Empatie în curriculum, ”a piece of cake”

Tocmai am citit că o dată pe săptămână, de la 6 până la 16 ani, copiii din Danemarca au ora de empatie, care este la fel de importantă ca cea de matematică sau de literatură. Această oră nu este opțională, ci obligatorie și a fost introdusă în toate școlile încă din anul 1993. 

În această oră, se discută diverse probleme cu care copiii se confruntă în clasă sau în școală și se găsesc soluții la ele împreună. Dacă nu există astfel de probleme, pur și simplu petrec timp de calitate împreună, au jocuri de recunoaștere și înțelegere a emoțiilor și sentimentelor și învață cum să se ajute între ei. 

Prin urmare, nu e de mirare că Danemarca are unul dintre cele mai mici procente de bullying din lume și este una dintre cele mai fericite nații de pe glob. Studiile au arătat, de fapt, că acei copii care sunt educați pentru „a se pune în papucii altora” au rezultate mai bune la examene, au joburi mai performante și relații puternice cu cei din jurul lor atunci când devin adulți. 

Iată cum, o idee mică, dar adusă în clase în mod constant, poate aduce cu sine o revoluție la nivel de educație, cu impact major asupra unei întregi societăți. Noi ne focalizăm de ani de zile pe rezultatele academice și uităm cât este de importantă inteligența emoțională pentru progresul unui copil și transformarea lui într-un bun cetățean al societății. 

Îmi place și ideea de a aduce la aceste ore câte o prăjitură, fiecare copil, pe rând și de a sta de vorbă în timp ce o savurează. Empatie în curriculum, ”a piece of cake”.

UPDATE 18.08.2025: Ca să vedeți la ce distanță mare suntem față de ce se întâmplă în lume în ceea ce privește educația! Comparați cu măsurile luate recent și cu haosul creat în școli de ultimii miniștri ai educației și nu doar de ei! Asta ar fi fost o măsură de reformă, nu mai mulți copii în clase! Dacă vreți, o puteți introduce în școli la ora de dirigenție sau de civică, o să elaborez o programă, ținem legătura!

Vorba de educație - oamenii din profesori

Am citit în această dimineață un articol bun pe Edutopia, genul acela care îți dă de gândit și te face să vezi lucrurile și din altă perspectivă. Despre cum să fii capabil să îți gestionezi propriile emoții și sentimente, să te re(aduni) la sfârșitul unei zile încărcate și să îți reîncarci bateriile. Despre dezvoltarea stării de bine și competențelor  socio-emoționale ale….profesorilor. Ca să poată, la rândul lor, să le dezvolte pe cele ale elevilor. 

La noi, nici măcar nu se vorbește serios despre asta, ce să mai zic de cursuri  pentru profesorii care au nevoie (și cred că sunt mulți, e o meserie care te mistuie,  cu mult stres și consum zilnic de trăiri și emoții). 

Cred că un profesor trebuie să intre la ore cu mult MEȘTEȘUG, dar și cu multă SIMȚIRE, cu „art&heart” la un loc, cum spun englezii. Dacă meșteșugul îl mai învață, mai mult sau mai puțin, în facultate, din cărți și pe la cursuri și ajunge la un moment dat să iasă din modelul de lecție „profesorul scrie pe tablă sau vorbește și elevul notează”, să aibă un stil și metode de predare moderne și să creeze un cadru de învățare în care copiii colaborează, investighează, pun întrebări și descoperă lumea, cu simțirea e mai greu. Pentru că un profesor e prea puțin pregătit în facultate și mai deloc sprijinit după, de școală, de inspector, de minister, de societate, în general, să aibă puterea, timpul necesar și starea de bine pentru a le arăta tuturor copiilor cu care lucrează că le e drag de ei, că le pasă de ei și că încearcă să le înțeleagă problemele de tot felul pe care ei le au, poveștile lor de acasă, emoțiile, lumea lor de dincolo de clasă, relațiile pe care le au cu cei din jur, felul în care văd ei lumea.

Uneori, profesorii nu știu să facă acest lucru, pentru că nu au fost pregătiți pentru asta, cum spuneam. Alteori, presați fiind să parcurgă programe cu multe conținuturi și să aibă rezultate bune la teste și examene, nu mai au timp pentru latura emoțională a învățării și, adesea, copiii nu găsesc în sala de clasă apropierea, toleranța, acceptarea, compasiunea de care au atât de multă nevoie și care i-ar ajuta, cu siguranță, să progreseze, FIECARE în ritmul și în felul lui.

Cred că e o nevoie foarte mare să stăm de vorbă cu profesorii, să le creștem reziliența și capacitatea de a se păstra într-o stare de bine. Cred că sistemul le e dator să le creeze la școală o stare de confort și de siguranță psihică, să le asigure directori care practică leadershipul de-adevăratelea și conștientizează cât de importantă este atmosfera de la locul de muncă – dacă e cu lipsă de respect, tonuri ridicate și amenințări ale șefilor,  și comportamentul tău e mai degrabă negativ, dar dacă e una primitoare și prietenoasă, e posibil să arăți ce ai tu mai bun în tine.

Pentru că profii sunt și ei oameni. 

Inteligența emoțională în leadership

Analizând cercetările referitoare la competențele necesare pentru obținerea performanței organizațiilor, Daniel Goleman, autorul conceptului de inteligență emoțională, nu numai că a adăugat setului de competențe tehnice și cognitive pe cea emoțională, dar a plasat-o pe un loc central în ceea ce privește leadershipul (Goleman, Boyatzis, Mc Kee  Primal Leadership: Realizing the Power of Emotional Intelligence – 2002, traducere în limba română - Inteligența emoțională în leadership, Curtea Veche, 2007).

Goleman descrie inteligența emoțională ca pe un amestec de stăpânire de sine, motivație, empatie, gândire liberă, tact și diplomație. În concepția lui Goleman,  inteligenţa emoţională este capacitatea personală de identificare şi gestionare eficientă a propriilor emoţii în raport cu scopurile personale (carieră, familie, educaţie etc). Finalitatea ei constă în atingerea scopurilor unei persoane, cu un minim de conflicte inter şi intrapersonale.

Modelul introdus de psihologul american are următoarele elemente:

1. Cunoașterea propriilor emoții (self-awareness), abilitatea de a le identifica și de a le recunoaște impactul asupra modului de manifestare.

2. Gestionarea emoţiilor (self-management), constând în controlul emoțiilor și alegerea celei mai bune modalități de exprimare a acestora în diferite împrejurări.

3. Conștientizarea responsabilității sociale(social awareness) – recunoașterea emoțiilor celorlalți, abilitatea de a înțelege și reacționa la emoțiile celor din jur.

4. Managementul relațiilor (relationship management) – abilitatea de a inspira, influența și dezvolta relații interpersonale astfe încât să se comunice eficient și să se evite conflictele.