10 repere pentru transformarea școlii

                      

După 45 de ani de muncă în domeniul educațional și având în spate experiențe de lucru diverse, inclusiv de leadership școlar, zeci de proiecte și contacte cu mii de profesori, directori și elevi, am ajuns la concluzia că, pentru a face față complexității lumii prezente și viitoare, sistemul de învățământ românesc trebuie să se schimbe de jos în sus (de sus în jos s-a dovedit de zeci de ani că este imposibil), având în vedere următoarele 10 repere:

1.     profesorii sunt elementul principal pentru schimbare și investiția în dezvoltarea lor profesională pe teme moderne și inovatoare este esențială.

2.     un leadership performant, bazat pe pregătire temeinică în domeniu, care să conducă procesul de transformare a școlii.

3.     demersul educațional în școală trebuie să aibă în vedere nu doar rezultatele academice ale copiilor, ci și acele aspecte care țin de latura emoțională, socială și fizică a elevilor.

4.     învățarea este un proces care nu are loc de frică și sub amenințări, ci se întâmplă într-o atmosferă relaxată, cu bucurie și motivație intrinsecă.

5.     în loc să se focalizeze doar pe pregătirea pentru teste, școlile ar trebui să dezvolte la copii creativitatea, gândirea critică și pregătirea pentru viața reală, care nu pot fi evaluate prin teste standardizate.

6.     dezvoltarea creativității trebuie să fie o țintă strategică a școlii, ținând cont de impactul acesteia în lumea modernă de azi și din viitor.

7.     creșterea stării de bine a profesorilor, elevilor și părinților e unul dintre obiectivele strategice ale proiectului de dezvoltare instituțională și o condiție pentru transformare sustenabilă.  

8.     educația nu înseamnă aceleași metode pentru toți copii, ci abordări personalizate, care să aibă în vedere modul propriu în care învață fiecare copil, talentele și interesele pe care acesta le are și tipul de inteligență care îl caracterizează.

9.     școlile ar trebui să încurajeze colaborarea și progresul fiecărui copil, și nu competiția pentru rezultate cât mai bune la teste și examene.

10.  crearea unei comunități școlare puternice, în care profesorii, părinții și membri ai comunității colaborează pentru binele copiilor. 

Pentru ca eforturile de transformare să aibă succes este nevoie să avem în fața noastră ținta către care tindem atunci când dorim să ne schimbăm școala și să răspundem la întrebări de genul: Ce fel de școală ne dorim? Care este profilul unei școli care să răspundă așteptărilor pieței muncii și ale noilor generații de copii? Este școala pe care ne-o dorim una bună? Ce înseamnă, până la urmă, o școală bună pentru vremurile prezente și cele viitoare?

În ultimii douăzeci de ani am studiat schimbările ce au avut loc în educația din lume și am remarcat tendința de a apropia școala de copii, de a individualiza învățarea și a focaliza procesul didactic pe progresul fiecărui elev din instituția școlară.

Școala nu mai este doar despre pregătirea pentru teste, ci despre pregătirea pentru viață. Școala nu mai este despre selecția prin examene, ci despre dezvoltarea academică și personală a fiecărui copil din clasă. Școala nu mai este doar despre transmiterea de cunoștințe, ci despre formarea de competențe necesare pentru a supraviețui într-o lume încercată de provocări. O școală bună pune în centrul întregii sale activități binele și progresul fiecărui copil al său.

(Fragment din cartea „Cu ne transformăm școala- reflecții, idei și practici de leadership modern”, Anca Tîrcă, 2025, în curs de publicare; orice preluare a acestor idei trebuie să menționeze sursa)

Creativitatea nu crește în copaci, se învață

„Femeia care atinge luna” (autor Noria Anastasia, 7 ani+, august 2022)

 

Voiam să scriu mai demult despre lipsa unui focus pe creativitate în educația de la noi, mi se pare o problemă majoră a sistemului nostru actual de învățământ, în contextul în care, de sus în jos, nu vine nicio reglementare sau încurajare în acest sens, iar ministerul și inspectoratele nu au politici educaționale pe acest subiect (bine, nu au nici pe multe altele, la fel de importante!), nu dezvoltă un curriculum modern, aerisit și flexibil pentru școli, care să iasă din tiparele unui model mecanicist și care să nu fie evaluat prin teste standardizate și statistici ale rezultatelor la examene.

 

Deși creativitatea se află în top 3 skills necesare în anii care urmează și în viitor (uri), iar angajatorii caută tot mai mult candidați care să gândească „out of the box” și să poată da soluții inovatoare, la noi există foarte puține inițiative și programe (oare există??) menite să o dezvolte atât la elevi, cât și la profesori, iar școlile nu își propun în strategiile lor dezvoltarea creativității copiilor, nu au demersuri organizate și țintite pe acest subiect, care să ajungă în sala de clasă. 

Dezvoltarea creativității copiilor în școli este o mare provocare a educației de la noi și din multe alte locuri din lume. Dacă aș mai fi directoare, aș deschide drumuri și în această direcție, aș introduce și aș planifica un program care să îmi transforme școala într-una creativă, având ca reper modelul lui Sir Ken Robinson (vezi „Școli creative”, Editura Publica, 2015), aș concepe împreună cu echipa de profesori un cadru general de implementare, cu ajutorul căruia să personalizăm educația, să derulăm lecții atractive, în care să facem apel la  imaginația copiilor și la talentele lor, să îi lăsăm să fie curioși, să exploreze și să dea soluții ingenioase. Pentru că eu cred că profesorii nu sunt în sala de clasă doar să scrie sau să vorbească în fața unor șiruri de bănci în care stau elevi, ci se află acolo pentru a-i motiva și inspira pe copii. Pentru că, vorba lui Ken, a PREDA este o ARTA.

 

Un astfel de model care să permită dezvoltarea creativității în sala de clasă ar trebui să cuprindă cel puțin următoarele trei elemente esențiale:

 

1.      Un climat permisiv, în care ideile copiilor să fie acceptate, în care greșeala nu este sancționată imediat și cu virulență.

2.      Utilizarea unor tehnici și metode care dezvoltă creativitatea (în defavoarea utilizării doar a fișelor tip și a cerințelor standard), cu indicații de genul „inventează”, „imaginează”, „concepe”, „creează”, „vino cu o soluție inedită”.

3.      Aprecierea și valorizarea produselor creative, prin prezenatrea lor în fața clasei/ școlii și expunerea lor în sala de clasă sau în școală.

De ce să nu îi lăsăm pe copii, măcar 10 minute din ziua de școală sau 5 minute la ora de curs sau mai mult, dacă știm să ne legăm de competențele din curriculum, să deseneze liber, nu după model, să scrie despre ce subiect vor, să pună întrebări ciudate, să creeze poezii, să compună cântece, să dea soluții care să uimească, să conceapă un experiment, să aibă un jurnal de însemnări ? Imi pot închipui cu ușurință ce mult farmec ar avea aceste activități, cât de mult le-ar plăcea copiilor, cum ar veni fericiți de la școală să le povestească părinților cât de cu bucurie este învățarea.

 

Studiile realizate pe perioade lungi, cu aceiași copii ( vezi George Land și Beth Jarman, 1968) arată că potențialul de creativitate scade odată cu înaintarea în vârstă, iar descreșterea este una masivă, de la 98 % - copii de 5 ani care au dat testul, la 30 % - copii de10 ani și 12%- copii de 15 ani. Cu alte cuvinte, copiii încep școala cu o doză mare de creativitate, pe care o pierd pe parcurs, tocmai pentru că activitatea școlară nu doar că nu o dezvoltă, ci nici măcar nu o menține la nivelul inițial (vezi și „Cum ucide școala creativitatea copiilor”, video al lui Sir Ken Robinson).

 

Creativitatea nu este doar apanajul celor care se nasc cu ea și nu ar trebui să fie considerată o trăsătură aparte, pe care o au cei cu talente și înclinații deosebite, cei care devin pictori, artiști, poeți etc. În ultimul deceniu, se vorbește însă tot mai multe de ieșirea din acest model și valorizarea faptului că în mulți dintre noi există o doză de creativitate,  mai mică sau mai mare.

În 2001, cercetătorii James Kauffman și  Ronald Beghetto au propus  un model de creativitate format din  4 tipuri diferite (The 4Cs of Creativity):

1.  C-ul mic al creativității (The little –c of Creativity) sau creativitatea de fiecare zi, pe care fiecare dintre noi o avem  și care se manifestă în acțiunile noastre zilnice, atunci când, de exemplu, gătim o rețetă proprie, ne îmbrăcăm, ne amenajăm locuința etc.

2. C-ul mini al creativității (The mini –c of creativity) – când în mod deliberat cineva își propune să fie creativ(ă)  și începe să scrie poezii, să-și  amenajeze grădina proprie, să-și croiască o rochie etc.

3. C-ul pro al creativității (The pro-c of creativity) – când începi să câștigi din creativitatea pe care o ai, de ex., ca fotograf, designer, cânțăreț etc.

4.C-ul mare al creativității (The BIG – c of creativity)  sau creativitatea eminentă, cea care și lasă urme, impresionează și face ca unii oameni să rămână în istorie  ca mari pictori, compozitori, scriitori etc.

Cercetătorii spun că că trecerea de la o idee de tip little-c la una de tip mini –c se face dând feedback, iar cea de la little- c la pro -c prin exercițiu și practică.

Din această perspectivă, profesorii trebuie să identifice, să exploreze și să dezvolte potențialul creativ al fiecărui elev, să exploateze orice oportunitate apărută în curriculum de a crea momente și activități la clasă care să permită manifestări creative ale copiilor.

Fără creativitate, lumea nu poate să evolueze.

“There is no doubt that creativity is the most important human resource of all. Without creativity, there would be no progress, and we would be forever repeating the same patterns.” —Edward de Bono 

 UPDATE - 18.06.2024

Încep să se vadă cu cifre și dovezi consecințele modulul neprofesionist în care a fost condusă educația. Astăzi, creativitatea. Conform raportului OECD ”Creative Minds, Creative Schools”, dat astăzi publicității ca volum III PISA Results 2022, România stă foarte rău. Nu mă miră, cum scriam mai sus, nu s-a făcut nimic pentru ca școlile să dezvolte această abilitate necesară unui adult pentru a face față schimbărilor de toate felurile aduse de secolul al 21-lea.

Raportul OECD poate fi citit AICI

 

La o VORBĂ-POVESTE despre educație - cum ne schimbăm școala?

foto din arhiva personală - key speaker PPTS conference, 2010)

Așa cum li se întâmplă și altora care vorbesc despre educație, aproape că nu există interviu în care să nu primesc o întrebare despre cum ar ar trebui să fie școala românească, ce și cum ar trebui schimbat pentru a avea educație modernă și școli de sec.21.

Pentru că la un moment dat în viața mea, împreună cu o echipă de profesori curajoși, am transformat, din poziția de director, o școală de stat tradițională în cea mai inovatoare școală din România, am tot scris și am tot vorbit prin diferite locuri și de multe ori (în special prin străinătate, la noi subiectul nu prea a interesat pe nimeni) despre schimbarea în care eu cred și anume reforma din interior - despre cum școlile se pot reforma și reinventa prin forțe proprii, prin dezvoltare instituțională, school-based development, cum se spune pe la alții. 

Foarte pe scurt (pentru că în detaliu, despre ce și cum se realizează această intervenție, cu ce tipuri de activități și mecanisme, am scris în cele 4 cărți de management publicate ), răspunsul meu e mai mereu același. Școala românească ar trebui să fie una care să asigure progresul FIECĂRUI copil, în raport cu rezultatele anterioare și mediul socio-cultural din care provine. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, eu nu pot să propun vorbe, ci fapte, adică un model de transformare pe care l-am creat și pe care l-am aplicat, acum ceva ani, într-o școală de STAT (nu privată, atenție, căci sunt chestiuni absolut diferite!) din România, model  care a fost validat la vremea lui de Banca Mondială, ISE, MEN, Universitatea din București și de experți în educație valoroși ca fiind unul de succes și care a fost replicat (bucățele din el!) prin destule locuri din țară ( chiar și în primele școli private din România), atât cât s-a putut  (fără rețele de socializare și fără vreo intervenție specială în sistem care să vizeze acest lucru și să fie sprijinită financiar – nu s-a putut atunci, așa au fost vremurile!!) de către miile de profesori, directori de școli, inspectori, universitari, experți etc. care l-au văzut cum funcționează la el acasă.

De-a lungul anilor, am descris în detaliu acest model de transformare a unei școli de stat pe blogul „Despre educație-reforma la firul ierbii”, iar pe scurt,  e așa:

• schimbarea în educație începe (și) cu tine
• reinventează-te la firul ierbii pentru a fi o școală modernă #făraidinceai
• fixează reperul, unde vrei să ajungi, ce înseamnă o școală bună #schimbareacaocălătorie, #leadershipjourney
• leadership performant #dacadirectorbunnuenimicnue
• un scop comun și aceleași valori împărtășite de tot personalul #știmcătreceneîndreptăm
• competențe pentru secolul 21 #învățămpentruviitoruri
• dezvoltarea gândirii critice – țintă în planul de dezvoltare
• accent pe autoevaluare, reflecție, evaluare formativă #fiecarecopilprogresează
• învățare cu stare de bine pentru profesori și pentru elevi #copiișiprofesorifericiți
• învățare cu bucurie sau bucuria învățării #thejoyoflearning
• spațiu educațional prietenos #școalăprimitoare
• vocea elevilor auzită #școalademocratică
• activități de dezvoltare personală cât mai multe (teatru, dans, muzică cenaclu etc.)  #haicuartaînșcoală
• profesori de calitate, formați, care lucrează împreună #comunitateaprofesională
• management participativ #schimbămșcoalaîmpreună
• părinții aproape #școalăprietenoasăcupărinții
• comunitatea aproape #ittakesawholevillagetoraiseachild

(model de transformare a școlii @Anca Tîrcă)

                                      💚Schimbarea în educație ești (și) TU!

2 idei pentru a crește starea de bine a profesorilor

photo credits - nziwr

Spuneam, într-o postare anterioară, că, într-o școală, starea de bine a profesorilor se construiește ca o casă, începi cu fundația, adică organizarea, alocarea de responsabilități, cultura, atitudinea managerilor etc. După, începi să adaugi tot felul de ingrediente, care să tot crească  acel sentiment  benefic pentru profesori, de a se simți bine împreună cu colegii, la locul de muncă. Astăzi, vin cu 2 idei în acest sens:

1. Elaborarea unui text de politică a școlii referitoare la starea de bine, document care să fie cunoscut, asumat și respectat de către toți membrii comunității educaționale. Un astfel de text ar putea avea următoarea structură:

-          Numele școlii

-          Misiunea școlii

-          Valorile

-          Filsosofia și contextul politicii

-          Scopul politicii

-          Ce înseamnă starea de bine în școală (a elevilor și a profesorilor)

-          Starea de bine în curriculum

-          Starea de bine în programe și proiecte ale școlii

-          Monitorizarea implementării politicii

2.      Crearea unei echipe care să se ocupe de starea de bine a profesorilor în școală.

Dacă nu sunt resurse pentru a aduce specialiști din exterior care să dezvolte și să implementeze un program special dedicat stării de bine a profesorilor, aș crea această echipă cu cei mai receptivi, deschiși, inovatori și entuziaști profesori din școală, iar aceasta ar fi responsabilitatea lor conexă la nivelul școlii. Activitatea echipei stării de bine ar putea consta în următoarele:

-   organizarea de întâlniri regulate cu profesorii școlii, în care să se discute cu sinceritate despre adevăruri mai puțin plăcute, legate de stres, volumul de muncă, armonizarea relațiilor cu colegii și directorul etc.;

-    facilitarea sprijinului acordat profesorilor, de ex., asigurarea mentoratului pentru profesorii începători, lucrul în echipă în derularea unor activități, coaching, întâlniri cu specialiști în combaterea stresului și a fenomenului de „burn out”, atât de frecvent în rândul profesorilor etc.;

-    organizarea, în colaborare cu directorul a unor evenimente care să contribuie la creșterea stării de bine în rândul profesorilor – sărbătorirea unor zile speciale, petreceri ale zilelor de naștere, ieșiri în oraș, excursii, implicarea în activități de team building și formare,  participarea la ore de gimnastică aerobică, sesiuni de mindfulness etc.;

-    furnizarea regulată de informații legate de starea de bine, de exemplu, prin afișarea unor postere, mesaje motivaționale adresate colegilor, texte inspiraționale pe un avizier din cancelarie sau de pe coridor, special creat în acest scop;

-    dacă se poate, ceai, cafea și fructe în cancelarie fiecare zi. 

Cine preia aceste idei să nu o facă pe furiș, ci să dea de știre aici sau pe facebook, să mă bucur și eu, mulțumesc! Și succes!😃

nziwr