Relațiile între profesori

 

Final de curs, cu stare de bine, școala din Cojocna, ieri. #școlirurale

Le-am spus și lor cât de importante pentru o schimbare pe termen lung sunt relațiile pozitive între profesorii școlii și climatul prietenos în care se lucrează. Ne-a fost dat să fim împreună într-o cancelarie dintr-o școală anume și să avem în grijă aceiași copii. Nu trebuie să fim prieteni, e de ajuns să fim o echipă care lucrează pentru binele copiilor.

Aș pune aceste 10 norme ale unei culturi organizaționale participative pe un avizier din cancelarie. Îi aparțin unui renumit expert canadian, Dean Fink, cu care am lucrat prin anii 2000 în România:

1. responsabilitate pentru reușită –„trebuie să reușim”.

2. scopuri împărtășite -„știm către ce ne îndreptăm”.

3. colegialitate –„lucrăm împreună pentru reușită’.

4. ameliorare continuă- „se poate și mai bine”.

5. învățare continuă – „învățăm cu toții’.

6. asumarea riscurilor – „învățăm încercând să facem ceva nou”.

7. sprijin –„există întotdeauna cineva care să ne ajute”.

8. respect reciproc – „fiecare are ceva de oferit”.

9. deschidere – „putem discuta despre diferențele dintre noi”.

10. sărbătorire și umor –„suntem mândri de noi și ne simțim bine împreună”.

Vorba de educație - Aș vrea ca învățătoarea mea să știe...

Aș vrea ca învățătoarea mea să știe că uneori jurnalul meu de lectură nu e semnat pentru că mama nu prea stă acasă.

Am citit de-a lungul anilor tot felul de metodici, cursuri și tratate de psihopedagogie despre tot felul de metode de cunoaștere a copilului, dar ceva mai simplu și mai cu efect ca ideea unei învățătoare la o clasă a treia nu cred să fi întâlnit. Dacă aș mai lucra într-o școală, aș face asta chiar în primele zile din noul an școlar care se apropie. Kyle Schwartz le-a dat o foaie de hîrtie și i-a rugat să completeze propoziția „Aș vrea ca învățătoarea mea să știe...”. Pentru că au avut încredere în învățătoarea lor, copiii au spus cam ce aveau pe suflet, iar răspunsurile sunt atât de frumoase, de trist- minunate în unele cazuri, încât s-au transformat, de altfel, într-o carte.

Aș vrea ca învățătoarea mea să știe că eu nu am un prieten cu care să mă joc.

Aș vrea ca învățătoarea mea să știe că sunt foarte îngrijorat pentru că mama se îmbolnăvește des în ultima vreme și azi noapte a fost la spital.

Aș vrea ca învățătoarea mea să știe că mie îmi place să desenez

Aș vrea ca învățătoarea mea să știe că noi nu prea stăm bine cu banii și suntem nevoiți să mergem la un bank food să luăm mâncare

 (mai multe răspunsuri pe blogul învățătoarei)

Vorba de educație - un pic de respect

Ce-mi place când dau de cercetări serioase (ieri, în Education Week/ Standford University) care confirmă experiența de la clasă a multora dintre noi– copiii își îmbunătățesc rezultatele și comportamentul, dacă nu le vorbești de sus, nu îi jignești, nu urli la ei, le zici frumos pe nume și arăți că te interesează ce spun și ei. Pentru că, uneori, o relație bună, fie și cu un singur profesor, poate alina toate zbaterile vieții de elev. E vorba doar despre un pic de respect ( ”give it to get it”, cum se spune).

Pot să visez alături de elevii mei?

Îmi amintesc, de pe vremea când lucram într-o școală, cât de important era să reușesc să mă opresc din iureșul vieții de profesor (că nu e ușor, e un du-te vino, cu multe de făcut, dincolo de lecții) și să găsesc răgazul de a mă gândi, în sinea mea, la ce am făcut la clasă,  la ce a zis un copil dintr-a șaptea când și-a văzut nota la test, la replica colegei de cancelarie, la ce a vrut cu adevărat să spună mama unei fetițe la ședința cu părinții, la cum se numea formația pe care o ascultau cei mari în pauză. Și dacă nu am fost prea aspră cu Silviu și dacă am explicat îndeajuns părinților de ce e gălăgie în clasă când lucrăm în grupuri și la multe altele. În pedagogie asta înseamnă să fii un ”profesor reflexiv”.

Vorba de educație - reformă cu dragoste

sursa foto: pagina de facebook a Street Art Festival Sibiu 2015

Drept la țintă, cel mai potrivit cuvânt pe care artistul Dan Raul Pintea îl putea scrie pe zidul unei școli din Sibiu - dragoste! Căci asta lipsește în școli, de foarte multe ori. Prea puțini sunt profesorii care încearcă să înțeleagă problemele de tot felul pe care le au copiii, povestea lor de acasă, emoțiile, lumea lor de dincolo de clasă, relațiile pe care le au cu cei din jur, felul în care văd ei lumea. Uneori nu știu să o facă, pentru că n-au fost pregătiți pentru asta. Alteori, presați fiind de sistem să parcurgă programe cu multe conținuturi și să aibă rezultate bune la teste și examene, nu prea mai au timp pentru latura emoțională a învățării și, adesea, copiii nu găsesc în sala de clasă apropierea, toleranța, acceptarea, compasiunea de care au atât de multă nevoie și care i-ar ajuta, cu siguranță, să progreseze. Frumos spunea cineva, și mare dreptate are, că schimbarea în educație are un singur nume: DRAGOSTE. Hai că se poate!

Pentru o pedagogie a relațiilor

Tendințele actuale din educația timpurie pun accent pe o abordare integrată, în care personalul grădiniței, părinții și comunitatea conlucrează în mod regulat și riguros  pentru dezvoltarea cognitivă și emoțională optimă a copilului de vârstă 0-6/7 ani. 

O comunitate care plasează educaţia printre priorităţile sale este o comunitate care acţionează conştient  în folosul tuturor membrilor săi. Există o serie de modele de bune practici dezvoltate la nivel european ( de ex., cele din Reggio Emilia, Italia, pe care am avut ocazia să le studiez) în care procesul de educație are la bază așa-numita „pedagogie a relaţiilor", care promovează ideea că învăţarea adevărată se realizează făcând conexiuni între lucruri, concepte şi experienţe şi prin interacțiunea cu alte persoane şi cu mediul înconjurător. Prin urmare, un rol esenţial este acordat participării la fiecare nivel atât în ​​cadrul grădiniței (între copii şi între copii şi adulţi), cât şi în afara grădiniței (între familii şi grădiniță, între comunitate şi grădiniță). 

Participarea la educaţia copiilor lor este considerată ca fiind în același timp un drept şi o responsabilitate a părinţilor şi a familiilor, pe principiul că poți avea părinți buni, o educatoare bună și un copil bun, dar dacă ei nu lucrează împreună, puterea pe care ar avea-o ca părți ale unui întreg se pierde și rezultatele nu sunt cele așteptate.