferită pentru fiecare instituție, pentru fiecare copil, pentru fiecare profesor și pentru fiecare părinte. Au fost multe frici, dar și curajul de a încerca ceva nou, am pierdut profesori și directori, am câștigat experiențe noi de școală online, dar ne-a unit un singur lucru, trăit de toți și de fiecare - școala s-a schimbat din temelii.

Dacă vorbim de ce am câștigat în educație, cred că marea izbândă se află în cancelaria profesorilor, care au trecut neașteptat de bine în noua paradigmă impusă de pandemie, au făcut eforturi, au învățat și s-au împrietenit cu tehnologiile digitale, au progresat singuri sau ajutați de colegi. 

Pierderea cea mai mare este însă la elevi, acei copii care nu au avut acces la lecțiile la distanță și e clar că ei au nevoie de ajutor, oricât de târziu va veni acesta. În plus, sunt sigură că foarte mulți copii au avut probleme socio-emoționale, cauzate atât de lipsa contactului cu colegi și prieteni, cât și de presiunea școlii online și de faptul că școlile nu au dezvoltat programe de consiliere și de stare de bine.

Părinții au investit timp și și-au ajutat copiii așa cum nu au făcut-o niciodată până acum, iar acest lucru, pe lângă mult stress și oboseală, i-a apropiat de școală, de ce învață copiii, de profesori și chiar de directori.

Anul acesta ne-a arătat și că instituțiile sistemului au o capacitate foarte redusă de a face față unei provocări de asemenea amploare, nu s-au mobilizat atât cât era nevoie, nu au avut predictibilitate, au făcut greșeli, au acționat cu întârziere sau nu au făcut-o deloc. Sper ca lecțiile învățate să le ajute în viitor. 

În plus, cred că nu am fost pe fază și nu am avut puterea, capacitatea și resursele să creăm, așa cum se vorbea la începutul pandemiei, o nouă normalitate în educație, să inovăm, să ne resetăm, să schimbăm major viziuni, politici, să ne reinventăm și să ne reformăm sistemul de învățământ. Poate că a fost și o perioadă prea copleșitoare pentru toată lumea, nu știu, dar de ratat, am ratat o șansă.

Oricum, acest an ne-a învățat multe lecții și ar trebui să ne raportăm la el atunci când vom lăsa pandemia în urmă și școlile se vor redeschide cu totul.

Ne-a învățat să ne apreciem profesorii, și nu să-i denigrăm, pentru că rolul lor e unul major și nu e ușor să ai această meserie nici în vremuri normale, nici în pandemie.

Ne-a învățat că educația la distanță/ online are destul potențial și că sunt multe de făcut în acest domeniu privind formarea profesorilor pentru metode interactive, asigurarea echipamentelor necesare școlilor, sprijinul copiilor din categorii dezavantajate.

Ne-a învățat că trebuie să începem să construim un sistem de învățământ rezilient, care să știe să facă față provocărilor de orice fel, cu organizare, proceduri, roluri și responsabilități asumate.

Ne-a învățat puterea lui „împreună” și că e nevoie să ascultăm toate vocile, și elevii, și părinții, și profesorii și să luăm decizii doar după ce i-am consultat.

Ne-a învățat că e nevoie de programe care să aducă starea de bine în școli, pentru că, dacă elevii și profesorii nu sunt mulțumiți și fericiți, învățarea e un proces greu de gestionat.

Și multe altele ne-a învățat acest an, las textul deschis și, cu speranța că vor fi dezbateri pe această temă în viitor, lansez următoarea invitație celor care au lucrat în educație în perioada martie 2020 – martie 2021:

„Azi, 11.03.2021, avem un an de când s-au închis școlile și un an de pandemie, care a schimbat educația în România. Dacă ești profesor sau director sau inspector sau ai lucrat în vreun fel în educație în acest an, te aștept să ne spui, pe scurt, povestea ta din acest an, ce crezi că s-a schimbat la tine și la alții, în școală, la copii sau la părinți. Poți face acest lucru în comentarii pe blogul meu - https://ancatirca.blogspot.com/ sau îmi poți trimite textul pe adresa de email: anca_tirca@yahoo.com. Dacă totul va fi bine, îmi va face plăcere să public aceste texte într-o e-book. Gând bun!

(articol apărut azi în Republica - aici)